G4Media.ro

Ce poți face într-o ieșire de weekend la Galați: excursii spectaculoase pe…

Sursa foto: Arhiva personală Viorel Ionuț Gagu

Ce poți face într-o ieșire de weekend la Galați: excursii spectaculoase pe Dunăre, pescuit în zone deosebite, masa la restaurantul din turn, la 100 de metri deasupra solului / Insula Cailor, plajă, parc de aventură, printre atracții

Turiștii care aleg să vină în Galați la sfârșit de săptămână au de ales între mai multe variante atractive de agrement. Pot să se plimbe pe Faleza Dunării sau să facă o excursie cu vaporul pe fluviu, ori pot să practice echitația sau alte activități recreative în pădurea Gârboavele.

Excursii pe Dunăre

Există varianta excursiilor oferite de un antreprenor privat, dar și vaporașul Consiliului Județean.

Viorel Ionuţ Gagu (Giv Boats), un gălățean care a renunţat la uniforma de poliţist ca să se poată dedica pasiunii sale pentru călătoriile pe Dunăre, organizează astfel de excursii, în care se combină atmosfera călătoriei pe fluviu, muzica și poveștile locale.

Astfel, vinerea, turiștii pot opta pentru un traseu de 3 ore, de la ora 17.00 la 20.00, pe itinerariul Port Galați – Parcul Natural Balta Mică a Brăilei. Prețul este de 150 lei de persoană, iar pentru copiii între 6 si 10 ani tariful este redus la jumătate. Opțional se poate servi masa la pontonul restaurant Riviera80.

Sâmbătă, turiștii pot alege un traseu de două ore, cu plecare la ore diferite (10.00-12.00, 15.30-17.30, 18.30-20.30)  între portul Galați și Insula Cailor. Prețul este de 100 lei de persoană, iar copiii sub 10 ani beneficiază de gratuitate. Opțional se poate servi o cină pescărească sau cu fructe de mare la pontonul restaurant Riviera80.

Duminică, turiștii se pot relaxa pe cel mai lung traseu (7.30-17.30) între portul Galați și Mila 23 Delta Dunării. Prețul este de 460 de lei de persoană, în care este inclusă și o masă cu specific pescăresc la Casa Alexandru și Alexandra.

Turiștii pot opta și pentru un traseu scurt (18.30-20.30) între portul Galați și Insula Cailor. Prețul este de 100 de lei de persoană, iar opțional se poate servi o cină pescărească sau cu fructe de mare la pontonul restaurant Riviera80.

Croaziere de agrement pe Dunăre

Turiștii pot alege să facă și croaziere de agrement cu nava de pasageri „Camelia”, construită recent de Consiliul Județean Galați cu fonduri UE, cu plecare din portul Galați. Pe parcursul zilei, vasul va face trei curse și va plimba turiștii până la podul peste Dunăre și Insula Cailor.

Nava are o capacitate de 30 de locuri și efectuează câte trei curse pe zi, din Galați până la podul de peste Dunăre și retur, durata unei astfel de croaziere fiind de două ore. Prima cursă este de la ora 10.00, iar ultima de la ora 17.00.

Copiii între 0-6 ani au gratuitate, copii 6-18 ani-15 lei/persoană/oră (30 lei pentru o cursă de două ore), iar adulții vor plăti 25 lei de persoană pentru o oră  de croazieră (50 lei pentru o cursă de două ore).

Accesul pe nava de pasageri se face prin pontonul Schengen (terminal de pasageri) din fața Palatului Navigației din Galați și a sediului AFDJ Galați.

Insula Cailor, locul de poveste de lângă Galați

Un loc fascinant de vizitat se află la doar 15 kilometri de Galați. Insula Cailor, cea mai tânără insulă de pe cursul Dunării, atrage tot mai mulți turiști în ultimii ani.

Insula Cailor se află în apropiere de locul unde Prutul se varsă în Dunăre. Potrivit unei legende locale, animalele au fost aduse în zonă în urmă cu peste 30 de ani de sătenii din comuna Grindu. Pentru că nu aveau cu ce să hrănească iarna caii, oamenii îi abandonau pe insulă. Sătenii nu i-au mai luat și, astfel, s-au sălbăticit pe insulă.

