Ce exportă republica Moldova în UE/ Liberalizarea comerțului cu Uniunea Europeană, prelungită pentru încă un an
Consiliul European a prelungit cu încă un an liberalizarea comerțului dintre Uniunea Europeană și R. Moldova. Mai exact, Consiliul a aprobat luni, 13 mai, suspendarea pentru încă un an a taxelor de import și a cotelor la exporturile ucrainene și moldovenești către UE, relatează Ziarul de Gardă, citat de Rador Radio România.
Astfel, încă un an producătorii din R. Moldova vor exporta pe piața europeană struguri de masă, roșii, usturoi, mere, cireșe, prune și suc de struguri, fără taxe și restricții cantitative.
Măsurile comerciale ale UE pentru Moldova se vor aplica în perioada 25 iulie 2024-24 iulie 2025. Acestea iau forma unei suspendări temporare a tuturor taxelor vamale și contingentelor restante în temeiul titlului V din Acordul de asociere. De asemenea, ele „consolidează protecția produselor agricole sensibile, prin consolidarea mecanismului de salvgardare deja inclus în regulamentul actual”.
Conform ministrului Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, decizia este „o oportunitate uriașă pentru antreprenorii noștri”.
„Mai exact, din 2022 producătorii moldoveni pot exporta mai multe mere, usturoi, cireșe, suc de struguri, prune, roșii și strugurii de masă.
Din 2021 până în 2023 exporturile noastre către UE au crescut considerabil.
Struguri – de la 15,8 mii tone la 32,3 mii tone;
Mere proaspete – de la 1,0 mii tone la 13,2 mii tone;
Prune – de la 25,8 mii tone la 60,4 mii tone;
Cirese de la – 74 tone la 2,9 mii tone.
Ba mai mult, avem produse care depășesc cotele prevăzute:
Struguri – cu 62%
Prune – cu 300%
Cireșe – cu 93%
Toate aceasta datorită liberalizării temporare. Și evident, este loc de mai mult. Putem mai mult. Produsele noastre sunt apreciate.
Datorită deciziei de liberalizare temporară, în 2023 agricultorii noștri au făcut afaceri în sumă de 89,5 milioane dolari. Cu 129% mai mult decât în 2022.
Liberalizarea, chiar și temporară, ajută la competitivitatea exporturilor noastre agricole și ajuta fermierii noștri să identifice piețe noi. În timp ce Rusia impune embargouri, UE rămâne un partener solid, deschizând tot mai mult piața”, a comunicat viceprim-ministru Alaiba.
Măsurile comerciale ale UE pentru Ucraina se vor aplica de la 6 iunie 2024 până la 5 iunie 2025 și se referă la suspendarea continuă a tuturor taxelor vamale și contingentelor restante în temeiul titlului IV din Acordul de asociere UE-Ucraina (DCFTA).
„Această prelungire reafirmă sprijinul politic și economic de neclintit al UE pentru Ucraina, după doi ani de agresiune militară neprovocată și nejustificată a Rusiei, și, în același timp, consolidează protecția agricultorilor UE în ceea ce privește anumite produse agricole sensibile”, se arată în comunicatul de presă emis de Consiliu.
Regulamentul va include, de asemenea, două mecanisme de salvgardare pentru a proteja piața UE:
o versiune consolidată a mecanismului de salvgardare existent, care se va aplica pe baza unei monitorizări periodice, permițând Comisiei să impună orice măsură, cu condiția să fie îndeplinite anumite condiții specifice;
un mecanism de salvgardare nou, automat, care va obliga Comisia să reintroducă contingentele în cazul în care importurile de carne de pasăre, ouă, zahăr, ovăz, porumb, crupe și miere depășesc media aritmetică a cantităților importate în a doua jumătate a anului 2021, în 2022 și în 2023.
La 31 ianuarie 2024, Comisia Europeană a propus să prelungească cu încă un an suspendarea taxelor de import și a contingentelor pentru toate importurile din Ucraina și Republica Moldova în UE.
Propunerea a fost prezentată în contextul continuării războiului de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și a impactului „continuu și consecvent” asupra R. Moldova, a necesității care rezultă din aceasta de a continua să sprijine Ucraina și Moldova din punct de vedere economic și având în vedere că Ucrainei și Moldovei li s-a acordat statutul de țară candidată la UE în iunie 2022 și că negocierile de aderare au fost deschise în decembrie 2023.
Sursa: ZIARUL DE GARDĂ / Rador Radio România
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank
1 comentariu