Ce ar putea fi învățarea online în lipsa școlii? – Ruxandra Manea, antreprenor în educație

La o lună de la închiderea școlilor și de la începerea educației online cu mai mult sau mai puțin succes, milioane de elevi, profesori și părinți se confruntă cu provocarea de a replica sistemul educațional tradițional, cu noi unelte, într-un nou context, mult mai stresant prin incertitudinea și limitele lui. Presiunea resimțită de toate părțile este una cât se poate validă dacă ne raportăm la învățare din perspectiva a ceea ce a însemnat cadrul rigid al școlii și dacă ne propunem ca obiectiv să replicăm acel cadru și rezultatele aferente.

Contextul actual (și cel mai probabil și cel viitor) este complet diferit: nu mai există școala, clasa, spațiul fizic rigid în care fiecare își avea locul, zilnic același. Au dispărut regulile, controlul asupra elevilor, controlul asupra clasei (denumit pompos și managementul clasei), notele, absențele, metodele de evaluare. Ministerul a transmis negru pe alb că școala online nu este obligatorie, planificarea curriculară nu trebuie urmată, iar în perioada carantinei sunt doar recomandări de învățare și unelte digitale ajutătoare.

Acum avem doar oamenii: profesorii, elevii și părinții deopotrivă. Oameni care nu mai pot fi controlați, evaluați, mustrați. Oameni care sunt debusolați de situația actuală și incertitudinea ei. Și poate de asta aveam nevoie ca să dam un reset și să ne întoarcem la fundament: ce este învățarea (în lipsa școlii)? Cine sunt oamenii când nu sunt obligați nici să predea, nici să învețe cu forță, nici să se supună autorității? Ce îi motivează? Și ce ar putea fi școala online?

Dacă vorbim despre școala online, cea construită în jurul oamenilor și nu în jurul clădirii, al controlului și al monitorizării excesive, atunci vorbim în primul rând despre profesori. Pentru că ei sunt motorul educației, liderii comunității de care acum avem atâta nevoie. Binele lor emoțional și profesional va fi binele elevilor și al părinților. Profesorii au nevoie pe lângă suport tehnic despre ce platforme să folosească (dacă pot să le folosească), de suport emoțional. De validarea faptului că e normal să simtă anxietate, incertitudine, chiar și o responsabilitate nefirească și o culpabilizare că nu “livrează” la nivelul de dinaintea carantinei. De o invitație la acceptarea situației actuale care nu ține de controlul lor și de o invitație de reflecție asupra opțiunilor lor în acest moment.

Profesorii au în acest moment 4 opțiuni:

1) Opțiunea de vacanță, pentru că nu au obligația de continua predarea, ci doar recomandări. Această opțiune se aplică mai ales în mediul rural, în comunitățile defavorizate care nu acces la tehnologie, însă rămâne o opțiune și pentru ceilalți, având în vedere că, în spiritul echitații, Ministerul educației nu poate impune reguli doar pentru cei avantajați, ci pentru toată lumea.

2) Opțiunea de a face eforturi consistente pentru a replica modelul școlii offline, care vine cu multă frustrare și surmenare de toate părțile, pentru că lipsește cadrul rigid al școlii și metodele de control asupra elevilor. Cei motivați intrinsec vor ține pasul cu recomandările profesorilor și vor deveni autonomi în învățare, pe când ceilalți vor profita din plin de acest cadru pentru a ignora toate eforturile de predare. Și nu este vina lor, ci o consecință naturală a modului în care au înțeles/s-a produs pentru ei învățarea: la școală, prin control, autoritate și recompense/pedepse. În lipsa lor, și lipsa motivației intrinseci.

3) Opțiunea de a supraîncărca elevii cu teme și activități, tocmai pentru a-și justifica activitatea online. Lecții nu de dragul învățării, ci pentru a umple timpul și a-și motiva statutul de profesor. Din nou, în lipsa școlii și a metodelor de coerciție, este o futilitate, care nu aduce decât stres și presiune inutilă pentru elevii care chiar au disponibilitate pentru învățare autentică, dar sunt blocați și epuizați de teme inifinite.

4) Opțiunea de a regândi rolul lor de profesor și învățarea autentică. Cu alte cuvinte, ce faci dacă ești profesor, însă nu mai ai obligația de a preda, de a urma un curriculum, de a evalua și de a standardiza învățarea? Ce faci dacă ai libertatea de a-ți organiza rutina și învățarea, nu într-un cadru fix, rigid, în care să încapă toți deodată, ci după cum simți și crezi că o poți face astfel încât să facilitezi învățarea? Când nu ești la catedră în rolul de profesor, cine ești? Când nu te adresezi unor elevi care trebuie să vină la școală, ci unor oameni care au potențialul de a învață dacă sunt ghidați, ce le propui? Sau altfel spus, cine sunt oamenii cărora te adresezi? Ce simt ei în perioada asta? Și ei au aceeași libertate pe care o ai și tu, ce le propui? Cum construiți învățarea împreună? Ce este învățarea, dacă nu este predare-evaluare? Ce este școala online dacă nu are pereți, nu poate impune prezența obligatorie și nici monitorizarea activităților?

• Citește pe Edupedu.ro analiza integrală semnată de Ruxandra Manea, antreprenor în educație, absolvent al Facultății de Științe Politice din cadrul Ewha Womans University, Coreea de Sud