Paradisurile pescărești de la Dunărea de Jos. Unde se poate pescui și la ce tarife

Sudul Moldovei, ce cuprinde zona dintre Dunăre, Prut şi Siret, ocupă locul al doilea în România în preferințele pescarilor, după Delta Dunării. Printre speciile care pot fi capturate se numără crapul, carasul, plătica, şalăul, ştiuca, somnul și roşioara.

Balta Mălina

Balta Mălina din județul Galați se află pe raza localității Movileni, la 6-7 kilometri de municipiul Galați. Balta a fost deschisă în anul 2010 și populată cu câteva tone de crap și caraș.

Pescarii au la dispoziție 15 pontoane pentru pescuitul sportiv pe o suprafață de 30 de hectare de luciu de apă, iar prețul pentru o zi de acces la baltă este de 70 de lei. Pentru a ajunge la locație trebuie să vă îndreptați către localitatea Șendreni și imediat cum ajungeți la benzinăria Anghel Oil, faceți dreapta, apoi stânga pe lângă un centru de fier vechi și mergeți până la linia de cale ferată. Când ați ajuns la aceasta, faceți dreapta și veți vedea balta.

Balta Movileni

Balta Movileni este o altă zonă excelentă pentru pescuit. Se află la opt kilometri de Galaţi, respectiv 14 kilometri de Brăila (prin Şendreni), în imediata apropiere a haldei de zgură a combinatului siderurgic.

Fauna din zonă s-a refăcut în totalitate după închiderea haldei, în lacul de circa 20 de hectare, iar acum se poate pescui din nou pe baltă. Taxa este de 100 de lei pentru o zi de pescuit și se poate captura crap, caras, plătică, şalău, ştiucă, somn și roşioară. În zonă există și posibilitatea de camping pentru cei interesați.

Balta „La salcâmi”

Un loc de pescuit mai exclusivist este balta „La Salcâmi”.  Este situat în zona de est a Galaţiului (pe un drum lateral ce se desprinde din E87 Galaţi-Giurgiuleşti, în zona lacului Zătun). Balta este perfectă pentru cei care vor să vină cu grupul de prieteni sau pentru familiile mai numeroase care vor să aibă parte de intimitate.

Balta este formată practic din opt bazine de pescuit, dintre care unul are 1,5 hectare, iar celelalte şapte au câte 5.000 de metri pătraţi. Fiecare bazin are alături o căsuţă de 3,5 x 4,5 metri, cu mobilă de bucătărie, canapea, frigider, mese, scaune, duş, toaletă, ponton pentru pescuit, teren de tenis, hamac, leagăn, masă, scaune rustice, sobă cu plită, grătar, instalaţie de sonorizare şi internet wireless.

Se poate pescui crap și caras iar taxa de închiriere a unui bazin, cu tot cu facilităţi, de la 8.00 dimineaţa, până a doua zi la 7.00 este de 200 de lei plus 10 lei de persoană la bazinele mici, respectiv 300 de lei plus 10 lei de persoană pentru bazinul mare.

Lacul Zătun

O altă locație excelentă pentru pescuit și petrecut timpul liber este lacul Zătun. Este situate pe malul Dunării, la circa 8 kilometri de Galaţi. Accesul la lac se face pe E87 Galaţi-Giurgiuleşti.

Se face dreapta după traversarea canalului de irigaţii şi se continuă pe şoseaua asfaltată (DJ 251E) de pe digul de apărare al Dunării. Taxa este de 75 de lei de persoană pentru o zi de pescuit, 10 lei-parcarea și 15 lei pentru un însoțitor. Pe lac se poate captura crap, caras, ştiucă, amur, roşioară și plătică.

Balta Potcoava

O altă baltă unde pescarii pot arunca „bățul” este Potcoava, situată în imediata vecinătate a localității gălățene Braniștea. Pentru o zi de pescuit trebuie să scoateți 30 de lei din buzunar.

