Ce aflăm din eșecul moțiunii de cenzură despre Marcel Ciolacu, Klaus Iohannis, PSD și PNL 

PSD-ul lui Marcel Ciolacu nu a reușit, luni, să strângă suficienți parlamentari pentru a dezbate și vota moțiunea de cenzură. Deși se lăuda acum câteva zile că are 250 de voturi în buzunar, din cele 233 necesare, în plenul Parlamentului au fost prezenți luni după amiaza doar 226 de parlamentari de la PSD și Pro România. Ciolacu nici măcar n-a mai ajuns în ring. Bătălia cu Orban s-a încheiat înainte să înceapă.

Au lipsit cinci parlamentari de la PSD, între care Carmen Dan și Cătălin Rădulescu, apropiați ai fostului președinte, Liviu Dragnea. În cazul celorlalți, PSD acuză PNL că i-a cumpărat la bucată. Întrebat dacă se vor regăsi pe listele liberalilor pentru viitorul Parlament, Ludovic Orban a evitat să dea un răspuns clar. Foarte probabil că și-au cumpărat un nou manadat sau alte privilegii. Marcel Ciolacu a explicat că moțiunea nu a fost votată, din cauză că ar fi existat ”o strategie a PNL de a nu se face cvorum”.

Este prima mare înfrângere a lui Ciolacu, la numai o săptămână după ce a fost ales președinte plin al PSD și cu o lună înainte de alegerile locale. PSD a coborât deja periculos în sondaje sub conducerea sa interimară, ajungând la cel mai slab scord din ultimele luni, puțin peste 20%. Pe lângă faptul că pierde din autoritate, eșecul din Parlament riscă să încurajeze și alți primari și parlamentari să treacă la PNL. Înfrângerea este distrugătoare și pentru că adversarii săi au avut grijă să acuze imediat un blat, o înțelegere ascunsă între liberali și pesediști, pentru a sublinia că Marcel Ciolacu nu este un lider autonom, ci un executant docil al ordinelor venite de la Cotroceni.

Ce aflăm important din acest episod este că majoritatea toxică din Parlament, pe care liberalii și președintele Klaus Iohannis o tot invocă pentru a-și scuza neputința la guvernare poate fi, la o adică, destructurată. Când s-a pus problema să-și apare scaunul guvernării, Ludovic Orban și Klaus Iohannis au găsit repede soluții. De unde putem trage concluzia că PSD n-a dispus niciodată de o majoritate reală după ce a pierdut guvernarea. Ciolacu pare să fi fost mai degrabă ajutat să se impună în perioada interimatului, din moment ce liberalii reușesc, în momente critice, să decidă așa cum vor și să facă ”strategii” în Parlament.

Rolul cheie l-a jucat, și de această dată, UDMR. Kelemen Hunor a declarat cu puțin timp înainte de ședință că parlamentarii maghiari vor asigura cvorumul, dar că nu-și vor exercita votul. Apoi, în buza ședinței, Kelemen Hunor a anuțat că UDMR nu va intra deloc în sală. În acest moment a devenit clar că PSD va avea probleme majore în realizarea cvorumului de ședință, adică strângerea celor 233 de parlamentari, număr minim  necesar pentru ca dezbaterea și votul moțiunii să poată avea loc.

Ca de obicei, UDMR a negociat politic la sânge în momentele cruciale. Kelemen Hunor putea asigura lejer cvorumul de ședință, dar s-a răzgândit în ultimul moment. Mai putea să pice Guvernul Orban, cum a lăsat să se înțeleagă la un moment dat, dar iarăși n-a făcut-o. Cât a costat securizarea votului maghiarilor? Ce au primit la schimb? Fonduri pentru primarii lor, aflați și ei în campanie electorală? Sprijin pentru alte obiective politice? Promisiunea cooptării în viitoarea guvernare alături de liberali? Vom vedea în perioada care urmează.

În fine, mai trebuie analizat cu atenție modul în care Cotroceniul s-a raportat la moțiunea de cenzură. În prima fază, înainte de Congres, a transmis pe toate canalele informale mesajul că Guvernul Orban riscă să pice în mod real, că Marcel Ciolacu are voturile necesare. Se conturase chiar scenariul unui guvern de mare coaliție, de tranziție, care să gestioneze treburile țării până la parlamentare. După Congresul PSD planul pare să se fi schimbat radical. Klaus Iohannis a ținut să sublinieze, luni, în ziua votului, în mod complet neuzual, poziția sa fermă împotriva moțiunii de cenzură. Ce s-a întâmplat? De unde schimbarea radicală?

Poate Ciolacu a fost încurajat să greșească, prin depunerea moțiunii de cenzură. Poate că una i-au sugerat înainte de Congres, alta după. La fel de bine, se poate ca moțiunea să fi avut într-adevăr șanse la început, dar ele s-au diminuat pe parcurs. Poate intenția președintelui Klaus Iohannis de a se folosi de PSD pentru a da jos guvernul Orban a fost reală, dar la o evaluare mai atentă a realizat că declanșarea unei crize politice cu două săptămâni înainte de deschiderea școlii și cu o lună înainte de alegerile locale prezintă prea multe riscuri. Aici nu putem ști cum stau lucrurile cu adevărat, cât de mare este autonomia lui Marcel Ciolacu în raport cu Palatul Cotroceni, dacă moțiunea a fost o capcană întinsă liderului PSD sau un act de prostie politică pur sânge.

Tot ce putem constata este că președintele Klaus Iohannis este un jucător foarte discret, dar jucător, mult mai eficient decât predecesorul său, iar premierul Ludovic Orban pare să aibă destul de mult noroc. I-au trecut destule gloanțe pe lângă ureche. Conjunctura, instinctul sau chiar abilitățile sale de politician uns cu toate alifiile l-au ajutat să supraviețuiască. Până la urmă, poțiunea de cianură, cum a botezat liderul PNL moțiunea, a înghițit-o Ciolacu, până la ultima picătură, chiar dacă n-a preparat singur otrava pregătită pentru alții.

Singurul care simte azi gustul amar al înfrângerii este liderul PSD, cel care de aproape două săptămâni profețește public sfârșitul guvernării Orban.