Ce s-a întâmplat când o școală a făcut temele pentru acasă opționale – experimentul unei școli din Dubai
După o serie de plângeri despre temele pentru acasă, școala Dar Al Marefa din Dubai a luat decizia să schimbe fundamental modul în care acestea sunt privite, scrie publicația Tes International. Temele erau un dat, ceva inevitabil, care părea de neschimbat și care intraseră în viața tuturor doar pentru că se practicau de foarte mult timp. Atât elevii, cât și părinții sau profesorii mergeau pe sistemul tradițional, cel care presupunea teme pentru acasă.
Totuși, cei de la Școala Dar Al Marefa din Dubai au decis să facă opționale aceste teme, potrivit publicației citate, mai puțin cele de la citire și matematică – acestea încă sunt obligatorii.
Dar, pentru toate celelalte materii, nu există o cerință specifică pentru profesori să stabilească temele sau pentru elevi să facă astfel de teme. Ian Thurston, directorul ciclului gimnazial de la această școală, a fost omul din spatele acestei idei aparent radicale și a explicat cum i-a venit această idee.
„A început de la primele clase, deoarece am identificat că există o problemă mare în sensul că toată lumea se plânge de temele acestea – părinții au spus că este prea mult, copiii au fost stresați, profesorii au descoperit că temele pentru acasă nu funcționau întotdeauna”, a declarat acesta.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
3 comentarii