„Ce este munca” pentru ICR? Acuzații de lipsă de transparență la organizarea concursului câștigat de proiectul „What Work Is”, al artistului Şerban Savu, care reprezintă România la expoziția de artă „Bienala de la Veneția”
La două luni de la deschiderea expoziției României la Bienala de Artă de la Veneția, ce a avut loc în 18 aprilie, unul dintre partipanții la concursul la care a fost desemnat câștigător proiectul „What Work Is/ Ce este munca”, al artistului Șerban Savu, se întreabă cum arată celelate proiecte depuse și cum se justifică sumele de promovare a României. Proiectul câștigător a avut alți 12 concurenți. În total, 13 proiecte au fost în competiție pentru a reprezenta România la Bienala de artă de la Veneția, care se ține o dată la doi ani, alternativ cu Bienala de arhitectură.
Selecția proiectului câștigător s-a făcut în două etape. În noiembrie 2023, din cei 13 participanți s-au selectat 3 finaliști, iar în a doua etapă, la începutul anului 2024, a fost desemnat câștigătorul. Proiectele au primit un punctaj în funcție de 5 criterii: originalitate, claritatea mesajului, unitatea conceptului pentru două spații de expoziție ale României la Veneția, respectiv Pavilionul din Giardini della Biennale și la galeria ICR. Un alt criteriu de departajare a fost strategia de promovare a proiectului, respectiv planul media, de informare a publicului. Informațiile se regăsesc în regulamentul concursului.
Unul dintre participanții la concurs, Gabriel Panasiu, arhitect, membru în echipa „Clubul Ilustratorilor Români”, cu un proiect care nu s-a calificat în Etapa II, a ales să vorbească public despre modul de organizare a concursului. Competiția a fost organizată de trei instituții: Institutul Cultural Român – care deține la Veneția și un spațiu expozițional – împreună cu ministerele Culturii și de Externe. Acestea au desemnat un juriu, o comisie de selecție formată din persoane desemnate de cele trei instituții, între care doi străini propuși de ICR.
Principala acuzație adusă instituțiilor este „lipsa totală de transparență” în organizarea concursului de selecție a reprezentării României la Veneția. Echipelor participante li s-au cerut planșe de prezentare pentru a fi expuse public, însă acestea nu au mai fost prezentate niciodată într-o expoziție, informație confirmată de ICR. „Problema nu este dacă proiectul nostru e mai bun sau mai rău sau dacă a câștigat sau nu. Nu asta este important, ci este importantă modalitatea de desfășurare a concursului pentru că a fost o lipsă totală de transparență. Nouă ni s-a cerut un acord dacă vrem ca proiectul nostru să fie public, l-am dat, au zis că vor organiza o expoziție cu proiectele depuse, iar aceasta nu s-a făcut. Ca o comparație, puteți să vă uitați la ce înseamnă Bienala de arhitectură de la Veneția și o să vedeți că proiectele de la arhitectură au fost publicate, bune – rele cum au fost”, a declarat Gabriel Panasiu, arhitect, membru în echipa „Clubul Ilustratorilor Români” care a prezentat lucrarea „În vâltoare”, ce a obținut 55 de puncte, și nu a fost selectat printre proiectele finaliste.
„Noi am printat planșe mari care să fie expuse și pe care lumea trebuia să le vadă. Trebuia să se facă o expoziție publică cu proiectele și cu notele. Așa era în regulament, chiar ne-au cerut un acord, nu am contract de confidențialitate, ei trebuiau să le facă publice.”, a mai spus el pentru G4Media.
Pentru a încuraja și ceilalți artiști să facă publice lucrările de artă pe care ICR nu le-a expus, Gabriel Panasiu a pus la dispoziția G4Media câteva dintre planșele cu care a participat în concurs cu proiectul participant „În vâltoare. Aceeași barcă, paradigme diferite / Vortexing. Same boat, different waves” – echipa Clubul Ilustratorilor Români care a obținut 55 de puncte și s-a calificat pe locul 10 din 13.
Alte planșe pentru „In_valtoare”_PAVILION GIARDINI_PLANSE A2
Tot ca argument legat de lipsa de transparență, Gabriel Panasiu se întreabă de ce planșele din proiectul câștigător „What Work Is” nu au fost prezentate, afișate, expuse, în conferința de presă din 20 martie, conceptul vizual al expoziției devenind public abia la deschiderea ei la Veneția, o lună mai târziu, în 18 aprilie, informație confirmată de Institutul Cultural Român în răspunsul pe care îl publicăm mai jos.
