Ce face un spion după ce este demascat/ Câteva cazuri celebre

Ce soartă îl așteaptă pe un spion a cărui acoperire a fost deconspirată? Unii spioni sunt pur și simplu prea importanți pentru a fi lăsați de șefii lor să putrezească într-o închisoare străină după ce au fost prinși și sunt tranzacționați în cadrul unui schimb de spioni, arată o analiză Politico.

Alteori, cei care îi prind pe spioni sunt reticenți în a lua în considerare un schimb, deoarece trădarea a fost atât de mare, încât o pedeapsă lungă cu închisoarea pare bine meritată. 

În categoriile de spioni se află și cei “dispensabili” – atât de jos în grad încât celor care se ocupă de ei nu le pasă ce se întâmplă cu subalternii lor, fiind mult prea nesemnificativi pentru un eventual schimb de spioni. 

Pentru Anna Vasilyevna Kushchenko (alias Anna Chapman), fostul agent rus al cărui păr de culoarea flăcării a captivat presa tabloidă americană și britanică, viața de după spionaj a fost profitabilă, ca un vârtej de prezentări de modă, televiziune și oportunități de afaceri. 

Chapman, care și-a luat numele de familie de la un britanic cu care s-a căsătorit pentru scurt timp, a fost sărbătorită la întoarcerea în țară după ce a fost schimbată în urmă cu peste un deceniu în cel mai mare schimb de spioni de la sfârșitul Războiului Rece. Statele Unite au eliberat pe atunci 10 ruși, inclusiv pe Chapman, iar Kremlinul l-a predat pe Serghei Skripal, un ofițer de informații rus condamnat pentru spionaj în favoarea Marii Britanii, plus alte trei persoane.

Andrei Bezrukov, cunoscut în SUA sub numele de Donald Heathfield, care s-a întors și el în același schimb, s-a reinventat ca profesor universitar la Universitatea de Afaceri Internaționale din Moscova.

Membrii faimoasei rețele Cambridge Five, Kim Philby, Guy Burgess și Donald Maclean au reușit să scape de capturare și au fugit la Moscova. Rolurile lor ca agenți dubli încă bântuie serviciile secrete britanice – toți trei erau urmași ai clasei superioare britanice, oameni considerați absolut demni de încredere.

Aceștia au provocat daune profunde și de durată serviciilor de informații britanice prin predarea a mii de documente strict secrete, au avertizat asupra unor posibili dezertori ruși și i-au trădat pe cei care lucrau pentru britanici și americani în spatele Cortinei de Fier.

Spre deosebire de Chapman, niciunul dintre ei nu a trăit o viață plină de farmec în monotonia Uniunii Sovietice. Philby a fost frustrat și neîncrezător în KGB deoarece timp de mulți ani nu a fost pus la muncă. În primii câțiva ani a fost ținut practic în arest la domiciliu. Cel mai apropiat contact al său din KGB, Mihail Lyubimov, care a condus stațiile KGB din Marea Britanie și Danemarca în timpul Războiului Rece, a dezvăluit mai târziu că rușii se temeau că Philby ar putea fugi înapoi în Marea Britanie, din cauza plictiselii și a dorului de casă.

Este posibil să nu fi fost o teamă nejustificată – lui Philby îi lipsea cricketul și magazinele de lux Harrods și Fortnum & Mason. Ulterior, i s-a acordat un rol minor în pregătirea recruților KGB și i s-a permis să scrie o carte de memorii cenzurată. 

Burgess și MacLean s-au luptat, de asemenea, să se adapteze la viața din Uniunea Sovietică. 

Viața distrusă a lui Burgess, alimentată de alcool, a devenit mai dezordonată. Maclean a fost mai disciplinat și s-a asimilat în Uniunea Sovietică, servind ca specialist în politica economică a Occidentului și în afacerile externe britanice. 

Pacepa, spionul român care l-a trădat pe Ceaușescu pentru serviciile secrete americane

Ion Mihai Pacepa a fost șef adjunct al Departamentului de Informații Externe al României comuniste și consilier personal al președintelui Nicolae Ceaușescu.

În anul 1978 el a cerut azil politic în Statele Unite, unde a lucrat în diferite operațiuni împotriva fostului bloc sovietic. Guvernul american a descris activitatea lui Pacepa ca „o importantă și unică contribuție adusă Statelor Unite”. Pacepa a devenit ulterior cetățean american, trăindu-și restul vieții în SUA.

