G4Media.ro

Ce-l ajunge din urmă pe fostul lider PSD. Totul despre problemele penale…

sursa foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Ce-l ajunge din urmă pe fostul lider PSD. Totul despre problemele penale ale lui Dragnea și ale oamenilor lui

Greul abia începe pentru fostul președinte PSD, Liviu Dragnea, aflat acum în penitenciarul Rahova, ca urmare a condamnării la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare în procesul angajărilor fictive. Mai multe dosare penale, care îl vizează direct sau indirect, i-ar putea agrava situația juridică. În plus, oamenii săi sunt acum vânați chiar de colegii lor din PSD. Deja, fosta sa consilieră, Anca Alexandrescu, și prietenul lui Dragnea, Darius Vâlcov, au fost dați afară de premierul Viorica Dăncilă, însă cei mai mulți sunt în continuare în funcție, precum șeful Curții de Conturi, Mihai Busuioc, Adrian Mlădinoiu, secretar de stat la SGG sau Carmen Dan, ministrul de Interne.

Dosarul angajărilor fictive (recuperarea prejudiciului). Liviu Dragnea se află acum după gratii ca urmare a condamnării primite în acest caz. Potrivit unor surse judiciare, după redactarea motivării și emiterea titlului executoriu, Fiscul trebuie să recupereze de la Dragnea prejudiciul de 78.000 de lei, partea lui din prejudiciul total de 108.000 de lei. Fosta soție a liderului PSD, Bombonica, a achitat deja partea ei de prejudiciu de 30.000 de lei și a scăpăt de condamnare.

”E o sumă mică pentru Dragnea, dar ținând cont că el nu a dorit să își plătească partea, deși a fost sfătuit de avocați în acest sens, recuperarea prejudiciului va fi o măsură simbolică împotriva fostului lider PSD”, au declarat pentru G4media surse din rândul avocaților săi.

Dosarul Tel Drum. În acest caz, considerat de mulți din sistemul de justiție, a fi adevăratul dosar al lui Liviu Dragnea, fostul lider PSD este pus sub acuzare încă din noiembrie 2017 pentru 5 infracțiuni, două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de constituire de grup infracțional organizat.

Prejudiciul se ridică la 27 de milioane de euro. Procurorii susțin că această companie de construcții din Teleorman, Tel Drum, este controlată de Liviu Dragnea. Chiar dacă el a negat constant acest lucru, sunt nenumărate dovezi în spațiul public care îl contrazic. Vezi, de exemplu, cazul valizei Tel Drum publicat de Riseproject.ro.

Dosarul este instrumentat de procuroarea Alexandra Lăncrănjan de la DNA. Potrivit unei declarații din martie acest an de la B1Tv a șefului interimar al DNA, procurorul Călin Nistor, dosarul ar putea fi soluționat în această vară.

Pe 6 iunie, procurorii au cerut din nou, de această dată la Înalta Curte, redeschiderea unei părți a dosarului care vizează o afacere de asfaltări, inclusiv în comuna natală a fostului lider PSD, Gratia (sic), dintre Tel Drum și Euroconstruct, compania controlată de gruparea de la Golden Blitz, oamenii lui Băsescu și Udrea.

Înalta Curte a trimis soluționarea cererii DNA la Tribunalul Teleorman, instanța care a mai respins o dată solicitarea DNA de redeschidere, ceea ce ar putea crea probleme procurorilor în sensul că una dintre acuzațiile de fraudă cu fonduri europene ar putea să pice.

Sevil Shhaideh la sediul DNA/ Inquam Photos / Octav Ganea

Dosarul Belina. În acest caz au fost deferiți Justiției fostul ministru al Dezvoltării, Sevil Shhaideh, și secretarul de stat din Ministerul Dezvoltării și fost președinte al CJ Teleorman (succesorul lui Liviu Dragnea), Ionuț Gâdea, amândoi oamenii fostului lider PSD. Fostul ministru al Mediului, Rovana Plumb, a scăpat de ancheta penală după ce Parlamentul nu a dat aviz pentru începerea urmăririi penale.

Shhaideh și Plumb ar fi scos ilegal prin două HG-uri Insula Belina și brațul Pavel din albia minoră a Dunării. Este vorba de locul preferat de pescuit al lui Liviu Dragnea.

Astfel, insula și luciul de apă au putut fi date în administrarea CJ Teleorman, care le-a concesionat companiei Tel Drum, iar aceasta, mai departe, unei firme, Trident 51 SRL, din acționariatul căreia au făcut parte și fiul lui Dragnea, Valentin și Ilie Dragne, prietenul din copilărie, din satul natal, al fostului lider PSD. După izbucnirea protestelor din februarie 2017, firma Trident a renunțat la concesiune în favoarea Tel Drum. Detalii aici.

