G4Media.ro

Ce conține raportul MCV despre justiția din Bulgaria, cum a fost primită…

Sursa Foto: Facebook/ Ekaterina Zaharieva

Ce conține raportul MCV despre justiția din Bulgaria, cum a fost primită la Sofia ridicarea monitorizării după 12 ani/ Borisov: Separarea Bulgariei de România nu este un lucru bun

Ridicarea Mecanismului de Cooperare și Verificare (MCV) care a durat 12 ani pentru Bulgaria, dar nu necondiționat, ci înlocuit de o monitorizare la nivel național, urmată de un mecanism de monitorizare la nivelul UE – asta recomandă Comisia Europeană în aşa-numitul raport de monitorizare, care a fost dat publicităţii recent, transmite Dnevnik, citată de Rador.

Odată cu anunțul, președintele CE, Jean-Claude Juncker, căruia i s-a încheiat mandatul, își îndeplinește practic promisiunea față de premierul Boiko Borisov că, până la sfârșitul mandatului său, Bulgaria va ieşi din mecanismul de monitorizare. În același timp, însă, lasă ușa deschisă pentru o decizie finală, legând-o de celelalte instituții europene.

Cele mai importante aspecte ale raportului

Chiar dacă elogiază Sofia pentru promovarea reformei judiciare și combaterea corupției, CE a declarat că va lua în considerare și opinia Parlamentului European și al Consiliului European în decizia de ridicare a monitorizării.

Una dintre recomandări este să se creeze un consiliu de monitorizare a indicatorilor la nivel naţional, în care copreşedinte să fie vicepremierul pentru reforma justiției (Ekaterina Zaharieva – nota. red), şi un membru al Consiliului Judiciar Superior (SJC) și reprezentanți ai organizațiilor neguvernamentale și asociațiilor juridice profesionale.

Comisia a reamintit şi două promisiuni importante făcute de Bulgaria – guvernul să introducă proceduri pentru raportările procurorului general, iar instituțiite să adopte o legislației pentru abrogarea prevederilor Legii privind puterea judiciară, care reglementează suspendarea temporară automată a magistraților din funcţie în cazul investigațiilor penale împotriva lor și declararea calității de membru în asociații profesionale.

În raport se acordă atenţie scandalurilor legate de Apartmentgate, în legătură cu achiziția de bunuri imobiliare sub preţul pieţei de către oficiali guvernamentali de rang înalt și politicieni, și cazului eliberării australianului Jock Palfreeman, care a dus la atacuri puternice asupra judecătorilor. Se comentează și starea presei din Bulgaria, a cărei deteriorare a fost cuprinsă în raportul de monitorizare anul trecut.

Ce urmează

Anunțul a fost făcut astăzi de președintele CE, Jean-Claude Juncker, căruia i se încheie mandatul, iar decizia finală va fi luată de noua componență a organismului european cu președintele Ursula von der Layen.

Încă din raportul de anul trecut, CE și-a exprimat speranţa ca procesul de monitorizare a Sofiei să fie finalizat până la sfârșitul mandatului său. Acum, acest lucru nu numai că nu a fost menționat în mod explicit, dar la briefing nu au participat comisarii responsabili pentru respectarea statului de drept – vicepreședintele CE, Frans Timmermans, și comisarul UE pentru justiție, Vera Yourova.

Comisia Europeană nu a considerat necesară menționarea finalului MCV ca una dintre realizările sale pentru perioada 2014-2019, notează Capital.

Publicația amintește că Mecanismul de Cooperare și Verificare este legat de două subiecte importante pentru Bulgaria – aderarea la Schengen și aderarea la zona euro.

Din cauza MCV-ului, Olanda a refuzat să permită Bulgariei să intre în spațiul european fără frontiere. Prin urmare, se poate aștepta ca ridicarea mecanismului va da argumente mai puternice Sofiei pentru că a insistat să fie admisă în Schengen, mai ales după ce CE a dat undă verde Croației.

MCV-ul a fost, de asemenea, considerat drept criteriu în procesul de aderare la zona euro. Potrivit surselor Eurogrupului, această problemă nu a fost pusă până în prezent în discuțiile dintre experți și miniștrii finanțelor, deoarece Banca Centrală Europeană s-a concentrat asupra problemelor din sistemul bancar bulgar, care oricum sunt deja destul de complexe.