“Am vrut să-mi încep noua viață fără poverile din trecutul meu. De aceea, singurele lucruri pe care le-am luat cu mine au fost pașaportul, un aparat foto care conținea câteva instantanee cu fiica mea, Dana, și un ceas de mână pe care l-am primit de la regele Hussein al Iordaniei pentru că i-am salvat viața dintr-un complot organizat de Yasser Arafat. Mi-am lăsat toate celelalte lucruri în camera mea de la hotelul Intercontinental din Köln”, relata Pacepa într-un interviu realizat de istoricul Dennis Deletant. 

Știrea despre dispariția lui Pacepa a apărut la 8 august în publicația Die Welt, iar confirmarea faptului că a dezertat a venit două zile mai târziu de la Washington.

Un lucru, însă, pare clar, susține Deletant. Pacepa nu a fost angajat în spionaj pentru Statele Unite înainte de dezertarea sa. Pentru a deveni cetățean naturalizat al Statelor Unite, un cetățean străin trebuie să îndeplinească mai multe standarde legale: solicitantul trebuie să intre legal în țară și să obțină statutul legal de rezident permanent. După ce a devenit rezident legal, un cetățean străin trebuie să locuiască continuu în Statele Unite timp de cinci ani (sau trei ani pentru soții cetățenilor americani).

În 1987, Ion Mihai Pacepa a publicat „Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief“ (Orizonturi roșii: Cronicile unui spion comunist – n.red.), prima carte occidentală care a dezvăluit viaţa deşănţată de la curtea unui dictator comunist.

„Red Horizons“ a fost publicată în SUA de unde a fost trimisă ilegal în România. Cartea a fost, de asemenea, tradusă în limba maghiară, şi în 1988 ea a fost publicată clandestin la Budapesta. După 1990, „Red Horizons“ a lui Pacepa a fost republicată în 27 de ţări.

Ion Mihai Pacepa a murit pe 14 februarie 2021. Unul dintre cei mai buni prieteni ai lui Pacepa susține că decesul a fost cauzat de COVID-19.

Mircea Răceanu, diplomatul român condamnat la moarte pentru trădare, a fost salvat de contextul Revoluției din 1989

Mircea Răceanu, un diplomat român de rang înalt, care a transmis informații către CIA mai bine de un deceniu, a fost prins în ianuarie 1989 de autoritățile române și acuzat de trădare. 

Diplomatul român a fost arestat, pe stradă, în timp ce mergea la reşedinţa ambasadorului Statelor Unite la Bucureşti, unde urma să vizioneze filmul ”Spărgătorul de nuci”, ecranizare după baletul cu acelaşi nume. La momentul respectiv, Răceanu conducea Direcţia ”America” din cadrul Ministerului Afacerilor Externe. În responsabilitatea acestuia intra urmărirea relaţiilor României cu SUA, Canada şi ţările Americii Centrale şi de Sud. Asupra lui au fost găsite documente pe care intenţiona să le predea americanilor, notează Adevărul.

Printr-o hotărâre judecătorească la 20 iulie 1989 a Tribunalului Militar Teritorial Bucureşti, diplomatul a fost condamnat la moarte şi la confiscarea totală a averii personale pentru trădare prin transmitere de secrete.

Recursul său a fost respins de Tribunalul Suprem. Aceasta a fost ultima pedeapsă capitală pronunţată în perioada comunistă. Cu doar trei luni înainte de Revoluţie, Nicolae Ceauşescu i-a comutat pedeapsa la 20 de ani închisoare. 

Mircea Răceanu a fost singurul spion judecat în ţară, pentru care s-a pronunţat condamnarea la moarte, în ultimii 15 ani ai dictaturii comuniste.

Diplomatul a povestit coşmarul prin care a trecut în cartea pe care a scris-o şi pe care a numit-o ”Infern 89. Povestea unui condamnat la moarte”, apărută în 2000. Răceanu a descris şi documentul pe care îl avea asupra

Cazul diplomatului a fost urmărit şi de presa occidentală, în special cea americană, care a descris cu amănunte ceea ce s-a întâmplat cu Mircea Răceanu şi a solicitat, după Revoluţie, în mai multe rânduri anularea sentinţei pronunţate de justiţia regimului comunist. 

Mircea Răceanu a fost eliberat din închisoare în 23 decembrie 1989, în timpul Revoluţiei. A plecat în SUA, s-a stabilit în Washington şi a devenit cetăţean american în 1992.

În 2000, Curtea Supremă a României i-a anulat condamnarea și sentința dată de regimul Ceaușescu. Un an mai târziu, Guvernul României i-a acordat lui Mircea Răceanu Ordinul Naţional pentru Merit, cu grad de comandant, pentru eforturile sale de a aduce democraţia în ţară, conform afsa.org.