Totodată, alte acuzații sunt și legate de depunerea proiectelor și de comunicarea rezultatelor. „Chiar și accesul la informațiile legate de acest concurs a fost îngreunat. Detaliile concursului au fost la un moment dat pe site-ul ICR, dar, chiar înainte de depunere, site-ul a fost pur și simplu blocat câteva zile, ceea ce nu e în regulă. Noi ne-am salvat datele, printre care și structura mapei care s-a depus fizic la Ministerul Culturii, dar au fost oameni care nu și-au salvat informațiile respective. Pe site-ul ICR s-a publicat apoi rezultatul concursului, niste punctaje și atât. Nu am primit niciun fel de comentariu, niciun fel de feedback, nu se pot vedea nicăieri proiectele respective.”
În răspunsul oferit, pe care îl publicăm mai jos, ICR confirmă că punctajele obținute de proiectele partipante la concurs au fost făcute publice pe pagina de web a instituției după finalizarea etapei II, în 12 ianuarie 2024. Punctajele obținute de proiectele participante în concurs, la etapa I și etapa II, pot fi văzute AICI.
Un alt semn de întrebare este cheltuirea sumei de 1,1 milioane de lei pentru cele două expoziții, 850 mil ron pentru pavilionul mare din Giardini de la Bienala, și 250 mil ron pentru cel mic deținut de ICR. „Nouă ni s-au cerut conferințe de presă de promovare și în București și la Veneția precum și un plan de activități conexe. Despre expoziția actuală au apărut foarte puține informații in presă și nu am găsit nicăieri calendarul activităților conexe. A fost o băgare sub preș a acestei expoziții”, a mai acuzat arhitectul Gabriel Panasiu.
Informăm că acuzațiile au fost lansate în luna mai de către reprezentantul echipei „Clubul Ilustratorilor Români”, la o lună de la deschiderea expoziției, însă G4Media a ales să le publice după ce ICR a transmis răspunsul său legat de felul în care a organizat concursul. Răspunsul ICR a venit pe 18 iunie.
„Dacă nimeni nu va spune că acest concurs este total netransparent probabil că în anii următori se va întâmpla la fel. Oamenii depun proiecte și în spate este o muncă de echipă foarte mare, nu este vorba doar de niște hârtii A4 în care tu scrii niște lucruri, și gata, ci e vorba de un concept, de desene, de planșe. Această muncă ar trebui să fie cunoscută și de către publicul larg pentru a se îmbunătăți nivelul competiției”, este revolta participantului la concursul pentru reprezentarea României la Bienala de artă de la Veneția.
Ce răspunde ICR
Întrebat de ce nu a expus lucrările tuturor celor 12 candidați la concurs, deși acestora li s-a cerut acordul scris, iar în regulament se precizează că va fi organizată o expoziție publică, Institutul Cultural Român a precizat, într-un răspuns pentru G4Media, că interpretarea ce trebuie dată art.28 din regulamentul de concurs este că expoziția să fie opțională, nu obligatorie. Mai departe, ICR nu spune de ce a ales varianta de a nu face o expoziție.
„Articolul 28 din regulamentul concursului menționează posibilitatea publicării materialelor depuse, respectiv a organizării unei expoziții, ca o opțiune, nu ca o obligație. Redăm în continuare Art. 28 din Regulamentul de organizare a Concursului național pentru selectarea proiectului care va reprezenta Romania la cea de-a 60-a editie a Expozitiei Internationale de Arta – la Biennale di Venezia:
– Art.28. Prin participarea la Concurs, autorii proiectelor selectate pentru Etapa a II-a își exprimă acordul cu privire la folosirea de către organizatori a materialelor depuse în scopuri publicitare/promoționale/editoriale, după finalizarea Concursului și publicarea rezultatelor finale, inclusiv cu organizarea unei expozitii publice cu proiectele selectate în Etapa I și menționarea numelor autorului/ilor. Participanții ale căror proiecte nu au fost selectate pentru Etapa a II-a pot opta cu privire la folosirea de către organizatori a materialelor depuse în scopuri publicitare/promoționale/editoriale, după finalizarea Concursului și publicarea proiectelor, inclusiv cu organizarea unei expoziții publice cu proiectele înscrise în cadrul Concursului și menționarea numelor autorului/ilor.”
ICR confirmă și faptul că nu a prezentat imagini cu proiectul câștigător la conferința de presă din 20 martie în care a fost anunțată finalizarea concursului, dar a pus la dispoziție presei ulterior „ilustrații reprezentative”. „Conferința de presă desfășurată pe 20 martie a.c. la sediul Bibliotecii Nationale din București a avut scopul de a prezenta detalii despre proiectul câștigator al concursului național. Ulterior, în comunicatul de presă și în celelalte comunicări publice au fost menționate atât detalii despre concept, realizare, strategia de comunicare, logistică etc., cât și ilustrații reprezentative.”, se arată în răspunsul ICR pentru G4Media.
