G4Media.ro

Ce-i unește pe Alexandru Cumpănașu și Ică Voinea, omul care face jocurile…

Ce-i unește pe Alexandru Cumpănașu și Ică Voinea, omul care face jocurile în guvernul Dăncilă: legăturile cu firma Borsec – Romaqua, populată cu foști spioni DIE

Alexandru Cumpănașu și unul dintre cei mai controversați și influenți oameni ai momentului, Florea ”Ică” Voinea, consilier informal al premierului Dăncilă, au în comun legătura cu firma Romaqua Group SA, producătorul apei Borsec, după cum arată declarațiile de avere ale celor doi.

Astfel, Alexandru Cumpănașu a câștigat în 2018 un salariu de 78.983 lei de la Romaqua, soția sa a primit tot ca salariu 87.687 de lei, potrivit declarației de avere postate pe site-ul Biroului Electoral Central. De remarcat că în 2018 Cumpănașu a mai primit salariu de la alte trei instituții: SNSPA, Asociația de Acreditare din România și UEFISCDI.

Pe de altă parte, și Florea Ică Voinea a fost angajat la Romaqua Group în perioada 2009 – 2012 pe postul de consilier economic, potrivit CV-ului oficial. Relația lui Voinea cu Romaqua nu s-a încheiat însă în 2012. Surse guvernamentale au declarat pentru G4Media.ro că acesta e extrem de apropiat de Octavian Crețu, președintele Consiliului de Administrație și cel care controlează, prin intermediul soției sale, 60% din acțiunile firmei, potrivit portalului Confidas. Ică Voinea a făcut constant lobby în guvern pentru Romaqua în ultimul an, potrivit surselor G4Media.ro.

În calitate de sfătuitor din umbră al lui Dăncilă, Ică Voinea a început să aibă influență asupra numirilor în funcții – cheie din ministere, companii de stat și agenții guvernamentale, precum și asupra tacticilor politice ale premierului. Informațiile G4Media.ro arată că Voinea a avut un cuvânt de spus în numirea șefului CNAIR și a fostului ministru de Interne, Nicolae Moga. Citește aici un portret complet al lui Florea Voinea.

Cine controlează Romaqua. Compania care produce și distribuie apa Borsec, cu o cifră de afaceri uriașă (823 milioane de lei în 2018, potrivit portalului Confidas) a fost populată de la momentul privatizării cu foști ofițeri ai Direcției Informații Externe (DIE) din temuta Securitate ceaușistă, după cum arată o investigație realizată de Mihai Munteanu pentru Evenimentul Zilei în anul 2008. Articolul a dispărut de pe site-ul Evz.ro, dar a fost copiat integral pe un blog.

Printre generalii DIE care l-au flancat pe acționarul majoritar Octavian Crețu se numără, potrivit investigației citate, Constantin Rotaru (pensionat în SIE, a fost director- adjunct al ICE Dunărea între 1986-1989, fost șef al Grivco International, fost director adjunct SIE, acum administrator al Romaqua Group).

Emilian Ivan a fost alt personaj – cheie în Romaqua, potrivit investigației citate: General în rezervă SIE, fost ofiţer în spionajul ceauşist, specializat pe spaţiul american, cu acoperire diplomatică.

Ioan Păun. General SIE. Ultima misiune: în China. Oficial, a fost consul general la Hong- Kong. Conform DNA, Ioan Păun a supravegheat trimiterea în ţară a unor bunuri destinate familiei lui Adrian Năstase, în valoare de 611.000 de euro. La îndemnul lui Adrian Vilău, avocatul său în dosarul „Zambaccian“, Păun s-a autodenunţat.

Întrebat la acel moment cum a ajuns să lucreze cu trei foști ofițeri DIE, generali în rezervă, Octavian Crețu a declarat la momentul apariției articolului din EvZ că „Nu văd o problemă în a angaja ofiţeri. Ei n-au fost turnători. Nu am beneficiat de conexiunile lor externe din spionaj“.

Foto: Florea ”Ică Voinea (Agerpres) și Alexandru Cumpănașu (InquamPhotos)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

5 comentarii

  1. Cumparati produsele respective dragi concetateni …..

  2. MAFIA SECURISTA controleaza romania de 30 de ani incoace.

    De cand ” UNCHIUL” impostor Cumpanasu a aparut brusc pe la televizor imediat dupa disparitiei Alexandrei cu spume la gura si un ton besmetic, mi-am dat seama ca securistii o sa exploateze cazul in scopuri politice.

    Clanurile securiste si acoliti lor, sufoca romania parca mai rau decat in anii 90.
    Trebuie facut o curatenie la cutit. Cine are curajul ?

  3. Hotul striga hoțul, așa și statul paralel striga statul paralel și ‘jos abuzurile”
    Oooo, dar mai apare un nume celebru, Grivco!
    Să se fi cunoscut și cu Felix motănelul, ăla cu acces la conturile comuniste?? Și felix era tot pe la SIE, nu?
    Nu ii mai ia dracu odată, să scăpăm și noi de lipitorile astea comuniste?!? Că ne-au supt toată seva țării ăsteia, fara ăștia eram departe, cu mai mulți români , copii români în țară, nu în pribegie peste mări și țări!

  4. Uite, avem posibilitatea de a boicota firma asta. Nu mai cumparati apa borsec! A fost cineva prin localitatea Borsec in ultimii 15 ani? E cea mai mare jale acolo, toate casele istorice au ajuns daramaturi, toate izvoarele publice sunt inchise! Pacat de statiunea aia care la un moment dat era o bijuterie.

  5. Maglavitul este locul potrivit , unde pot sa-si desfasoare”activitatile” cele doua persoane. Va bateti joc de romani , crezandu-va smecheri si descurcareti. Veti avea prilejul, cat de curand , ca se poate si altfel.