Implicațiile introducerii noului mecanism, prin care Bulgaria va fi comparată cu toate statele membre ale UE conform aceloraşi criterii, se conturează a fi mult mai grave pentru țară. Dacă până acum monitorizarea a continuat doar cu critici și observații verbale, noul mecanism, așteptat în primele luni ale anului 2020, aproape cu siguranță va fi legat de suspendarea fondurilor UE în caz de nereguli, care în unele cazuri în Bulgaria s-au transformat într-o recidivă.

Borisov: Ridicarea Mecanismului trebuie să ne ambiţioneze şi mai mult

Potrivit premierului bulgar, separarea Bulgariei de România nu este un lucru bun, pentru că Bulgaria trebuie să avanseze împreună cu vecinii săi, la fel şi cu Balcanii, pentru a exista prosperitate în această regiune, transmite și 24Chasa, citată de Rador.

„Ridicarea Mecanismului ce Cooperare şi Verificare (MCV) este un lucru bun, dar asta trebuie să ne ambiționeze și mai mult. În fiecare zi, în fiecare oră, să luptăm pentru statul de drept, împotriva corupției și contrabandei”, a declarat premierul bulgar, Boiko Borisov, la începutul şedinţei de guvern de miercuri, pentru presă, legat de propunerea Comisiei Europene privind ridicarea MCV-ului pentru Bulgaria, relatează Agenţia bulgară BTA. În opinia sa, trebuie să se depună şi mai multe eforturi pentru ceea ce este considerat a fi bun de către Comisia Europeană.

Primul ministru Borisov i-a felicitat pe toți cei care au muncit din greu și au făcut ca Bulgaria să aibă un raport bun. Regretă faptul că unii adversari politici reacționează ca şi cum s-a întâmplat ceva rău. Borisov a subliniat că raportul nu menționează nicăieri guvernul, ci a fost scris pentru Bulgaria. „Aș dori să-i felicit pe toți cei care au muncit atât de mult – Ministerul de Externe, Ministerul de Interne şi Ministerul de Justiție.

De asemenea, îi pot mulțumi lui Seghei Stanişev, lui Timmermans, lui Jean-Claude Juncker, precum și tuturor celor care au făcut-o astfel încât să avem un raport bun despre Bulgaria”, a spus el.

Şi eurodeputaţii bulgari sunt mulţumiţi

Primele reacții ale parlamentarilor bulgari din Parlamentul European, cărora Dnevnik le-a solicitat comentarii, au fost pozitive. Reprezentanți din diferite grupuri au comentat că mecanismul de până acum a fost unul discriminatoriu și au salutat ideea introducerii monitorizării la nivel pan-european.

„Monitorizarea a fost discriminatorie pentru ambele țări, pentru că aceste probleme pe care le rezolvăm în Bulgaria și în România sunt prezente în întreaga UE”, a declarat Emil Radev, de la Grupul Partidului Popular European (GERB).

„Progresele înregistrate au fost evaluate integral și obiectiv, iar Comisia constată că MCV-ul urmează să fie finalizat pentru Bulgaria. Acesta este singurul raport care nu are recomandări noi, precizează clar că reformele au fost finalizate, sunt ireversibile”, a rezumat el.

„Acest mecanism a devenit un instrument politic, o armă politică de influență, pentru cadouri, (…) dacă doriți, pentru a sprijini guvernele din ambele țări”, este opinia lui Petăr Vitanov (PES / BSP). Ilhan Kiuchiuk („Renew Europe” / MRF) a descris raportul drept „o evaluare solidă a Comisiei Europene”.

Este posibil „scenariul macedonean”

Zinaida Zlatanova, fostul șef al Reprezentanței CE în Bulgaria și ministru al justiției în perioada 2013-2014, a cerut instituțiilor din Sofia să fie mai moderate ca reacție la raport.

„Există două lucruri care mă preocupă. Primul este să nu avem un fel de „scenariu macedonean” în raportul nostru. Ce vreau să spun – acum câteva zile, CE a propus să înceapă negocierile cu Republica Macedonia de Nord și apoi Consiliul European nu a permis să se întâmple acest lucru.

Al doilea – scenariul „intrarea Bulgariei în Acordul Schengen.” Acolo, dacă vă amintiți, Comisia a susținut ani de zile că Bulgaria este pregătită pentru aderare, în timp ce membrii Schengen ne fac probleme și nu ne lasă să intrăm.

Fac apel să fim mai precauți în această etapă.De asemenea, fac un apel foarte serios ca diplomația bulgară să îşi facă treaba, pentru a evita aceste scenarii negative”, a spus Zlatanova pentru postul public de radio de la Sofia – BNR. Ea a spus că este o mare recunoaştere faptul că Comisia Europeană a recunoscut modelul bulgar anticorupție ca fiind unul de succes.

