Ce înseamnă abdicarea reginei Margrethe a Danemarcei pentru monarhiile europene

Regina Margrethe a II-a, o figură populară în Danemarca, a anunțat că va abdica pe 14 ianuarie. Fiul ei, prințul moștenitor Frederik, îi va succeda. Regina Margrethe a II-a este primul monarh danez care abdică din proprie inițiativă în mai bine de 800 de ani. Este puțin probabil ca ea să fie ultima.

În timp ce abdicarea are o proastă reputație în Marea Britanie, unde tinde să fie asociată cu Edward al VIII-lea în 1936 ca să se căsătorească cu Wallis Simpson, o americancă divorțată, sau cu James al II-lea care aruncă Marele Sigiliu al Regatului în Tamisa în 1688, unele monarhii constituționale au o viziune mai relaxată asupra acestor lucruri.

În ciuda tuturor avantajelor considerabile pe care le aduce, domnia implică o cantitate destul de mare de muncă grea. Pe măsură ce durata de viață se prelungește și monarhii se găsesc din ce în ce mai des în situația de a domni până în al nouălea sau al zecelea deceniu, chestiunile legate de sănătate și de imaginea publică devin mai importante.

Regina Margrethe nu este prima care a decis că nu mai poate face dreptate la nesfârșit și că ar fi mai bine să transmită afacerea familiei către următoarea generație într-un mod demn.

De la cel de-al Doilea Război Mondial, această procedură a devenit practic norma în Țările de Jos (Olanda), unde ultimii trei monarhi au abdicat cu toții.

Prima care a făcut acest lucru a fost regina Wilhelmina, care a abdicat în 1948, după 57 de ani pe tron, din cauza epuizării și a ororii provocate de iminenta pierdere a coloniilor țării sale din Indonezia. Fiica ei Juliana care i-a urmat la tron a abdicat în 1980, iar fiica acesteia,  regina Beatrix, i-a urmat exemplul la vârsta de 75 de ani în 2013, moment în care a devenit cel mai bătrân monarh domnitor din istoria Olandei.

Au existat, de asemenea, două astfel de transferuri ale coroanei Belgiei în perioada postbelică – în 1950 și 2013 – deși în circumstanțe mai ciudate (impopularitatea catastrofală a regelui Leopold al III-lea în primul caz și un proces de paternitate iminent în cel de-al doilea al lui Albert al II-lea).

În 2014, Regele Spaniei Juan Carlos, în vârstă atunci de 76 de ani, a abdicat după 39 de ani pe tron în favoarea fiului său Felipe ca urmare a unui imens scandal de corupție și s-a auto-exilat imediat sustrăgându-se în fapt justiției.

Prin urmare, nu este surprinzător faptul că abdicarea lui Margrethe a încurajat speculațiile că alți monarhi scandinavi, regele Carl XVI Gustaf al Suediei, în vârstă de 77 de ani (pe tron de 51 de ani – record suedez), și regele Harald V al Norvegiei, în vârstă de 86 de ani (monarh de 33 de ani), ar putea face același lucru, mai ales că niciunul dintre ei nu se află într-o stare de sănătate perfectă.

„Existase un pact mai mult sau mai puțin invizibil între regele Carl Gustaf, regele Harald și regina Margrethe ca monarhii scandinavi să nu abdice. Aici, misiunea este o misiune pe viață”, a declarat Roger Lundberg, un expert în monarhiile nordice, pentru televiziunea suedeză.

„Dar apelurile [pentru abdicare] atât în Suedia, cât și în Norvegia vor spori puternic, deoarece există și moștenitori populari la tron. Va trebui doar să vedem ce se va întâmpla în viitor… Nu este absolut imposibil ca ei să urmeze exemplul reginei Margrethe și să predea [coroanele]”.