Ce argumente au mai invocat procurorii pentru a cere arestarea preventivă a lui Horațiu Potra: Un apelant anonim a sesizat 112 că “peste 20 de bărbați”, printre care “foști luptători din Legiunea Străină”, se îndreaptă spre București pentru a face “prăpăd”
Ordonanța procurorilor în dosarul Potra conține o sesizare la 112 din partea unui apelant anonim care acuză faptul că un grup de șapte mașini în care se află “peste 20 de bărbați” printre care “foști luptători din Legiunea Străină”, care ar fi avut asupra lor “arme de vânătoare”, care s-ar fi îndreptat spre București pentru a face “prăpăd”.
Horațiu Potra, șeful mercenarilor români din Africa și ai celor care îl păzesc pe Călin Georgescu,, a fost plasat marți sub control judiciar, au decis judecătorii de la Ploiești.
Procurorii au concluzionat, în cererea de arestare preventivă a lui Potra, pe baza acestui apel anonim efectuat în data de 8 decembrie, la ora 1:16, că “Potra Horațiu a instigat persoane să se manifeste violent, aspect ce rezultă și din convorbirile purtate între persoana care a sesizat prin 112 faptul că acesta se deplasa înarmat către mun. București în noaptea de 08.12.2024”.
Transcriptul dialogului dintre apelantul anonim și operatorul 112:
“DISPECER 112 : 112 ce urgență aveți?
APELANT : Alo?
DISPECER 112 : Vă ascult.
APELANT : Am o situație mai aparte, am un verișor, a plecat din Mediaș, este într-un grup, cu niște foști din Legiunea Străină, cu peste 20 de bărbați, au plecat, au trecut de Ploiești, au intrat pe DN1 se îndreaptă spre București, au arme de vânătoare la ei, vin în șapte mașini, vă pot da numărul de înmatriculare la fiecare mașină în parte, se îndreaptă spre București, au înnebunit toți nu sunt sănătoși la cap, am vorbit cu băiatul ăsta, nu vrea să înțeleagă, vor să vină în București și să facă prăpăd. Poftim?
DISPECER 112 : Pentru ce anume vor să vină la București?
APELANT : Vin înarmați la București, vor să facă prăpăd cu alegerile, le-a luat mințile ( n. l. neinteligibil ) nu știu ce se întâmplă domnle. Sunt, sunt pregătiți, sunt înarmați, am văzut filmare live cu ei, vă dau numere de înmatriculare, prima mașină din coloană, verificați pe camere că nu vă mint. Poftim?
DISPECER 112 : Acum ei unde sunt ?
APELANT : Au trecut de Ploiești, au intrat pe DN1, mai au puțin și intră în București, SB-96-SOA, asta e prima mașină din coloană, aici e văr-miu vă spun, nu mint, am făcut pușcărie, nu mai vreau să aud de așa ceva, eu nu pot să aud și după aia să nu fac nimic. SB-10-MNY, un audi.
DISPECER 112 : Sibiu 10.
APELANT : Monica, Nicolae, Y.
DISPECER 112 : Da.
APELANT : Alba doispreceze Pitești Tudor Z (AB-12-PTZ)
DISPECER 112 : PTZ da?
APELANT : MF…Mureș, Maramureș, nu știu ce e…optișpre PPR, R de la Raluca.
DISPECER 112 : Dumitru Paul Raluca?
APELANT : Nu. Paul Paul Raluca.
DISPECER 112 : Da.
APELANT : Sibiu cincisprezece Raluca Lucian Florin ( SB-15-RLF )
DISPECER 112 : Da.
APELANT : MS ăsta iarăși opt și trei, eu am poză că mi-a făcut poză în parcare, nu sunt sănătoși la cap, Tudor Daniel Aurel.
DISPECER 112 : Da.
APELANT : Și un BMW cu număr de ăla de cifre, Sibiu 03012.
DISPECER 112 : 03012 ?