O palmă pentru statul de drept

„O palmă în față din partea Comisiei „Europene”! Dar nu pentru cei care o merită. În final, comisia a pălmuit statul de drept. Și cu asta, şi-a pierdut încredere în acesta”, a fost comentariul lui Yuri Burer Tavanie, fost consilier permanent pentru Mecanismul de cooperare și verificare al Secretariatului general al Comisiei Europene, cu sediul la Sofia (2007-2018).

„Recomandările din Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV), precum și punerea lor în aplicare de către autoritățile bulgare, au creat mai multe premise pentru riscuri în faţa statului de drept în Bulgaria, decât să conducă la progrese serioase”, a declarat Ivanka Ivanova, din cadrul programului legal al Institutului pentru o Societate Deschisă”.

Ea a declarat pentru BNR că propunerea de suspendare a monitorizării „nu se datorează luptei de succes a Bulgariei împotriva corupției și crimei organizate, ci din cauza schimbărilor în context”.

Sursa: Dnevnik/ Rador/ Traducerea: Mirela Petrescu/ Sursa Foto: Facebook/ Ekaterina Zaharieva

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

9 comentarii

  1. In mod sigur bulgarii care sunt corupti si ei au facut o politica corecta pentru tara lor .
    La noi prea multi baga strambe.

  2. Ar fi culmea ca sa scapam de MCV pe cale judiciara ! :))))))) Ar fi ca si cum si-au batut joc de noi timp de peste 12 ani si s-au tot mirat cum de nu avem incredere sa folosim in favoarea noastra toate institutiile (judiciare) europene ! PS. Sa ne intelegem : nu tin partea PSD-ului, ba din contra !

    • Ce să scăpăm de MCV, nici vorbă, javrele psd-alde-udmr ne-au dat înapoi cu 10 ani pe puțin. Prin semnalele cam suspecte pe care le dau în presă diverse persoane publice din Bulgaria, se vede că mai e de lucru din belșug și pe-acolo.

  3. Bulgarii au respins ideea unui DNA.
    Bulgarii își iubesc țara și nu au trădători cum sunt cei din USR, PSD și PNL.
    Președintele bulgar negociază pentru țara lui nu ca al nostru.
    Bulgarii nu îi înjură pe cei care au altă opinie.

  4. Ba, ej prost?!

  5. Trebuia sa intram in Schengen in 2012. Am avut ani de mers progresist in combaterea coruptiei. Nimic nu a contat. In anii aia bulgarii au fost sub noi. S-a asteptat pana cand ne-am impiedicat ( pe mana PSD) si am cazut sub bulgari si acuma brusc, ei sunt premiati.

    Schengen are sens doar daca cineva nu e acolo. Daca toti suntem in Schengen, tratatul s-ar dizolva de facto. Deci cineva tre sa fie pe afara, pe la gard, pe la fereastra, sa fie tinut in curte.

    Sunt pro-Uniunea Europeana, dar devine tot mai greu sa mai am incredere in buna credinta a Bruxelless-ului vis-a-vis de Romania.

    Da – e PSD. Da – suntem pe jos. Dar si DA – cand eram ok nu ne-au primit.

    Pacat.

  6. …pe de alta parte, asta e masura cu care Romania e judecata si privita in UE. Nimic nou. Probabil ar trebui sa fim 20 de ani in continuu un bastion neprihanit al democratiei si luptei impotriva coruptiei, ca MCV-ul sa ne fie ridicat asa „cu indulgenta”.

    Punctele acordului de integrare in UE sunt texte cat timp nu te bati la Bruxelles pentru ele pe toate caile: diplomatice, favoruri industriale, folcloriste ( il punem pe Capatos ambasador la Bruxelles si ne rezolva Schengen-ul in 2 saptamani) orice.

  7. Vrem și noi ridicarea MCV? E simplu bă: hai să nu mai furăm, nu mai luăm și nu mai dăm șpagă! Lăsați vrajeala cu discriminarea și marginalizarea, victimizarea și aratatul cu degetul la vecini(hai domne că și ăia fură). Hai să fim noi primii care nu mai furăm. Nu e mai simplu așa? Și vedem apoi dacă ne mai discrimineaza sau incriminează cineva. Dar noi nu: „batman și batman, furăm, căutăm să dăm o imagine legală furtului și apoi ne victimizam. Hai sictir.