G4Media.ro

”Ce drepturi am”, o nouă platformă pentru tineri care le oferă informații…

Foto: Moose Photos – Pexels.com

”Ce drepturi am”, o nouă platformă pentru tineri care le oferă informații despre drepturile lor la locul de muncă

A fost inaugurat cedrepturiam.ro, o nouă platformă creată pentru a-i ajuta pe tineri să înțeleagă drepturile pe care le au la locul de muncă.

”Ne dorim să prezentăm elevilor informațiile pe care nu le primesc la școală, le oferim resursele necesare să se auto-organizeze și să propune ei soluția, ala cum o văd ei, așa cum cred ei că ar fi cel mai bine și fără a încărca și mai mult programa școlară”, susține Asociația Politeia, inițiatoarea platformei.

Platforma este rezultatul proiectului ”Elevi activi = viitori cetățeni activi și lucrători respectați”, proiect derulat de Asociația Politeia în parteneriat cu Colegiul Național „Gheorghe Lazăr”, Inspectoratul Școlar Judeţean Ialomiţa, Inspectoratul Școlar Județean ILFOV, Liceul Tehnologic „Pamfil Seicaru” – Ciorogarla și Sindicatul IT Timișoara (SITT).

Platforma poate fi accesată gratuit și propune tinerilor în căutarea unul loc de muncă o serie de materiale informative despre legislația în vigoare, acte tipizate  sau chiar sfaturi din partea specialiștilor.

De asemenea, studiul ”Tinerii și piața muncii din România. Provocări, așteptări și cunoașterea drepturilor la locul de muncă” poate fi analizat pe această platformă și oferă o privire generală despre cât de informați și pregătiți sunt tinerii când intră pe piața muncii despre drepturile lor.

”Puțini dintre tinerii care urmează să devină, în scurt timp, angajați, știu răspunsul la această întrebare. Mulți nici nu ajung să își pună întrebarea decât când e deja târziu. Asta și pentru că răspunsurile nu se găsesc deloc în programele școlare, iar atunci când ajung să aibă un loc de muncă, tinerii nu au fost „echipați” cu informațiile și cunoștințele necesare pentru a-și cunoaște și apăra drepturile”, scrie în platformă.

Site-ul a fost construit în jurul unui proiect care are în centru tema drepturilor la locul de muncă și își propune să fie un instrument care să vă aducă măcar cu un pas mai aproape de a fi elevi și cetățeni informați în acest domeniu.

”De aici puteți afla care vă sunt drepturile, dintr-o serie de articole scrise de experți în domeniu și aveți la dispoziție un instrument prin care vă puteți organiza pentru a vă susține cauza, fie că e vorba despre campania pe care o desfășurăm acum sau alta pe care veți vrea să o desfășurați voi”, este prezentat proiectul.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. pt angajati cine face o platforma ca asta? ca sindicatele (unde este) sunt ocupate cu alte chestii mai lucrative.

  2. Dar cine îi învață că trebuie să își asume mai întâi niște obligații că mai apoi sa beneficieze de unele drepturi?

  3. Teoretic, au multe drepturi. Practic, au putine spre deloc, ca orice cetatean roman. Sa te fereasca Sfantul sa ti se faca o nenorocire sau un abuz, ca nici naiba nu va misca un deget. N-avem institutii. Cetateanul are siguranta tot atata cata ar avea daca ar trai in jungla.