Ce ne face nefericiți? Filosoful britanic Bertrand Russell a identificat opt surse principale ale tristeții și cum putem evita melancolia

Pentru a obține o mai mare bunăstare, avem două sarcini. Prima este creșterea nivelulului de fericire; a doua este gestionarea nefericirii. Pentru a ști din ce direcție să începem, poate fi utilă o anumită autoevaluare. Un instrument care ne poate ajuta în acest sens este cunoscut sub numele de testul PANAS (Positive and Negative Affect Schedule), care evaluează nivelurile naturale de efecte pozitive și negative ale personalității umane – sau, în termeni comuni, starea de spirit a fiecăruia- în comparație cu cele ale altor persoane, explică revista americană The Atlantic.

Chiar și fără un test PANAS, oamenii își pot da seama destul de ușor dacă fericirea sau nefericirea reprezintă cea mai mare provocare în viața lor. O persoană care a analizat această idee a fost Bertrand Russell, eminent gânditor britanic al secolului al XX-lea, filosof, matematician, logician, și laureat al Premiului Nobel pentru literatură.

„Pe tot parcursul copilăriei mele”, scria el în autobiografia sa din anii 1960, „am avut un sentiment tot mai puternic de singurătate și de disperare de a întâlni pe cineva cu care să pot vorbi”. Cu toate acestea, mizeria lui Russell s-a dovedit a fi mama invenției: cea mai mare realizare a sa a fost să contribuie la fondarea domeniului filosofiei analitice, prin care intenționa să ducă această disciplină dincolo de scărpinatul în bărbie academic și să o plaseze pe tărâmul practic al rezolvării problemelor vieții – inclusiv a propriei nefericiri – prin descompunerea lor în bucăți ușor de gestionat. Dacă nefericirea este cea mai mare provocare a ta, abordarea lui Russell ar putea fi exact ceea ce căutai.

Russell a început cu o ipoteză foarte puternică, scrisă în lucrarea sa intitulată „The Conquest of Happiness” (Cucerirea fericirii): Nefericirea noastră provine din erori. „Cred că … nefericirea se datorează în foarte mare măsură unor viziuni greșite asupra lumii, unei etici greșite, unor obiceiuri de viață greșite”, scria el. Aceste greșeli distrug „entuziasmul și apetitul pentru lucrurile posibile de care depinde în cele din urmă toată fericirea, fie a oamenilor, fie a animalelor”. De aici, el a împărțit problema în opt categorii de erori comune. Soluția la nefericirea inutilă, a propus el, era rectificarea fiecăreia dintre ele.

Prima eroare: Pesimismul la modă

Russell credea că oamenii care se considerau luminați aveau tendința de a fi negativi și pesimiști, ba chiar erau mândri de acest lucru. Erau foarte concentrați pe tot ceea ce era greșit în lume și credeau „că nu mai există nimic pentru care să trăiască”. Acesta nu era un sentiment nou – de fapt, după cum scrie Clark Lawlor, un cercetător al literaturii secolului al XVIII-lea, „melancolia era la modă cu spume” în acea perioadă pentru „oricine dorea să pară cât de puțin sensibil sau inteligent”.

Russell ia în derâdere această atitudine, pe care o considera o îngâmfare patetică ce ar trebui abandonată.Pentru cei care își fac griji că acest lucru înseamnă abandonarea realismului cu privire la adevăr, cercetătorii au demonstrat că pesimismul poate distorsiona percepția realității.

A doua eroare: Comparația socială

Russell se revoltă împotriva concurenței, observând că de ceea ce se tem cei mai mulți oameni nu este căderea în sărăcie, ci „că nu vor reuși să își eclipseze vecinii”.Problema aici nu este că suntem competitivi în sine, ci că ne evaluăm valoarea pe baza a ceea ce au și fac alții. După cum spune vechea expresie atribuită uneori lui Theodore Roosevelt, „Comparația este hoțul bucuriei”. După cum au demonstrat în experimente psihologul Sonja Lyubomirsky și colegii săi, comparația socială este asociată cu o nefericire crescută.

Pe lângă faptul că ironizează această tendință de a ne baza autoevaluarea pe comparație, Russell sugerează o soluție: În loc să te uiți la ceea ce are vecinul tău și să te simți plin de resentimente, concentrează-te pe ceea ce ai tu și simte-te recunoscător. Nerespectarea acestui sfat duce la următoarea eroare.

A treia eroare: Invidia

Invidia descrie starea de a fi nefericit nu pentru că tu ai puțin, ci pentru că altcineva are mai mult. Deși aceasta este o sursă uriașă de nefericire, ea este și o trăsătură pe deplin umană, dar, lăsată necontrolată, este asociată cu depresia, ostilitatea și rușinea. Este, de asemenea, ridicolă, mai ales atunci când este îndreptată spre cei ale căror realizări le admirăm.

Și aici se află remediul lui Russell: „Oricine dorește să sporească fericirea umană trebuie să dorească să sporească admirația”. Cu alte cuvinte, căutați oameni care excelează în moduri în care v-ar plăcea și dumneavoastră, și înghesuiți resentimentele cu o apreciere sinceră.

A patra eroare: Evitarea plictiselii

„Suntem mai puțin plictisiți decât erau strămoșii noștri”, scria Russell, „dar ne temem mai mult de plictiseală”, ceea ce ne determină să căutăm din ce în ce mai multe surse de distragere a atenției. El a scris aceste cuvinte în 1930 – imaginați-vă dacă ar fi trăit în prezent, meditând astfel pe X (fostul Twitter) în timp ce aștepta să se schimbe un semafor. Dacă ar fi trăit în zilele noastre, desigur, ar fi putut observa, de asemenea, că cercetătorii au constatat o creștere semnificativă a plictiselii în rândul adolescenților din 2008 până în 2017 – în timpul exploziei electronicelor și a utilizării rețelelor sociale.

Soluția pe care o putem deduce de la Russell nu constă în mai multă distracție, ci în mai puțină. Trebuie să încetăm să ne temem de plictiseală și să ne simțim confortabil cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru, indiferent dacă este incitant sau nu.

Eroarea 5: Confruntarea cu frica

Anxietatea clinică este una dintre cele mai frecvente tulburări psihice din prezent; potrivit Institutului Național de Sănătate Mintală din SUA, aproape o cincime dintre adulții americani au experimentat o tulburare de anxietate în ultimul an. Russell credea că anxietatea își are rădăcinile în teama de „un pericol pe care nu suntem dispuși să îl înfruntăm”. Înțelegerea noastră de astăzi a tulburării tinde să fie mai biologică decât aceasta; cercetările arată că anxietatea este asociată cu simptome fizice involuntare de stres, cum ar fi hiperactivitatea.

Indiferent dacă punem accentul pe aspectele biologice sau psihologice ale anxietății, leacul lui Russell pentru aceasta este să ne numim frica și „să ne gândim la ea în mod rațional și calm, dar cu mare concentrare, până când ne este complet familiară”. Dacă reușim să facem acest lucru, atunci „în cele din urmă, familiaritatea îi va atenua teroarea”. Un alt mod de a exprima acest lucru ar fi recomandarea terapiei de expunere, care îi antrenează pe pacienți să se confrunte deschis cu sursa fricilor lor, astfel încât să înceapă să se simtă mai puțin amenințați.

Eroare 6: Vinovăția fără sens

Russell a fost un ateu declarat care rareori a ratat ocazia de a sublinia ceea ce el considera a fi slăbiciunile religiei – printre care, în primul rând, sentimentul de păcat și de nevrednicie. „În conștiință, anumite tipuri de acte sunt etichetate drept Păcat fără niciun motiv vizibil la introspecție”, scria el, argumentând că această etichetare greșită a comportamentelor normale duce la nefericire.

Indeferent de opinia fiecăruia în privința vinovăției religiei în acest scenariu, ideea mai generală despre vinovăție este una bună: Este ceva ce tindem să experimentăm atunci când ne simțim privilegiați în mod nejustificat în comparație cu alții – un fel de invidie inversă, s-ar putea spune. O versiune a acestui lucru este „vina supraviețuitorului”, pe care oamenii o resimt atunci când o nenorocire care se abate asupra altora trece pe lângă ei.

