Ce prevede decizia CCR din 2010 care interzice Guvernului să modifice o lege aflată în dezbatere în Parlament: Ar transforma Executivul în autoritate legiuitoare / Tudorel Toader a fost de acord cu soluția

O decizie a Curții Constituționale (CCR) din 2010 (decizia 1431/2010) interzice Guvernului să intervină în procedura de legiferare a Parlamentului atunci când o lege se află în dezbatere în stadiu final, explicând că, dacă Executivului i s-ar permite acest lucru, atunci el s-a transforma în autoritate legiuitoare, contrar prevederilor constituționale.

Este o clarificare importantă în contextul în care CEX al PSD a decis luni să modifice prin ordonanță de urgență Codurile penale aflate în dezbatere în Parlament.

Context: CCR a fost chemată să tranșeze un conflict juridic de natură constituțională între Guvern și Parlament, apărut în urma angajării răspunderii Executivului condus de Emil Boc pe legea Educației, act normativ care fusese adoptat de Camera Deputaților și se afla în Senat, for decizional.

Curtea a decis atunci că Guvernul a încălcat atribuțiile Parlamentului, motivând că

• ”acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare”.

Anterior, într-o decizie din 2009 (1557/2009), Curtea a distins între trei modalități de legiferare, una aflată în competența Parlamentului și două în competența Guvernului:

• ”Legea fundamentală a instituit 3 modalităţi de legiferare: una firească, uzuală şi care aparţine Parlamentului ca organ „reprezentativ suprem al poporului român şi unică autoritate legiuitoare a ţării” şi două excepţionale care aparţin Guvernului ca autoritate legislativă delegată în condiţiile art.115 (ordonanțele simple și de urgență – n. red.) ori 114 (angajarea răspunderii – n. red.) din Constituţie. Aceste din urmă două posibilităţi de legiferare nu pot fi însă neîngrădite. În caz contrar, s-ar permite eludarea principiului fundamental al separaţiei puterilor în stat, consacrat de art.1 alin.(4) din Legea fundamentală”.

Așadar, CCR a analizat atunci în ce condiții își poate exercita Guvernul competența delegată de legiferare, consacrată de cele două modalități pe care le are la dispoziție: angajarea răspunderii și ordonanțele simple sau de urgență. Curtea s-a concentrat pe angajarea răspunderii, o modalitate de legiferare aflată la dispoziție Guvernului considerată mult mai permisivă decât cea a ordonanțelor simple sau de urgență.

În decizia din 2009 indicată mai sus și citată ca jurisprudență în decizia din 2010, Curtea a spus cu referire la angajarea răspunderii:

• „la această modalitate simplificată de legiferare trebuie să se ajungă in extremis, atunci când adoptarea proiectului de lege în procedura obişnuită sau în procedura de urgenţă nu mai este posibilă ori atunci când structura politică a Parlamentului nu permite adoptarea proiectului de lege în procedură uzuală sau de urgenţă”. Prin aceeaşi decizie, Curtea a mai statuat că „angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege urmăreşte ca acesta să fie adoptat în condiţii de maximă celeritate, conţinutul reglementării vizând stabilirea unor măsuri urgente într-un domeniu de maximă importanţă, iar aplicarea acestora trebuie să fie imediată. […] Prin urmare, chiar dacă la prima vedere posibilitatea angajării răspunderii nu este supusă niciunei condiţii, oportunitatea şi conţinutul iniţiativei rămânând teoretic la aprecierea exclusivă a Guvernului, acest lucru nu poate fi absolut”.

În 2010, CCR a elaborat explicațiile referitoare la condițiile în care Guvernul își poate exercita competența de legiferare: să existe o urgență justificată a ocolirii dezbaterilor parlamentare și demersul să nu fie discreționar:

• ”Curtea observă şi reţine că acceptarea ideii potrivit căreia Guvernul îşi poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege în mod discreţionar, oricând şi în orice condiţii, ar echivala cu transformarea acestei autorităţi în autoritate publică legiuitoare, concurentă cu Parlamentul în ceea ce priveşte atribuţia de legiferare”.
• ”Curtea constată că angajarea răspunderii Guvernului asupra proiectului Legii educaţiei naţionale, în condiţiile în care proiectul de lege se afla în proces de legiferare la Senat, în calitate de Cameră decizională, a declanşat un conflict juridic de natură constituţională între Guvern şi Parlament, întrucât prin exercitarea de către Guvern a unei competenţe, cu nerespectarea cadrului constituţional care o circumstanţiază, s-a încălcat competenţa Parlamentului de unică autoritate legiuitoare”.
• ”Legitimarea unui astfel de act, cu argumentul că art.114 din Constituţie nu face nicio distincţie cu privire la posibilitatea Guvernului de a-şi angaja răspunderea, argument fundamentat pe ideea că tot ce nu este interzis este permis, ar putea conduce, în final, la crearea unui blocaj instituţional, în sensul că Parlamentul ar fi în imposibilitate de a legifera, adică de a-şi exercita rolul său fundamental, de unică autoritate legiuitoare”.

Cu alte cuvinte, dacă Guvernul nu își poate angaja răspunderea asupra unui proiect de lege aflat deja în dezbatere parlamentară pentru că ar încălca astfel competența Parlamentului, același lucru ar trebui să fie valabil și pentru adoptarea unei ordonanțe de urgență pe o lege aflată într-o fază avansată de legiferare. Spre deosebire de legea Educației din 2010, care fusese adoptată doar de Camera Deputaților și se afla în Senat, Codurile penale au fost deja adoptate de ambele Camere ale Parlamentului, aflându-se în prezent în procedura de reexaminare după ce au fost respinse parțial de Curtea Constituțională.

Mai mult, ministrul Justiției, Tudorel Toader, la acea vreme judecător constituțional, a fost de acord cu soluția Curții în cazul conflictului generat de intervenția Guvernului în actul de legiferare al Parlamentului, referitor la adoptarea prin angajării răspunderii a legii Educației, aflată deja în procedura parlamentară avansată.

Luni, Tudorel Toader a afirmat contrariul deciziei pentru care a votat în 2010:

• ”În cazul modificării de la Codul penal, respectiv procedură penală, suntem în controlul apriori, înainte de promulgare, înainte de intrarea în vigoare, ceea ce înseamnă că soluţiile validate considerate ca fiind constituţionale pot intra în fondul activ al legislaţiei penale. Soluţiile declarate neconstituţionale (…) trebuie ca emitentul legii să le pună în acord cu Constituţia prin prisma deciziilor CCR. Asta vom face la Ministerul Justiţiei. Voi vorbi cu colegii mei, vom lua partea din lege, soluţiile constituţionale şi vom vedea în ce măsură le transpunem într-o ordonanţă care să fie adoptată de Guvern”.

Comitetul Executiv (CEX) al PSD a decis luni în unanimitate ca Guvernul să modifice prin ordonanță de urgență Codurile penale, mai exact acele prevederi declarate constituționale de către CCR, potrivit unui anunț făcut de premierul Viorica Dăncilă, confirmată de Liviu Dragnea și Tudorel Toader.

Întrebată dacă a existat o discuţie despre adoptarea unei ordonanţe de modificare a codurilor, premierul a spus: „Da, a existat o astfel de discuţie în cadrul CEX. În unanimitate s-a hotărât ca articolele declarate constituţionale să vedem oportunitatea de a fi promulgate printr-o ordonanţă de urgenţă. Mai multe detalii în acest sens, pentru că ţine de aspecte de natură juridică, va da ministrul Justiţiei” (detalii aici).