Dosarul Belina se află acum la Tribunal, a trecut de procedura de cameră preliminară și se judecă pe fond. Următorul termen este pe 10 septembrie. Cazul a fost instrumentat de procuroarea DNA, Mihaela Beldie.

Dosarul vizitei în SUA. Potrivit unei declarații a lui Liviu Dragnea, procurorul DNA Jean Uncheșelu are în lucru un dosar penal privind finanțarea vizitei lui Dragnea și Grindeanu în SUA la ceremonia de inaugurare a președintelui Donald Trump și lobby-ul făcut de fundraiserul lui Trump, Elliot Broidy.

“Apropo, Călin, știi că ne-a mai făcut un dosar? O veste tristă, așa, de ziua Vioricăi. La mine e legat de vizita în SUA de anul trecut. Eu îi spun domnului Uncheșelu (procurorul DNA Jean Uncheşelu – n.r.) să meargă în continuare, dar îi spun și unde ajunge – la un ambasador. Și să văd dacă îl țin genunchii, că, dacă nu, are o mare problemă”, declara Dragnea în decembrie 2018.

G4Media.ro a dezvăluit pe data de 6 iunie că vizita lui Liviu Dragnea și Sorin Grindeanu efectuată în Statele Unite în ianuarie 2017, când au participat la ceremonia de inaugurare a președintelui Trump, a intrat în atenția anchetatorilor americani, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate anchetei.

Potrivit acestora, în urmă cu aproximativ trei luni s-a format o comisie rogatorie, prin intermediul căreia autoritățile americane solicită informații în România referitoare la Dragnea și Grindeanu. Printre cei vizați de comisia rogatorie s-ar afla și omul de afaceri Cristian Burci și fiul acestuia, Carlo Burci.

Facebook

Dosarul fostului trezorier PSD Mircea Draghici. În acest caz, procurorii DNA l-au pus sub acuzare pentru delapidare pe fostul trezorier al PSD, Mircea Drăghici. El și-a dat demisia din această funcție după condamnarea lui Dragnea.

Drăghici este acuzat că și-ar fi luat o vilă în Pipera și un Mercedes cu banii primiți de PSD de la stat drept subvenție de partid. Sumele în discuție sunt frumușele: 380 de mii de euro, bani delapidați pentru vilă și alți 70.000 de euro pentru un Mercedes.

Potrivit unor surse judiciare, vizat în dosar este și fostul lider PSD, Liviu Dragnea, întrucât Drăghici nu ar fi putut delapida PSD-ul fără știrea conducerii. Totul depinde însă de fostul trezorier, Mircea Drăghici, dacă va colabora cu anchetatorii pentru a-și ușura situația juridică.

Cazul este instrumentat de procurorul DNA, Gheorghe Moța. Potrivit acelorași surse judiciare, dosarul ar putea pleca în scurt timp la instanță.

Dosarul fermei de porci din Salcia. În acest caz, a fost deferit Justiției Ilie Dragne, prietenul din copilărie din satul natal Gratia al fostului lider PSD și co-acționar în mai multe afaceri cu fiul lui Dragnea, Valentin, pentru folosirea în interes personal al banilor fermei Salcia.

La sfârșitul lui aprilie, Ilie Dragne a fost achitat în primă instanță, dar decizia nu e definitivă. Dosarul a fost instrumentat de procurorul Marian Drăgulescu de la PG, acum la DNA.

La începutul lui mai, fiul lui Dragnea s-a retras oficial din acționariatul fermei.

Dosarul civil al insolvenței Tel Drum. Compania despre care procurorii DNA susțin că este controlată de Dragnea este în procedură de insolvență și solicită falimentul. Următorul termen de judecată este la Tribunalul Teleorman pe 11 septembrie.

Deși e în insolvență, solicită falimentul și este anchetată penal și trimisă în judecată, compania Tel Drum continuă să primească contracte din bani publici. Ultima dată de la CJ Teleorman.

Ce se întâmplă cu oamenii lui Dragnea. Deja Anca Alexandrescu și Darius Vâlcov au fost concediați, însă cei mai mulți au rămas în funcții.

  • Mihai Busuioc, șeful Curții de Conturi, ”brațul armat” al fostului lider PSD, cel care s-a apucat de controale la SRI, Administrația prezidențială și la DNA, dar a refuzat să facă control la PSD privind banii delapidați de Drăghici.
  • Carmen Dan, ministrul de Interne. Ea e încă în funcție și refuză să desecretizeze toate documentele cerute de procurorii militari în dosarul 10 August.
  • Adrian Măldinoiu, secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului, condus de Toni Greblă. Mlădinoiu este un apropiat al lui Liviu Dragnea pentru care a fost un fel de agent de pază şi şofer. De altfel, Mlădinoiu este un fost ofițer al Serviciului de Paza și Protecție, așa cum reiese din CV-ul său. Mai mult, Mlădinoiu a fost şi partener de afaceri cu fiul lui Dragnea, Ştefan Valentin. Cei doi au fost asociați în firma Pantofi Lux Ștefan, unde printre acţionari erau atât actualul secretar de stat, cât şi Ferma Salcia, ferma de porci în acționariatul căreia a fost până de curând și fiul fostului liderul PSD.
  • Mlădinoiu nu transmitea ordinele lui Dragnea doar la Secretariatul General al Guvernului, ci şi la Compania naţională de administrare a infrastructurii (CNAIR). Mlădinoiu este numit în Consiliul de Administraţie al companiei care acordă zeci de milioane de euro pentru drumurile naţionale, bani de care a beneficiat şi Tel Drum.
  • De altfel, un alt om al lui Dragnea, Narcis Neaga, șeful CNAIR, a fost luat în vizor de premierul Viorica Dăncilă, potrivit declarțiilor făcute de prim-ministru la TVR, pe 10 iunie.
  • Ionuț Gâdea, secretar de stat la ministerul Dezvoltării, inculpat în dosarul Belina. Gâdea este omul ales de Dragnea să candideze în 2012 pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Teleorman după ce şeful PSD a ales să se mute politic în Bucureşti.
  • Dan Dumitrescu, secretar de stat Ministerul Sănătăţii. Este fiul administratorului public al Consiliului Județean Teleorman, Mircea Dumitrescu, anchetat și el în dosarul „Belina”.
  • Marius Vorniceanu, Oficiul de combatere a spălării banilor. În vreme ce Vorniceanu ”investiga” spălările de bani de la Tel Drum, fiica lui încasa bani de la aceeași companie, au dezvăluit jurnaliștii de la Riseproject.

Vezi aici mai mulți oameni din rețeaua lui Dragnea.

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

25 comentarii

  1. Multumim poporului, lui Soros, statului paralel, multinationalelor, binomului, agenturilor straine si altora care vegheaza la bunastarea tarii
    Iar lui asistat ii servim o placuta suedeza (vezi sa nu faci confuzia cu bufetul suedez, oricum s-ar putea sa-ti placa )

  2. Sunteti viteji cu Dragnea care e la puscarie. Gata! S-a terminat. Scrieti despre coruptia Securitatii acum! Despre miliardele de euro invartite. Scrieti despre coruptia transfrontaliera (banci, retaileri, traderi de cereale, energie…). Acolo este hemoragia de miliarde de euro a tarii. Sau alea sunt tabu. Fapte de vitejie cu Dragnea…

    • ce e, mai Victoras…? s-au terminat banii la fabrica de trolli si n-au intrat salariile…? incearcat la Gabi sau la Cosmin. Olguta s-ar putea sa te refuze, ca ea stie sa manance tahar si singura.
      tin’te tare, ca tata Putin nu uita si nu iarta… o sa vina si vremuri mai bune

    • Victor se teme ca va fi dat afara de la institutia de stat unde e angajat, de aceea posteaza aberatii PSDiste.

      Nu avem nevoie de 1.4 milioane de functionari la stat, un milion pot fi dati afara imediat, pentru ca nu fac nimic, sunt doar slugi la partid precum Victor.

  3. Pana una-alta dimineata, la pranz si seara il ajung …din urma niste baieti tatuati din cap pana-n picioare. Cel dintai il ajunge Alifie, care deschide cu o ”69” combinata cu placute suedeze la mustata goala…
    Distractie placuta in continuare, Big Boss…!

    • Si apoi un threesome, cu Vaselin jucand la inchidere

  4. Asteptam recuperarea prejudiciului de la Varan. Multe milioane de euro.

    • n-o sa se intample atat timp cat ANAF e controlata de PSD

      intreg statul roman trebuie depolitizat si profesionalizat

      ce e porcaria asta cu „Rovana n-a fost anchetata fiindca nu si-a dat Parlamentul avizul” – de ce trebuie sa-si dea Parlamentul avizul? cine pula mea e Parlamentul? sunt cumva zei pe pamant?

      intreg statul roman e o adunatura de slugi PSD

    • Se zvoneste ca Tolo cu echipa lui de ,,investigatiii”, care munceste la el si in somn, lucreaza zilnic cate 27 de ore, ca Sova, care este, la un roman-foileton, mai lung ca cel despre Udrea, dar in care va scrie despre ,,afacerile” lui Felix…

  5. Multumim Redactiei pentru poza articolului ! Trebuie sa recunosc ca n-am stiut ca sunt permise aparatele de fotografiat in puscarii, dar la nivelul la care s-a ajuns cu tehnologia, nu ne-am mira daca am vedea si fotografii mult mai deocheate…

    • Un Zvon de Rahova spune ca Bombonel i a spus lui Livache ca degeaba doarme cu fundul la perete daca tine gura deschisa in timpul somnului ( o serie de practicantzi ai placutzei suedeze aka activi, nu pasivi isi fac Numarul intre cariile lui Livache)

  6. Autorul articolului scria la Catavencu inainte? E acelasi alin ionescul?

  7. Sa stea acolo, ca sta bine, nu mai face ticalosii impotriva Romaniei

    • Si cu ziaristii ce facem?!ca sunt multi si multi milionari in euro! ei,pt stipendiile pe care le primesc de la cei ce au ,sunt in stare sa darame tot in tara mea ! Unii deja s-au invartit de mult,precum Cristoiu-Gaina…si-a maritat fata la Bruxelles acolo unde are casa,masa ,sot,copila…

  8. Stai sa vezi cind il vor ajunge blestemele oamenilor.

  9. Mihai Busuioc are impresia ca va reusi sa schimbe din nou tabara, asa cum a facut cand au picat Elena Udrea si vasile blaga, al căror argat a fost.
    El crede că va reusi sa intre in gratiile lui Ciolos si Barna, după ce a fost bratul înarmat al lui Dragnea. Citiți declarațiile lui Dragnea din momentul în care l-a propus pe Busuioc la șefia Curții de Conturi, sa vedeti cat de apropiați au fost si sunt ei 2. Din unele surse, Busuioc a amenințat directorul din Curtea de Conturi care demarase deja, conform legii, controlul la Psd, ca acesta să blocheze controlul, Busuioc reușind să amane controlul deși erau întocmite documente si trimise psd. Poate se trezesc si procurorii care anchetează cazul finanțării psd. Aviz lui Ciolos si Barna, daca va păcălește Busuioc si pe voi, veti pierde foarte multe voturi!

  10. Așa nu se mai poate…au lăsat primari să facă salariile cât vor și cum vor ei numai să aducă voturi multe ptr. Psd ….., cum poți sa Îți faci salariu de 10000 (peste) când stii nine că mulți nu au bani de pâine dar trebuie să contribiie la bugetul local să îțifacă ție fitamai salariul nemeritat fiindcă nu produci efectiv nimica. Ne este silă de asemenea mancai nesătui care au afaceri grele dar nu se sfiiesc să ia și salsriu enorm precum un primar de mare oraș dau municipiul RUȘINE, RUȘINEEEEEEEE, RUȘINE EDILI NESATUi VINE TIMPUL SĂ PLECATI ȘI VOI CU MAINILE GOALE DAT MURDARE ÎN FAȚA DIVINITATI!!

  11. Sa va țineți bine cand o sa înceapă să vorbească oamenii din Curtea de Conturi despre ilegalitatile făcute de Busuioc si de cum proteja instituțiile conduse de Psd!

  12. Va rog sa actualizati articolul, pt ca dezinformati, Bombonica Prodana si-a achitat initial partea de prejudiciu, dar ulterior Instanta i-a returnat banii, deci tot in buzunarul ei au ramas.

  13. Cine dracu-i Dragnea? Parca am auzit numele asta da’ nu-mi aduc aminte unde.

  14. Penalii nu sunt oameni, sunt infami ramasi nematurizati.

  15. ii vin lui dragnea multi ani din urma, dar si multe personaje din grupul infractional organizat! or sa fie destui pentru un guvern ”in exil”, cu tot cu secretari de stat si sefi de agentii!

  16. Aceste rebuturi umane nu au ani de viață cât ar trebui să ispășească.
    Probabil asta este cea mai mare realizare a lor.

  17. La experienta pe care o avem, e de mirare sa il mai ajunga ceva din urma.DNA blocata de SS pana in 20-20, pana atunci rezista cu majoritate PSD la orice proiect de lege USR++ ; dupa alegeri; cate un suspect deputat ori senator aflat in dosar e salvat 4 ani de colegi si dosarul nu se poate judeca; urmeaza CCR cu amanari peste amanari, eventual cate o exceptie de neconstitutionalitate admisa; un judecator iese la pensie, dosarul se ia de la inceput etc. In final, apoteotic, apare prescriptia. Vom zice ” Daca era Codruta procuror sef european, ehei, era alta situatie !”.Da’ nici nu mai merita sa vorbim, Dragnea nu e singurul foarte interesat de fracturarea puterii judecatoresti.