Ce ‘mănâncă’ inteligența artificială și de ce este nevoie pentru a susține o lume pusă în mișcare de AI? Articol scris cu AI

Pe măsură ce ascensiunea fulgerătoare a inteligenței artificiale (AI) captează imaginația colectivă, adesea ne gândim la potențialul său de a revoluționa industrii, de a redefine producivitatea și chiar de a rescrie structura socială a societății noastre. Totuși, sub strălucirea acestor minuni tehnologice se ascunde o fundație complexă și adesea ignorată: infrastructura necesară pentru a alimenta și susține o eră dominată de AI. Trecând de la admirația capacităților actuale ale AI la anticiparea nevoilor sale viitoare, ne confruntăm cu o întrebare esențială și provocatoare: Ce resurse sunt indispensabile pentru a construi lumea pe care AI o cere?

Navigând prin tsunami-ul de informații

În inima foamei insațiabile a AI se află datele. Universul digital este într-o expansiune exponențială, estimându-se că va ajunge la 175 de zettabytes până în 2025, conform IDC citat de Forbes. Pentru a pune în perspectivă, dacă fiecare byte de date ar fi un litru de apă, ar fi suficient pentru a umple Oceanul Pacific. Abordarea acestui aflux necesită nu doar o expansiune radicală a tehnologiilor de stocare a datelor, ci și inovații revoluționare. De exemplu, proiectul de stocare a datelor în ADN, actualmente în dezvoltare la Universitatea Harvard, promite o modalitate revoluționară de comprimare a informațiilor în structuri moleculare, oferind o alternativă compactă și durabilă la metodele tradiționale.

Cu toate acestea, stocarea datelor este doar jumătate din bătălie; infrastructura pentru accesarea, procesarea și analizarea rapidă a acestor date în timp real este la fel de crucială. Inițiativele precum Google Cloud și AWS investesc masiv în extinderea rețelelor lor, integrând tehnologii de ultimă oră precum 5G și promisiunile viitorului 6G, pentru a asigura un flux neîntrerupt și rapid de informații.

Setea de putere computațională: către quantum și dincolo

Pe măsură ce modelele de AI devin mai complexe, crește și nevoia lor de putere computațională. Procesoarele bazate pe siliciu se apropie de limitele fizice ale Legii lui Moore, ceea ce împinge cercetarea către computația post-siliciu. Legea lui Moore, formulată în 1965 de Gordon Moore, co-fondatorul Intel, este o observație despre dezvoltarea tehnologiei semiconductoarelor. Moore a observat că numărul de tranzistori pe un cip de siliciu se dublează aproximativ la fiecare doi ani, îmbunătățindu-se astfel performanța și capacitatea dispozitivelor electronice, în timp ce costurile de producție rămân relativ constante. Legea lui Moore poate sublinia provocările pe care le întâmpină industria semiconductoarelor în susținerea ritmului rapid de inovație necesar pentru a alimenta avansurile în inteligența artificială, precum și necesitatea de a explora noi paradigme computaționale.

Antrenarea unui singur model AI poate emite la fel de mult dioxid de carbon precum cinci automobile pe întreaga lor durată de funcționare

Computația cuantică, cu potențialul său de a efectua calcule exponențial mai rapid decât computerele actuale, reprezintă un salt semnificativ înainte. Companii precum Google, IBM și o serie de startup-uri se întrec în cursa pentru a valorifica tehnologia cuantică, cu scopul de a debloca noi capacități de procesare pentru AI. Google, cu procesorul său cuantic Sycamore, a demonstrat deja un avantaj cuantic, realizând calcule care ar fi durat mii de ani cu un supercomputer tradițional în doar câteva minute. Între timp, computația neuromorfică, care încearcă să imite arhitectura neurală a creierului uman, oferă o promisiune pentru crearea de procesoare mai eficiente, specifice AI.

Imperativul energetic: alimentarea revoluției AI

Amprenta de carbon a antrenării modelelor avansate de AI este alarmantă. Într-un studiu recent, cercetătorii de la Universitatea din Massachusetts Amherst au efectuat o evaluare a ciclului de viață pentru antrenarea mai multor modele mari de inteligență artificială comune. Ei au constatat că procesul poate emite mai mult de 626.000 de kilograme de echivalent CO2 – aproape de cinci ori mai mult decât emisiile de-a lungul vieții unui vehicul american obișnuit (ceea ce include și producția vehiculului în sine).

Pe măsură ce AI devine tot mai omniprezent, cererea pentru surse de energie curate și sustenabile va crește exponențial. Infrastructura pentru producerea energiei solare, eoliene și a hidroenergiei trebuie extinsă dramatic, alături de inovații în stocarea energiei și distribuția rețelei, pentru a asigura că revoluția AI nu este în contradicție cu sănătatea planetei noastre. Tranziția către centre de date ecologice, alimentate de energie regenerabilă și care utilizează tehnologii avansate de răcire, este deja în curs, cu lideri de industrie precum Google și Microsoft angajându-se în operațiuni neutre din punct de vedere carbonic.

Concluzie: un plan pentru mâine

Stând pe pragul unei noi ere, calea înainte ne obligă să privim dincolo de farmecul potențialului AI și să ne confruntăm cu realitățile concrete ale infrastructurii pe care o cere. Construirea unei lumi capabile să susțină un viitor condus de AI este o încercare care ne provoacă să ne gândim nu doar la infrastructura fizică, ci și la principiile care ghidează inovațiile tehnologice, guvernanța etică și echitatea socială. Planul pentru acest viitor nu este doar despre construirea unei infrastructuri, ci despre reimaginarea principiilor pe care le construim în spațiile noastre digitale și fizice. Pe măsură ce ne angajăm în această sarcină monumentală, alegerile pe care le facem astăzi vor modela lumea pentru generații, determinând nu doar cum coexistăm cu AI, ci și cum ne asigurăm că acest viitor este unul spre care merită să aspirăm.