APELANT : Sunt peste douăzeci cu arme la ei, nu vorbesc prostii, au armament la ei, unii dintre ei au fost în Legiunea Stăină, le-a băgat în cap să vină aicea să facă prăpăd, au luat copiii ăștia după ei, nu se poate și au trecut pe DN, vin spre București, am vrut să intervin da mai bine nu mă mai bag că am belele eu după aceea, eu nu vreau să mai am belele
DISPECER 112 : Dumneavostră ( n.l. inteligibil )
APELANT : Sănătate să doresc, nu vreau să mai am belele asta e tot ce vă spun, nu pot să mai spun, mi-e frică, mi-e frică pentru familie.
DISPECER 112 : ( n.l. inteligibil ) anonim. Acuma știți cumva unde sunt? Au intrat în Ilfov?
APELANT : Nu știu să vă spun dacă au intrat în Ilfov, acum cinci minute mi-a dat pe live că au intrat pe DN1, deci cred că aparține de Ilfov, nu mă pricep la de astea.
DISPECER 112 : Păi DN1…
APELANT : De la Ploiești.
DISPECER 112 : Păi dacă abia au intrat…Păi stați un pic, au trecut de Ploiești?
APELANT : Au trecut de Ploiești, au intrat de DN1.
DISPECER 112 : Păi DN1 e și la ( n.l. inteligibil )
APELANT : Au intrat dinspre Ploiești spre București domnul meu, Ciolpani ce e pe acolo, da crecă de… nu știu.
DISPECER 112 : Dacă au intrat, dacă sunt în Ciolpani înseamnă că sunt în Ilfov, rămâneți cu mine puțin în telefon vă rog.
APELANT : Așa o fi. Sănătate, mi-e frică pentru familia mea și nu mai vreau să am belele cu poliția, și am avut nu am mai avut așa ceva”.
Potrivit judecătorului, care a respins cererea de arestare preventivă, “din materialul probator administrat se conturează o prezumtivă situație de fapt constând în aceea că inculpatul Potra Horațiu, în vârstă de 54 ani, s-a deplasat, la data de 08.12.2024, pe traseul Mediaș- București, cu autoturismul marca Mercedes-Benz G Class, cu nr. de înmatriculare …., proprietatea sa, condus de inculpatul Lup Andrei Florin, fiind depistați pe raza com. Mănești, sat Gura Crivățului, str. Islazului, în dreptului imobilului cu nr. …, jud. Prahova, iar cu ocazia efectuării controlului autoturismului, a fost identificat un pistol marca Umarex HDR50, seria DC106666, cal. 50, armă neletală supusă autorizării, regăsită în categoria C din Anexa nr. 1 a Legii nr. 295/2004, funcțional, astfel cum rezultă din cuprinsul raportului de constatare criminalistică nr. 1055758”.
De asemenea, în acest autoturism au fost identificate și arme albe, un box înfășurat cu șnur textil negru lungime 12 cm, un cuțit tip briceag cu prăsele din material plastic de culoare neagră, una din prăsele fiind lipsă, lungime totală 22 cm, lungime lamă 9 cm, un articol pirotehnic tip petardă marca Enigma categoria F4 cod 1395-F4-0171/2019, un baston telescopic de culoare neagră și lungime 65 cm marca JSV, cuțit marca Joker cu teacă din piele de culoare maro și prăsele corn cervide, lungime totală 22 cm și lungime lama 10 cm.
În continuare, din declarațiile numiților Dărăbanț Matei, Potra Alexandru Cosmin, Aniței Iulian, Szantu Daniel(f.230-238, vol.I dup), persoane identificate de organele de poliție în data de 08.12.2024 , ora 02:57, în timp ce se deplasau cu autoturismul marca BMW cu numărul de înmatriculare … pe raza localității Cornești, rezultă că aceștia se deplasau către mun. București cu scopul de a se distra, iar cu ocazia efectuării controlului corporal și al autoturismului, nu au fost identificate arme albe sau bunuri interzise la deținere.
