Ce ne spune Electric Castle despre România. Șapte concluzii despre un eveniment rarisim

40 de hectare în interiorul cărora am văzut o Românie perfect funcțională, cu reguli respectate, cu muzică excelentă și zeci de mii de oameni mulțumiți. Asta înseamnă Electric Castle, un eveniment pe care îl credeam improbabil într-o țară guvernată mai degrabă de hazard și arbitrariu. La ieșirea din cele 40 de hectare am dat cu nasul de realitatea dură a României unde statul îți face viața un iad.

• Concluziile mele după cele câteva zile la festivalul de la Castelul Bánffy (comuna Bonțida, județul Cluj):

1. Din punct de vedere artistic, Electric Castle e în topul evenimentelor din România. Nume mari (Gorillaz, Twenty One Pilots, Altin Gun, Molchat Doma, Lola Marsh, Vița de Vie etc.) au avut spectacole excepționale, atmosfera a fost desăvârșită, la fel ca și organizarea în interiorul domeniului. Zeci de mii de oameni au avut de ales între concertele de pe cele zece scene, micile distracții din zonă (roata, baloanele cu aer cald, călușei, mașinuțe electrice, magazin de cărți, cinematograf în aer liber).

Nu întâmplător am auzit în jurul meu oameni vorbind maghiara, engleză, franceză sau italiană. La Electric Castle nu vin doar români, ci și vecini din Ungaria, expați stabiliți în România și fani din străinătate ai trupelor de top.

2. Organizare internă impecabilă, cu excepția transportului. Atenție, vorbim de un eveniment uriaș: 5 zile de festival, 10 scene, 300 de artiști și peste 272.000 de participanți. A fost cea mai mare ediție de până acum, ceea se înseamnă unul dintre cele mai mari evenimente culturale organizate în România. Logistic, asta înseamnă un efort imens.

Cu excepția transportului (voi reveni asupra detaliului), organizarea evenimentului e ireproșabilă. E o atmosferă perfect occidentală, fără nici o stridență, fără aerul de bâlci care însoțește multe evenimente organizate în România. Scenele corect amplasate, spațiul uriaș în care poți face ce vrei, lacul și părculețele unde îți poți trage sufletul după un concert, standurile de mâncare și băutură la îndemână, eliminarea totală a cash-ului, predictibilitatea, curățenia și siguranța personală – toate contribuie la senzația că ești în inima Europei, nu la porțile Orientului.

Au fost cozi uneori la toalete și la mâncare, firește. Dar asta s-a întâmplat cu 50.000 de oameni prezenți concomitent la festival, și e normal să apară astfel de moment. Până la urmă, la orice restaurant din România se formează cozi sau aștepți ceva mai mult la orele de maximă aglomerație.

De fapt, totul se bazează pe adoptarea de reguli de bun simț, comunicarea lor și respectarea cu strictețe. E o soluție deloc magică, simplu de enunțat, dar extrem de greu de respectat. Tocmai asta face din Electric Castle un eveniment profund occidental, de aceea mulți spectatori revin an de an.

Revenind la problema transportului spre/dinspre festival: vineri a fost ziua horror pentru mii de participanți, când autobuzele și trenurile nu au făcut față afluenței. Organizatorii și serviciul de transport privat au fost copleșiți, mai ales că unul dintre drumurile de acces – un drum de pământ (vezi mai jos) s-a blocat la un moment dat. Au fost oameni care au așteptat și 3-4 ore să plece acasă. Abia sâmbătă situația s-a rezolvat, după o soluție radicală: organizatorii au interzis accesul mașinilor noaptea pe drumul de pământ, pentru a evita blocajele.

3. Există o piața/un public pentru astfel de evenimente. Asta e o veste excelentă pentru România. E un eveniment cu 272.000 de participanți, fără mici, fără bere în valuri, fără manele ori artiști plătiți de primărie. Un eveniment cu prețuri peste medie (bilete, mâncare și băutură), care atrage spectatori din toată România.

Electric Castle arată o evoluție a societății, o creștere a standardelor și a așteptărilor publicului. E un indiciu că în România există un public suficient de larg cu disponibilitate financiară și de timp.

Am avut o plăcută senzație de normalitate în mijlocul publicului de la Electric Castle. Obișnuit, din cauza meseriei, să privesc cu un ochi critic realitatea din jur, am descoperit uimit că nu prea m-a enervat nimic. Dimpotrivă, am regăsit atmosfera lejeră din Vest, relaxarea oamenilor care se simt bine împreună, lipsa agresivității, a intratului peste coadă, a ochilor injectați de ură. E o parte de Românie – mare, mică, nu știu – care a internalizat cultura occidentală a politeții, răbdării și respectului față de regulă.

4. Electric Castle e și o poveste despre succesul mediului privat. În fond, Electric Castle e un business, și succesul său înseamnă dezvoltare, extindere, mai mult spectacol. Asta înseamnă capitalismul, așa se dezvoltă orice societate sănătoasă. Iar meritul organizatorilor e că au intuit corect piața, au găsit resursele pentru organizare, au identificat an de an artiștii potriviți și au dezvoltat afacerea.