Implicit, Russell ne îndeamnă să lăsăm deoparte stigmatul vinovăției inutile. Un bun remediu în acest sens este simpla recunoștință. Studiu după studiu a arătat că recunoștința poate fi practicată chiar și atunci când nu este resimțită și alungă în mod fiabil tristețea. Acesta este, de asemenea, un răspuns eficient la următoarea eroare.

Eroarea 7: Victimizarea virtuoasă

Russell a criticat ceea ce a numit „mania persecuției”, în care cineva este „perpetuu victima ingratitudinii, a lipsei de bunătate și a trădării”. O versiune a acestei situații este ceea ce unii cercetători au numit „victimizare virtuoasă”, pe care o descriu ca fiind pretenții de tratament nedrept asociat cu afirmații de poziție morală. Ideea nu este de a nega faptul că unii oameni sunt cu adevărat victimele abuzurilor, ci de a sugera riscul de a interioriza acest rău într-un mod definitoriu: Russell susține că, atunci când victimizarea este în mod fundamental modul în care te vezi pe tine însuți, acest lucru sporește nefericirea. Cercetările susțin această noțiune, arătând că autocompătimirea poate stimula furia și depresia. A recunoaște nedreptatea este corect și potrivit, dar a rezista să te autoidentifici prea mult timp ca victimă poate fi sănătos.

Eroarea 8: Frica de opinia publică

Russell a spus-o altfel: „De regulă, cineva ar trebui să respecte opinia publică în măsura în care este necesar pentru a evita înfometarea și pentru a nu intra în închisoare, dar tot ceea ce depășește acest lucru reprezintă o supunere voluntară față de o tiranie inutilă și este posibil să interfereze cu fericirea în tot felul de moduri.” Mai ușor de spus decât de făcut, desigur – cercetările arată că durerea noastră legată de excluderea socială ne afectează fizic. De exemplu, un episod de respingere socială poate stimula cortexul cingular anterior în același mod în care o face și lovirea degetului de la picior.

Insinuarea lui Russell, conform căreia folosirea rațiunii este modalitatea corectă de a corecta problema, are acum cercetări care să o susțină. Același studiu a arătat că cortexul prefrontal ventral drept – o regiune a creierului utilizată în raționamentul conștient – devine, de asemenea, activ atunci când se întâlnește durere socială și ne moderează suferința. La fel cum ne putem convinge că un deget de la picior înțepenit nu ne va ucide, putem, de asemenea, să decidem să nu ținem cont de ceea ce cred ceilalți.

Unul dintre cele mai valoroase aspecte ale logicii lui Bertrand Russell este faptul că el nu sugerează că suferința este în sine rea. Fără îndoială, el ar fi recunoscut că nefericirea este un răspuns adecvat la multe situații din viață. Sentimentele negative ne mențin în viață și în siguranță, și chiar ne permit să învățăm și să creștem. Ceea ce Russell vrea să spună este că, prin corectarea erorilor din gândirea noastră, putem evita suferința inutilă.

O modalitate de a aplica cele opt idei ale filosofului în ceea ce privește concepțiile greșite comune, argumentează The Atlantic, este de a le transforma într-un set de afirmații pentru a începe ziua.

1. Pesimismul nu mă va face cool sau deștept – ci doar eronat și nefericit. Aleg să fiu un realist optimist.

2. Valoarea mea personală nu poate fi și nu va fi măsurată în funcție de ceea ce au alții.

3. Voi căuta oameni pe care să îi admir, iar admirația mea va depăși invidia mea.

4. Plictiseala nu este nimic de temut. Nu-mi voi distrage atenția cu diversiuni fără noimă de la viața de zi cu zi.

5. Îmi voi numi temerile. Le voi înfrunta cu curaj și hotărâre.

6. Când se întâmplă lucruri bune, nu mă voi simți vinovat. Mă voi bucura de ele și voi fi recunoscător.

7. Nedreptatea este inevitabilă, dar voi respinge identitatea permanentă de victimă și voi rezista nemulțumirii.

8. Părerile altora – în special cele ale străinilor și mai ales despre mine – sunt lipsite de sens și le voi ignora.

sursa foto: Photo 79469182 © Prakasit | Dreamstime.com