Ce mai poți vizita în Galați

În afară de pescuit, Galațiul oferă și o serie de locuri ce trebuie neapărat vizitate. Lista celor mai frumoase locuri din judeţul Galaţi include câteva minuni ale naturii, cum ar fi pădurile Adam, Gârboavele şi Buciumeni şi lacurile Brateş şi Tălăbasca, dar şi câteva obiective care nu trebuie ratate, precum Turnul TV, herghelia Tuluceşti, biserica Precista sau Faleza Dunării.

Una dintre construcțiile speciale din Galați este turnul de televiziune unde funcționează cel mai înalt restaurant din România, la peste 100 de metri deasupra solului și la aproape 150 de metri mai sus de nivelul Dunării (se află exact pe marginea unei faleze foarte înalte). Are o panoramă de 360 de grade. În restaurant se servește mâncare „a la carte” preparată de un chef cu standard internațional.

Construcţia lui a început în 1977 şi a durat un an. Turnul este din beton armat, constituit dintr-o coloană înaltă, prin interiorul căreia se află ascensorul care urcă către partea superioară a turnului, unde se află o construcţie modulară, cilindrică, cu trei etaje, care cuprinde un restaurant, amplasat pe unul dintre ele, iar pe celelalte două sunt relee şi instalaţii de televiziune şi pentru transmiterea sau captarea undelor de orice fel, un centru de informaţii privind securitatea naţională (practic din acel turn se transmiteau informaţii la Centru despre posibilele nereguli de securitate ce vizau partea de Est şi Sud a ţării), informaţii meteorologice, bază militară.

Apoi se continuă încă o construcţie din schele metalice pe care sunt montate emiţătoare, antene parabolice, radar antiaerian şi multe alte dispozitive electronice.

Unul dintre cele mai mari parcuri de aventură din România

Situat la doar 15 kilometri de oraşul Galaţi, în inima pădurii Gârboavele, parcul de aventură EscapeLand este o zonă de agrement spectaculoasă, întinsă pe o suprafață de peste opt hectare. Turiștii îl pot vizita de miercuri până duminică, între orele 10.00 şi 20.00.

Aici sunt amenajate 15 trasee de aventură, peste 7 kilometri de piste de biciclete, locuri de joacă, un turn de căţărare şi spaţii de relaxare pentru adulţi.

Pentru a ajunge în parcul de aventură, turiștii trebuie să iasă din orașul Galați pe DN26 până la intersecția cu DN24 D. Distanța se parcurge în aproximativ 10 minute.

Complexul de agrement din pădurea Gârboavele este singurul de acest tip din județul Galați și are 15 trasee de diferite dificultăți destinate atât copiilor, cât și adulților iubitori de adrenalină, precum și tiroliene spectaculoase, una de 150 metri și alta de 180 metri.

Printre atracțiile parcului de aventură, iubite în special de copii, se numără  traseele „scara amiralului”, „fusurile suspendate” și „podul tibetan”.

Bazin cu valuri și piscină de relaxare cu tobogan la plaja Dunărea

Plaja Dunărea este un alt obiectiv care nu trebuie ratat pentru turiștii care vin la Galați. Plaja este dotată cu un bazin cu valuri, o piscină de relaxare cu tobogan pentru adulți și o piscină pentru copii dotată cu un ansamblu de tobogane.

Plaja de la malul Dunării are unul din toboganele cu cea mai mare cădere de apă din România, umbrele, șezlonguri, hamace, perne puf pentru plajă, colace single și duble. De asemenea, există și o zonă de food, unde periodic sunt organizate diverse evenimente.

Plaja Dunărea s-a extins recent cu încă două piscine în zona de nisip.  Fiecare piscină are o suprafață de 5×10 metri și adâncimea de 1,4 metri. Plaja este deschisă de marți până duminică între orele 8.00 și 20.00.

Adulţii care vor să intre în complexul de agrement vor plăti o taxă de acces de 40 de lei, iar copiii cu vârste cuprinse între 7 ani şi 14 ani vor achita 20 de lei. Copiii sub 7 ani beneficiază de gratuitate. După ora 17,00, adulții plătesc 20 de lei, iar copiii între 7 și 14 ani-10 lei.

Plaja Dunărea, o investiţie de tip aquapark în valoare de circa 6 milioane de euro, realizată de Primăria Galaţi, a fost inaugurată pe 31 iulie 2021.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...