În referatul procurorilor cu propunerea de arestare se mai arată că “Potra Horațiu a creat un grup de whastapp denumit DRC, grup pe care au fost invitate mai multe persoane pentru a se deplasa la Bucuresti in vederea organizarii unui mars”.
Astfel, pe grupul de Whatsapp denumit DRC, numitul TIMOFTE CONGO, îndeamna susținători sa se alature intr-un mars pasnic la Bucuresti pentru a sustine statul de drept, alegerile liber exprimate si dreptul la vot, Este momentul sa ne unim vocile si sa aratam ca ne pasa de viitorul nostru si al copiilor nostri de valorile democratice care ne definesc. Este momentul sa aratam ca dreptul la vot castigat de parintii nostri in 89 cu sacrificiul suprem este sacru. Veniti alaturi de noi pentru a apara drepturile noastre si Romania! Impreuna putem face o diferenta si putem transmite un mesaj puternic de solidaritate si determinare….”
Conversație pe Whatsapp între Lup Andrei Florin și utilizatorul cu numele Alex Grozav
Alex Grozav: Veniți la medias?
Lup Andrei Florin : Da
Lup Andrei Florin: Da ne intoarcem tot azi
Alex Grozav: Am inteles
Alex Grozav: Vorbesc cu ăștia să venim încolo mîine?
Alex Grozav: Sau când începe situația?
Lup Andrei Florin: Pai de maine la amiaza
Alex Grozav: Bunn
Lup Andrei Florin: Mergem din seara asta mai multi
Alex Grozav: Hai ca vorbesc si dacă e umplu o mașină și venim în seara asta sau mâine
Alex Grozav: Lascu nu știe nimic a zis : )))
Lup Andrei Florin: Pai na ia zis discret
Lup Andrei Florin: Nu stie asa concret
Alex Grozav: Da daa
Alex Grozav: A zis că vine la Mediaș
Alex Grozav: La discuție
Conversație Whatsapp grup RALF
Pilu: Asta zice să votăm Lasconi . Are volanul invers și asta
. : Acuma trebuie facut ceva mers peste ei si dat foc
Andrei Lup: https://mmg.whataspp.net/v/t62.711…
Iulian: Nu se poate așa ceva
. : Frica din ei frate ca ii baga asta in puscarie daca iasa el
Iulian: Ce facem sefu daca e asa? Iesim?
. : Alegerile au loc în 90 de zile de la emiterea anularii si presedinte va fi interimar ciuca
Horatiu Potra RO: Asteptam sa vedem ce declara CG.
. : https://vm.tiktok.com/ZNeTRH293/
George Cooper: https://youtu.be/0vA_n0M5pqw?si=HFfH6x6wY3ZnnTu
Alex Potra: https://mmg.whatsapp.net/o1/v/t62…
. : https://vm.tiktok.com/ZNeTLbFBH/
Horatiu Potra RO: Salut. Cati sunteti acasa ?
Alex Potra: Eu Leo Pilu Iuli Dey
Adrian Sebastian: Venim și noi, cei plecați daca e nevoie
. : Venim si noi hora
Horatiu Potra RO: Care vreti sa veniti maine la Buc ?
Alex Potra: Eu vin
Leo+: Vin ru
Leo+: Eu
Iulian: □
Horatiu Potra RO: Ne vedem desara acasa!
Alex Potra: □
Leo+: Ok
Leo+: □
Judecătorul de drepturi și libertăți notează însă, în motivarea deciziei de respingere a arestului preventiv, că “singura persoana care a participat la conversația din grupul Whatsapp RALF și despre care s-a stabilit că se deplasa către București, eventual cu scopul participării la o manifestare publică, este Potra Alexandru, ceilalți participanți la această conversație folosind pseudonime care au făcut imposiiblă stabilirea identității lor”.
“Așadar, constată că în cauză nu au fost identificate și audiate persoanele cu care inculpații s-ar fi deplasat înspre mun. București și care ar fi urmat să fie înarmate în scopul manifestării violente la o adunare publică”, mai arată judecătorul.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankPentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.