G4Media.ro

Ce poți face în vacanța de Paști, la Sibiu? Târg în Piața…

Sursa foto: Turnul Sfatului

Ce poți face în vacanța de Paști, la Sibiu? Târg în Piața Mare, vânătoare de ouă, drumeții cu mocănița și filme

Sărbătorile de Paști aduc la Sibiu mai multe evenimente de care ne putem bucura. Târgul de Paști, vânătoare de comori în centrul Sibiului și drumețiile cu mocănița sunt principalele atracții ale zilelor libere pe care le avem în această perioadă, scrie Turnul Sfatului.

Prietenii Mocăniței anunță că de Paști plimbările vor fi făcute cu locomotiva cu abur. Sunt programate câte trei curse pe zi începând de vineri, 18 aprilie, până luni, 21 aprilie, inclusiv.

„De Paști, iepurașul vine cu locomotiva cu abur! În minivacanța pascală, fă-le cadou celor mici o plimbare cu mocănița pe Valea Hârtibaciului, trasă de locomotiva cu abur! De vineri până luni, cu câte trei curse pe zi la orele 10:00, 12:30 și 15:00, ca să ai de unde alege cursa potrivită pentru tine și ai tăi”, transmit cei de la mocăniță pe pagina de Facebook.

Durata călătoriei este de aproximativ o oră și jumătate. În stația Hosman trenul face pauză 15-20 minute pentru manevrele de întoarcere a garniturii. Copiii între 3 și 18 ani beneficiază de reducere, iar cei sub 3 ani călătoresc gratuit dacă sunt ținuți în brațe de părinți.

Piața Mare din Sibiu se transformă din nou într-un loc al tradițiilor și bucuriei, odată cu deschiderea unei noi ediții a Târgului de Paști. Evenimentul, desfășurat între 11 și 22 aprilie, invită vizitatorii să descopere o varietate de produse artizanale, delicii culinare și activități interactive, toate reunite într-o atmosferă festivă de Paști. Târgul va reuni meșteșugari talentați și artizani locali, oferind vizitatorilor o selecție impresionantă de obiecte handmade, printre care aranjamente naturale de Paști și flori de pânză, lumânări pictate manual, tablouri cu păpuși din macrame, produse din lavandă, ceramică tradițională și obiecte sculptate în lemn, alături de îmbrăcăminte accesorizată.

Evenimentul Osterfest îmbină farmecul multicultural al Paștelui, cu tradiționala vânătoare de ouă la ferma cailor arabi – o activitate adorată de cei mici – și o drumeție relaxantă la apus, printre dealuri, păduri de stejar și cai arabi liberi urmând traseul spre fosta linie a mocăniței și Valea Hartibaciului – un prilej minunat de a explora, de a respira aer curat și de a ne reconecta cu natura. Seara se încheie în jurul focului de tabără.

Vezi toate evenimentele pe Turnul Sfatului.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.