Și să nu uităm că de pe urma festivalului câștigă toată zona. În satul Bonțida au fost cazați în casele sau curțile oamenilor 10.000 de oameni, în orașul Cluj și localitățile din jur alte mii de participanți. Asta înseamnă bani în economia locală, plus taxe și impozite virate autorităților locale, județene și centrale.

E încă o dovadă că, lăsat să performeze și să inoveze, mediul privat din România are resurse mari de creativitate și capacitatea de implementare. Repet, tot ce se întâmplă pe cele 40 de hectare e un business 100% privat, cu contractori și subcontractori privați, unde statul nu are nici o implicare.

Și o scurtă comparație cu privat vs. stat când vine vorba despre astfel de evenimente. Mai țineți minte Cerbul de Aur, celebrul festival organizat în anii 90-2000 de Consiliul Județean Brașov, Primăria Brașov și TVR? A intrat în agonie și irelevanță din două motive: incapacitatea Statului de a identifica un public-țintă și organizarea scăpată de sub control.

5. Așa ajungem și la statul român și incapacitatea lui de a ține pasul cu mediul privat. M-aș fi gândit că, dacă au în grădină o astfel de afacere, autoritățile locale și județene vor face tot ce e posibil ca să o ajute. Departe de adevăr. Cea mai mare problemă la Electric Castle e accesul fizic al spectatorilor, dat fiind că la castelul Bánffy se poate ajunge doar pe câteva drumuri comunale. Unul dintre acestea e o cărare îngustă de pământ în câmp, lungă de vreo 3 km, unde accesul e dificil și se produc blocaje constante. M-aș fi așteptat ca primăria ori consiliul județean să o pietruiască și să o lărgească în limite rezonabile – o cheltuială de câteva zeci de mii de euro. Ei bine, nu. De zece ani, cărarea e tot de pământ și tot îngustă, în ciuda nevoii evidente de spațiu.

6. Transilvania e conectată perfect la vestul Europei, Bucureștiul și sudul sunt tot mai izolate. Călătoria dinspre Bonțida/Cluj spre București într-o zi de week-end devine o misiune imposibilă. Pe Valea Oltului și Valea Prahovei blocajele sunt permanente, cei 400 de km pe vechile drumuri naționale cu o bandă pe sens se transformă într-o călătorie de 10-12 ore. La propriu. Singura opțiune decentă e DN 1A (prin Vălenii de Munte și Cheia), dar viteza de rulare scade, iar distanța e semnificativ mai mare.

În timp ce Bucureștiul și sudul țării sunt semi-izolate de Transilvania, în vestul țării infrastructura s-a dezvoltat enorm. Aproape toate marile orașe din Ardeal sunt conectate între ele, dar și cu vestul Europei, iar pentru clujeni ori timișoreni e mult mai la îndemână o călătorie spre Budapesta ori Viena decât un drum de coșmar spre București. Lipsa conectivității fizice între București și Transilvania face ca cele două regiuni istorice să se depărteze de facto, iar locuitorii să se înstrăineze rapid. Scriu de ani buni despre acest fenomen, acum mi se pare mai acut decât oricând. Fără autostrăzile care să treacă munții, pericolul unei tensiuni politice între estul și vestul țării crește rapid.

7. Disfuncționalitatea actualului sistem administrativ-teritorial. Acum, DN1A e împărțit perfect în două bucăți distincte. Porțiunea din județul Brașov e asfaltată ca-n palmă, cu marcaje proaspăt făcute, cu parapete moderne. Porțiunea din județul Prahova e plină de gropi, cu marcaje șterse, un drum lăsat în paragină. Asta arată că actuala împărțire administrativă a României, cu 41 de județe – fiecare cu baronul local și puzderia de instituții supradimensionate – e pur și simplu depășită, sistemul e nefuncțional.

E inadmisibil ca pe același drum să vezi amprenta diferită a două județe – unul care își face treaba, altul care nu și-o face. Numărul județele trebuie scăzut drastic, aceasta e rezolvarea rapidă și fără probleme de constituționalitate a situației absurde din România. Dar mă îndoiesc că liderii de la centru ai vreunui partid, Ciolacu și Ciucă, au curajul să-i înfrunte pe puternicii baroni locali care și-ar pierde fieful în urma reorganizării teritoriale.

Revenind la Electric Castle, creșterea constantă și sănătoasă a festivalului demonstrează atât foamea de evenimente după pandemie, dar și maturizarea unei părți din societatea românească. Un eveniment care poate fi un coșmar din punct de vedere logistic a devenit în realitate un spectacol care ne mai apropie cu un pas de modernitate, de cultura occidentală, în sens larg, la care jinduim de ani buni.

P.S.: G4Media a fost partener media al Electric Castle, dar nu a existat nici o componentă comercială a acestui parteneriat. Textul a fost publicat după încheierea festivalului.