Alte informații publicate târziu au fost și cele legate de punctajele obținute de proiectele partipante la concurs. ICR a făcut publice informațiile pe pagina de web abia după finalizarea etapei II, în ianuarie 2024. „Punctajele de la Etapa I și Etapa a II-a de selectie au fost anuntate public în data de 12 ianuarie 2024, la finalizarea concursului. Acestea au fost publicate pe site-ul Institutului Cultural Roman, concomitent cu publicarea anuntului de catre celelalte doua institutii organizatoare (Ministerul Culturii i Ministerul Afacerilor Externe).”, se arată în răspunsul ICR.
Legat de cheltuirea bugetului de 1,1 milioane lei, suma alocată de Institutul Cultural Roman este de 250.000 de lei pentru realizarea componentei proiectului din Noua Galerie a Institutului Roman de Cultura și Cercetare Umanistica de la Veneția. Conform contractului cu Institutul Cultural Roman, precizează instituția, sunt decontate următoarele: pregătirea expoziției din Noua Galerie a reprezentanței de la Venetia a Institutului Cultural Roman, onorarii, cazare, achiziție piese de mozaic, realizare/achiziție mobilier expoziție, amenajare spațiu expozitional (construire pereți acquapannel + gipscarton, curățare pardoseală sau amplasare linoleum nou pardoseală. Legat de celalată sumă, Ministerul Culturii a alocat suma de 850.000 de lei pentru componenta proiectului din Pavilionul National al Romaniei, situat în aria principala din Venetia destinata Bienalei (Giardini della Biennale).
În privința vizibilității media a reprezentării României la Bienala de la Veneția, ICR spune în răspunsul către G4Media că planul de comunicare a fost respectat conform proiectului depus, respectiv au fost create pagini social media, site dedicat, imagini și comunicate de presa emise pe plan national și international, materiale tiparite. Pagina de Facebook poate fi văzută aici https://www.facebook.com/WhatWorkIs, iar cea de Instagram, https://www.instagram.com/romanianpavilion2024/
Potrivit ICR au fost următoarele materiale de promovare:
– un catalog dedicat practicii lui Șerban Savu – 2019,
– texte de perete explicite,
– pliant în limba romană și italiană,
– au fost organizate trei conferințe de presă (la București, IRCCU Venetia, Giardini della Biennale),
– o masa rotundă (la IRCCU Venetia)
– două vernisaje. Cu aceste ocazii au fost tipărite mape și sacoșe personalizate, banner spider, pliante și au avut loc interviuri scrise și televizate etc.
– imagini „de bună calitate” și o serie de articole apărute despre expoziția What Work Is pot fi consultate pe site-ul dedicat proiectului: https://www.idea.ro/fundatia/.
„Consideram că până în prezent proiectul What Work Is a avut parte de o vizibilitate optimă pe plan național și international. Promovarea proiectului a fost făcuta inclusiv de către instituțiile organizatoare, prin comunicatele de presa însoțite de imagini relevante și /sau prin canalele proprii de socializare (site, FB, Instagram).”, se arată în răspunsul ICR, care mai adaugă că vor mai fi realizate și alte materiale, respectiv un catalog și materiale video ce vor fi încărcate pe Youtube, site și rețele de socializare.
Context
România prezintă la Bienala de Artă de la Veneția, în perioada 20 aprilie – 24 noiembrie 2024, o expoziție de Șerban Savu „What Work Is/Ce este munca” ce are ca temă relația dintre muncă și timp liber. Curatoriată de Ciprian Mureșan, expoziția se va desfășura concomitent în două locuri din Veneția: Pavilionul național din Giardini della Biennale și în Noua Galerie a Institutului Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneția.
Conform descrierii de pe site-ul ICR, expoziția din Pavilionul României, „What Work Is/Ce este munca”, examinează iconografia muncii, inspirându-se din realismul istoric și arta de propagandă din țările care făceau parte din așa-numitul „Bloc de Est”. La Veneția, în Pavilionul României, vizitatorii vor vedea un poliptic, cuprinzând peste 40 de picturi realizate în ultimii cincisprezece ani de Șerban Savu.
„Străini pretutindeni” este tema generală a celei de-a 60-a Expoziții Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia. „Această temă creează senzația de dezorientare ce revine adesea în lucrările lui Șerban Savu și care poate fi înțeleasă și din perspectiva dislocării și a dorului de casă, asociate cu munca în străinătate, a rupturii dintre muncă și simțul apartenenței.”, se mai afirmă în descierea de pe site-ul ICR.
Alte imagini de la Bienala de la Veneția, expoziția organizată de ICR:
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank