Ce este Manifestul Ventotene, un document programatic despre viitorul Europei, și de ce a revenit în polemica publică din Italia

Un document programatic din anii 40 ai secolului trecut al mișcării pro-europene din Italia a revenit în centrul polemicilor politice, potrivit presei din Peninsulă. Premierul Giorgia Meloni i-a criticat pe participanții la un miting pro-UE care au preluat idei din Manifestul Ventotene, un document scris în 1941 de Altiero Spinelli (considerat unul dintre părinții fondatori ai UE) și Ernesto Rossi.

„Nu ştiu dacă aceasta este Europa voastră, dar cu siguranță nu este Europa mea mea…”, a spus prim-ministrul: „Ideea voastră despre Europa nu îmi este foarte clară, pentru că la manifestația de sâmbătă din Piazza del Popolo și, chiar şi aici, în această aulă, mulţi particioanţi au evocat Manifestul Ventotene, pe care sper că nu l-au citit niciodată, pentru că alternativa ar fi, sincer, înspăimântătoare”, a afirmat Maloni. Ea a criticat viziunea documentului, deși acesta e considerat un text fondator pentru politica italiană.

Altiero Spinelli, jurist și jurnalist italian, membru al Partidului Comunist pe care l-a părăsit după ce a descoperit genocidul lui Stalin, a promovat toata viata construcția unei Europe Federale în care influența statelor naționale se va diminua. Influența sa politică a fost majoră, numele său fiind dat unui dintre sediile Parlamentului European.

Nu ar trebui să fie surprinzător faptul că liderul unui partid național-conservator precum Giorgia Meloni își exprimă vehement dezacordul față de Manifestul Ventotene, un document politic cu o structură federalistă și socialistă puternică, îndreptat în primul rând împotriva statelor naționale, arată o analiză a publicației Corriere della Sera.

Cu toate acestea, atacul prim-ministrului asupra textului întocmit în iunie 1941 de Altiero Spinelli și Ernesto Rossi s-a bazat pe o lectură trunchiată, cu citate izolate scoase din context, dar mai presus de toate ignoră munca politică concretă desfășurată ulterior de Mișcarea Federalistă Europeană (MFE), al cărei Manifest reprezintă doar o primă expresie, ulterior rediscutată și corectată de proprii autori, în primul rând de Spinelli, potrivit Corriere della Sera.

De exemplu, Meloni s-a concentrat asupra pasajelor din document referitoare la „partidul revoluționar” şi la mult dorita sa „dictatură”. Numai că Spinelli, deja la ședința de înființare a MFE (august 1943), a corectat acea eroare de perspectivă, indicând necesitatea creării unei mișcări transversale între diferitele forțe antifasciste, capabilă să-i reunească pe toți cei care împărtășeau obiectivul „o Europă liberă și unită”.

Prefața Manifestului, scrisă de Eugenio Colorni, colegul de detenţie al lui Spinelli și Rossi și datată 22 ianuarie 1944, este îndreptată în aceeași direcție.

În realitate, pentru a înțelege importanța acelui text și limitele lui incontestabile de abstracție față de evoluțiile istorice ulterioare, este necesar să-l plasăm în contextul în care a fost scris.

Autorii l-au redactat în timp ce se aflau izolaţi pe mica insulă tireniană Ventotene, după ce petrecuseră ani lungi în închisoare pentru conspirație împotriva regimului fascist. Spinelli a fost un ex-comunist, exclus din partid pentru că a criticat procesele-spectacol din timpul terorii staliniste. Rossi a fost un militant al mișcării Justiție și Libertate, fondată de teoreticianul liberal-socialist Carlo Rosselli.

În 1941, în Italia era în vigoare dictatura fascistă și aproape toată Europa se afla sub dominația Germaniei lui Hitler, din care cei doi prizonieri nu credeau că pot ieși altfel decât printr-o răsturnare cu caracter revoluționar.

Teza lor este că restaurarea vechilor state naționale înclinate să-și urmărească interesele egoiste, chiar dacă se va desfășura într-o formă democratică, ar recrea contextul conflictual care a produs războaiele și regimurile totalitare: „Vor răsari geloziile naționale – scriu Spinelli și Rossi –, iar fiecare nou stat și-ar pune nevoile doar în forța armelor”.

De aici și propunerea de a construi o federație europeană dotată cu forțe militare proprii, fără bariere economice protecționiste, cu reprezentare directă a cetățenilor în organele centrale, dotată cu mijloace suficiente pentru a stabili o „ordine comună”, lăsând totodată diferitelor popoare spații mari de autonomie.

Direcția politică a Manifestului este socialistă, după cum a observat Meloni, dar nu sumbru etatistă, așa cum a lăsat să se înţeleagă premierul italian. Pe tema proprietății private are o abordare nu foarte diferită de cea a Constituției: susține că ar trebui desființată (nu a fost naționalizată electricitatea în Italia la începutul anilor ’60?) corectată, limitată sau extinsă în funcție de exigenţele economice.

Trebuie amintit, printre altele, că Manifestul se adresează și „antreprenorilor care, simțindu-se capabili de noi inițiative, ar dori să se elibereze de capcanele birocratice și de autarhiile naționale”. În plus, Spinelli și Rossi resping în mod deschis perspectiva comunistă, menită să genereze, observă ei, „un regim în care întreaga populație este aservită micii clase de birocrați care gestionează economia”.

Pe scurt, este clar că reevocarea Manifestului Ventotene nu înseamnă deloc a jura loialitate fiecărei silabe a documentului, aproape ca și cum ar fi un text sacru, mai ales că Spinelli însuși, în memoriile sale intitulate „Cum am încercat să devin înțelept”, a remarcat naivitatea și rigiditatea acestuia. Mai degrabă, este vorba de a-i recunoaște puterea vizionară și de a înțelege direcția de bază.

E ceea ce a făcut Spinelli și a continuat să facă MFE, profitând de toate oportunitățile posibile pentru a avansa un proces de integrare într-un context în care statele naționale au dat dovadă de o vitalitate considerabilă.

Cu siguranță există prea multă retorică în juriul Manifestului Ventotene, care a fost doar primul pas curajos dintr-o călătorie lungă. Și este complet legitim să i se critice conținutul în numele unei viziuni naționaliste, conservatoare sau liberale. Dar a face din el, 84 de ani mai târziu o marionetă polemică este puţin cam prea mult, deoarece documentul aparține istoriei și trebuie privit dintr-o perspectivă istorică, arată analiza Corriere Della Sera.

Sursa: CORRIERE DELLA SERA / Rador Radio România / Traducerea: Cătălina Păunel RADOR RADIO ROMÂNIA