G4Media.ro

VIDEO Ce așteaptă studenții de la viitorii angajatori: mentorat, flexibilitate, un mediu…

Târg de joburi/ Foto G4Media

VIDEO Ce așteaptă studenții de la viitorii angajatori: mentorat, flexibilitate, un mediu cu oportunități/ Ce spun managerii de resurse umane și ce răspunde ChatGPT

Așteptările tinerilor de la viitorii angajatori sunt mult mai nuanțate în rândul generației actuale, față de cele din trecut, iar companiile și universitățile trebuie cumva să depășească bariera încă evidentă dintre învățământ și piața muncii – acestea pot fi principalele concluzii ale dezbaterii recente organizată de Universitatea Româno-Americană unde au participat studenți și manageri de resurse umane din mai multe companii.

Medeea Durbacă, studentă, a vorbit despre cum vede rolul școlii și cum crede că ar trebui să abordeze companiile relația cu tinerii care se află la început de carieră. „Ar trebui să discute cu ei, să-i atragă, prin astfel de programe, internshipuri, practică – mie, una, mi se pare extraordinare și abia aștept să particip; universitățile ar putea să încurajeze mai mult profesorii să le placă ceea ce fac, fiindcă și ei poate au fost afectați de pandemie și elevii ar trebui să stea mai puțin pe rețelele de socializare”.


Schimbările din societate și tehnologie din ultimii ani au afectat inclusiv abordarea joburilor, a explicat și Lucian Botea, prorector al Universității Româno-Americane (URA). „Au fost numeroase schimbări, nu cred că se aștepta nimeni la un astfel de impact. În plus, este cert că vom începe să fim ajutați de tehnologie și AI pentru noi orizonturi. Ne preocupă cum ar putea Univesritarea să creeze o legătură intre tineri și piața muncii unde există putem spune o barieră pentru că uneori nu reușim să ne adaptăm, cum să contribuim la această adaptare inclusiv prin crearea de competențe în aria extra-curriculară”, a spus Lucian Botea.

Vlad Hașegan, student la educație fizică și kinetoterapie, a explicat la rândul său că a revenit la această facultate în România, unde a găsit oportunități de dezvoltare personală iar aceasta, după o primă experiență care nu a fost plăcută cu primii săi angajatori.

Managerii de resurse umane: Acum tinerii caută să „fure” experiență de viață și soft skills, nu doar cunoștințe profesionale

De cealaltă parte, managerii de resurse umane au explicat care sunt provocările din perspectiva companiilor. Georgiana Stancu, HR Lead la PwC Romania a spus: „Avem în companie reprezentanți a 3 generații. Deși avem atât de multe diferențe, surprinzător nevoile la job sunt cumva cele fundamentale: ne dorim un mediu în care să ne simțim bine, comunicare din partea colegilor, în care să putem să ne dezvoltăm. De asemenea, are loc o schimbare a modului în care sunt priviți leaderii. În trecut, ne uitam la manageri pentru a fura cunoștințe, acum cei mai tineri se uită pentru a fura experiența de viață, soft skills. Trebuie să fim atenți la această schimbare”, a spus Gerogiana Stancu.

Prorectorul URA Lucian Botea a subliniat și el că „interesul tinerilor privind cultura organizațională începe să-și spună cuvântul. Discut cu mulți tineri care spun că îi interesează acest aspect”. Acesta a mai menționat că „Universitatea are un centru de consiliere și orientare, care a început să ofere studenților atât parte de consiliere psihologică, educațională, la care vor fi adăugate sesiuni de coaching și alte facilități”.

Alina Gheuca, HR senior manager – KPMG a abordat tema provocării venită din demografie. „Cifrele arată foarte rau, suntem din ce în ce mai puțini. În 10 ani s-au pierdut 36% din tinerii care intrau în facultate. Pe de altă parte, la Registrul Comerțului sunt cu 34% mai multe companii. În al treilea rând, vedem din ce în ce mai puțin interes pentru educație, tot mai puțini elevi interesați. Ca angajator, ai foarte multă preocupare în a găsi soluții de a-i face pe românii care nu sunt interesați de educație, să o facă”, a spus Alina Gheuca.

„Mă preocupă și lipa de reziliență la stres a tinerilor. În plus, așteptările sunt foarte mari de la un angajator; iar o misiune a universităților este și de a ajuta tinerii să pondereze așteptările la valoarea banilor, și nu așteptări precum să fii din prima manager, sau să ai salariu de mii de euro. Prin parteneriate, internshipuri, să-i ajutăm să facă propria evaluare”, a mai adăugat reprezentanta companiei de consultanță.

Managerii din zona de corporate au subliniat că numărul minim de ore de practică impus de sistemul de învățământ, 84 de ore de practică, într-un ciclu de licență, este insuficient.

Felicia Dincă, de la Accor, a subliniat că este esențială practica de durată mai mare, de 6 luni, fiindcă în acea perioadă tinerii se obișnuiesc cu noi responsabilități. „Acum ei nu știu că atunci când ai un job este un nou stil de viață, noi valori, a învăța cum să comunici, Aceste 6 luni de internship ar fi ceea ce ar schimba lucrurile”.

Ce răspunsuri furnizează ChatGPT

Cristian Retegan – Community Manager și coordonatorul departamentului Alumni al URA a exemplificat cu răspunsurile pe care le-a furnizat interlocutorul său virtual, ChatGPT, legat de provocările candidaților vs. angajatorilor.

„Am dimineața vorbind cu ChatGPT, am întrebat care sunt provocările de astăzi pentru tineri? Iată răspunsurile:

  • lipsa experienței
  • inegalitate regională
  • salarii reduse
  • lipsa oportunităților de dezvoltare

O altă întrebare a fost: Dar provocările pentru companii? Și răspunsurile ChatGPT:

  • lipsa forței de muncă calificată.
  • retenția angajaților. ”

RAU Job Fair – companii din industrii diverse cu deschidere pentru studenți

Dezbaterea a avut loc în contextul târgului de joburi RAU Job Fair, ediția a VIII-a, organizat în cadrul Universității. Evenimentul a inclus activități de recrutare și selecție la standurile companiilor expozante amplasate în holul principal al Universității, potrivit unui comunicat de presă al URA. „Au mai fost organizate workshop-uri tematice menite să ofere informații utile pentru dezvoltarea profesională, susținute de către reprezentanții mediului social, educațional și de business. Participanții au putut afla informații la zi, practice, precum personal branding, excelența în inginerie și inovație, cum să devii expert în interviul video, calea spre succes în 3 pași simpli, storytelling la interviurile de angajare, forța de muncă a viitorului”, mai arată comunicatul citat.

 

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. Sa întrebați si la MoD-ul britanic, ei ce zic? Si eventual la ISW.