Ce poate însemna ascensiunea extremei drepte pentru Europa? Va reuși să influențeze decizia în instituțiile UE?

Pe măsură ce cetățenii merg la vot în toate cele 27 de state membre ale Uniunii Europene, incertitudinea politică planează asupra continentului. Pentru prima dată partidele de extremă dreaptă opuse blocului pot ocupa aproape 20% din locuri în următorul Parlament UE. Aceleași partide guvernează – direct sau indirect – mai mult de o duzină de state membre ale UE.

Printre acestea se numără și câteva state fondatoare ale UE, precum Italia și Țările de Jos, unde de-a lungul timpului au câștigat o respectabilitate fără precedent și de neconceput până nu demult. Totuşi, același proces de normalizare nu a avut loc încă în UE, deși probabil se va întâmpla. Dar se va dezvolta diferit de planul național, datorită unor caracteristici structurale și politice unice ale UE, potrivit Rador Radio România.

În primul rând, președintele Comisiei Europene, care va fi numit de șefii de stat și de guvern reuniți în Consiliu, nu are obligații juridice și nici nu se așteaptă din punct de vedere politic să formeze o majoritate politică clar definită înainte de votul din Parlamentul European. De asemenea, nu se așteaptă ca membrii proaspăt aleși să aleagă taberele înainte de alegeri și chiar dacă propriile partide politice le vor cere să facă acest lucru, ei vor vota în secret.

Așa se explică de ce în 2019 Von der Leyen nu a câștigat sprijinul tuturor europarlamentarilor partidelor majoritare care au susținut-o, ci a obținut în schimb voturile celor – precum PiS polonez – care n-ar fi trebuit neapărat să o susțină. Prin urmare, următoarea Comisie UE nu va avea o majoritate permanentă, ci mai degrabă o geometrie variabilă, care la rândul ei va defini alegerea candidatului la președinție.

În al doilea rând, Parlamentul UE nu este nici „european” și nici nu este un Parlament propriu-zis. Nu este european în măsura în care membrii săi aparțin partidelor politice naționale – nu UE. Deși aleșii se pot alătura în timp grupurilor politice din UE, aceste grupuri sunt eterogene din punct de vedere ideologic și nu pot garanta sprijin politic permanent pentru vreun candidat la președinție. Parlamentul European nu este un Parlament, deoarece îi lipsește dreptul de inițiativă legislativă, care îi revine în schimb Comisiei UE.

Aceasta înseamnă că, deși partidele de extremă-dreapta se pot reuni într-un singur grup – în comparație cu actualele două grupuri ECR ​​și ID – acesta singur nu va putea defini direcția politică a Uniunii. Extrema dreaptă nu va putea propune legislație, ci pur și simplu va putea să amâne sau să blocheze propunerile Comisiei Europene, care e de așteptat să rămână în mâinile partidelor majoritare. În politica externă Parlamentul European are și mai puține prerogative, așa că nici un contingent mare de partide de extremă dreapta nu va putea schimba prea mult lucrurile.

Aceste caracteristici structurale ale UE par să limiteze foarte mult capacitatea extremei drepte, chiar dacă este unită, de a redefini direcția viitoare a UE.

Alți doi factori par să întunece posibilitatea ca extrema dreaptă să preia conducerea în UE.

Ideea de a uni partidele de extremă dreaptă din UE este un vis vechi, ai cărui pionieri au fost Farage, Le Pen și Wilders în urmă cu mai bine de 20 de ani. Cu toate acestea, visul lor nu s-a concretizat niciodată. Nu numai că aceste partide sunt în mod inerent incompatibile între ele – gândiți-vă la pozițiile lor divergente față de Rusia -, dar propria lor abordare naționalistă le împiedică să coopereze peste granițe. Acest lucru sugerează că, în ciuda ascensiunii sale istorice, extrema dreaptă nu va putea dicta prioritățile UE, care vor rămâne în mâinile partidelor majoritare.

Cu toate acestea, deși extrema dreaptă nu va câștiga controlul politic asupra proiectului UE, ea va câștiga, datorită numărului său record de locuri, o influență politică profundă și potențial destabilizatoare.

Pentru a ne face o idee despre ce ne așteaptă, să ne uităm la ce s-a întâmplat în ultimele luni când președinta în exercițiu a Comisiei, simțind presiunea partidelor de extremă dreaptă din UE și a protestelor fermierilor, și-a abandonat moștenirea: Green New Deal. A făcut acest lucru pentru a recâștiga și încrederea propriului său partid, PPE, dar și a multor liberali, precum partidul liberal german FDP, sau a președintelui francez Macron, care a cerut o „pauză de reglementare climatică”. El mai transformase și politica UE în materie de migrație dintr-o problemă umanitară într-una de securitate, cooptând în mare măsură proiectul dictat de extrema dreaptă.

Din acest punct de vedere, aceste alegeri vor accelera un viraj la dreapta care s-a produs deja în mare parte în interiorul și în afara UE și vor duce la un alt nivel.

Nu doar ambițiile climatice sunt în joc, ci și agenda mai largă a UE în mod tradițional integraționistă. Extinderea Uniunii, strâns legată de reforma instituțională, este probabil să încetinească sau chiar să se oprească sub influența extremei drepte. Următorul buget pe termen lung al UE, care va fi negociat de PE în 2026, va fi redus, ceea ce poate crea un decalaj fără precedent între așteptările cetățenilor ca UE să abordeze marile provocări și mijloacele pe care le va avea pentru a face acest lucru.

Prin urmare, un rezultat bun pentru extrema dreaptă îi poate oferi acesteia posibilitatea de a zădărnici, prin încetinire sau oprire, agenda integraționistă a mainstream-ului. Aceasta este miza acestor alegeri. O schimbare profundă de direcție.

Sursa: LA RAZON / Rador Radio România / Traducerea: Rodezia Costea