Ce poți face în acest weekend în București / Lista evenimentelor
Târgul de (b)oierit, care adună meşteri, artizani şi producători din întreaga ţară, se va desfăşura sâmbătă şi duminică, 7–8 octombrie, între orele 10:00 şi 18:00, la Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Intrarea este liberă.
Cea de-a 7-a ediţie a „Bazar de Cotroceni” va avea loc în perioada 7-8 octombrie, în cartierul Cotroceni. Organizatorii anunţă un număr record de curţi deschise, peste 180, dintre care mai mult de o treime sunt locuitori care participă pentru prima dată la evenimentul comunitar. În plus, peste 50 de mici businessuri din cartier îşi vor deschide porţile şi vor aştepta vizitatorii cu momente speciale şi surprize.
În perioada 6-8 octombie, în Parcul Tei are loc „Festivalul de Artă Stradală”, organizat de Centrul Cultural „Mihai Eminescu” şi finanțat de Primăria Sectorului 2. Timp de trei zile, vor fi concerte în aer liber, activităţi de creaţie precum graffiti sau linogravură, demonstrații de role, skate sau trotinete, dar şi alte activităţi. Intrarea la festival este gratuită.
Omagiu adus comediei bulevardiere, noul film al al cunoscutului regizor François Ozon duce feminismul modern în Parisul anilor ‘30. Filmul „Crima este a mea / Mon crime” este distribuit de Independența Film și se vede în cinematografe, de vineri, 6 octombrie.
Între 6 și 15 octombrie, Festivalul Internațional de Film de Animație revine pe marile ecrane din București cu un amplu program de proiecții, petreceri, masterclassuri și programe dedicate artiștilor interesați să-și dezvolte abilitățile.
Peste 100 de expozanţi din domeniul horticulturii vor fi prezenţi în campusul Universităţii de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti până duminică, unde vor prezenta o gamă variată de plante, bulbi, flori, produse pentru grădinărit şi delicii tradiţionale, în cadrul evenimentului Toamna Horticolă Bucureşteană.
„Festivalul de bun must și pastramă după gust” vă așteaptă până duminică, 8 octombrie, pe Bulevardul Basarabiei, intrarea de la Parcul Naţional din Bucureşti.
Ateliere de cunoaștere, implicare civică și artă comunitară, pe tot parcursul lunii octombrie, în cadrul „Om cu Om – Festival de Cartier”, eveniment dedicat comunității locale din cartierele Bucureștiului.
„Om cu Om – Festival de Cartier” va aduce împreună oamenii care locuiesc, lucrează sau studiază în cartierele Buzești, Icoanei și Mântuleasa, prin ateliere de cunoaștere, implicare civică și artă comunitară care vor avea loc în toate weekendurile lunii octombrie. Misiunea evenimentului, aflat la prima ediție, este de a cultiva spiritul civic, îmbinând activități plăcute și creative cu imboldul de a forma o rețea de vecinătate care să revitalizeze cele trei cartiere.
Între 7 și 8 octombrie, Festivalul PeriFEERIC – NeighbourGOOD Days of Bucharest transformă mai multe locații din zonele periferice ale Capitalei în centre de expresie artistică ce vor găzdui o serie de evenimente atractive pentru publicul de toate vârstele.
Între 7 și 14 octombrie, Bucureștiul aparține copiilor: 12 teatre și trupe invitate, din Italia, Finlanda, Spania, Belgia și România, se întâlnesc cu ocazia celui mai interactiv și creativ festival de teatru pentru copii din țară. Festivalul Internațional de Teatru pentru Copii „100, 1.000, 1.000.000 de povești“ (FITC #15) continuă tradiția spectacolului de calitate și aduce reprezentații destinate familiei și publicului tânăr, cu vârsta cuprinsă între câteva luni și peste 12 ani.
Sursa: Rador
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank