G4Media.ro

Ce s-ar întâmpla dacă referendumul local din Capitală ar trece? Propuneri de…

Foto: Ovidiu Micsik / InquamPhotos

Ce s-ar întâmpla dacă referendumul local din Capitală ar trece? Propuneri de unificare a primăriilor de sector, zona metropolitană București, 17 orașe într-unul singur

Bucureștiul ar putea trece și prin alte schimbări în administrarea sa, în cazul în care referendumul local pe teme de buget și urbanism va avea succes. Pe lângă discuțiile legate de distribuirea fondurilor și gestionarea urbanismului, întrebările de la viitoarea consultare, subiectul creării unui guvern local unic pentru întreaga capitală a fost dezbătut la o discuție deschisă pe tema referendumului, organizată la sediul USR, la care au participat inițiatorul, respectiv primarul general Nicușor Dan, politicieni – parlamentari și consilieri USR și mediul academic – arhitecți și cadre didactice.

„O primărie, nu șapte” – propunerea lui Alin Apostol

Într-una dintre intervenții, Alin Apostol, secretarul Comisiei de Administrație din Camera Deputaților (USR), a propus o reformă administrativă majoră pentru București care să se producă, ca o consecință a referendumului, în 2025. Apostol consideră că actualul sistem cu șapte primării de sector, care gestionează bugete și strategii separate, este ineficient și fragmentează dezvoltarea orașului. „În 2025, ar trebui să avem o primărie unică și nu șapte, care să stabilească strategia și bugetul pentru întreaga metropolă, iar primăriile de sector să implementeze aceste planuri”, a declarat Apostol. El a adăugat că, în cazul în care referendumul va trece, va fi imposibil pentru parlamentari să ignore voința bucureștenilor, în contextul în care majoritatea populației susține această reformă.

Capitala Poloniei, Varșovia, cu 20 de districte, a fost dată ca exemplu la care poate privi Bucureștiul. Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din București a menționat că autorizarea în materie de urbanism se face de un aparat centralizat dar comun al districtelor, de un board unde, prin dialog, tehnicul discută cu politicul.

La discuții, primarul general Nicușor Dan s-a plâns de 2 fenomene care duc la fragmentarea Bucureștiului: „Avem, pe de-o parte, gradul uriaș de ilegalitate din sectoare, pe care nu-l verifică nimeni, și a doua chestiune este coerența urbană. Un sector diferă de la unul la altul după cum are ideea primarul de a pune coșuri de gunoi, stații de autobuz și tot felul de elemente urbane. Apoi mai este și chestiunea de protecție a patrimoniului. Dacă primarilor de sector li se solicită demolarea unei clădiri care nu este într-o zonă protejată și are valoare arhitecturală, nu au specialiști pentru a face această evaluare. Multe case puteau fi păstrate și au dispărut deși aveau o valoare.”

Criza bugetară a Capitalei. Nicușor Dan: Bucureștiul nu poate construi un spital mare sau să ia Metroul în subordonare

Legat de alocarea bugetului capitalei, primarul general Nicușor Dan a reamintit care sunt datele bugetare pentru 2023, subliniind că dintr-un buget total de 15 miliarde de lei, Primăria Capitalei a primit doar 6 miliarde, iar sectoarele 9 miliarde. Din acești bani, o mare parte s-a dus către subvenții și cheltuieli administrative, cum ar fi salariile, spitalele și teatrele aflate în subordinea municipalității, ceea ce face imposibilă finanțarea unor proiecte de infrastructură mari sau dezvoltarea orașului.

Nicușor Dan a exemplificat, printre altele, imposibilitatea construirii unui spital mare sau preluarea metroului în subordinea Primăriei Capitalei, din cauza constrângerilor bugetare. „Vă dau exemple de ceea ce nu poate face Bucureștiul cu acești bani: trebuie să construiască un spital mare, nu poate să facă, să ia metroul în subordonare. Ar trebui să avem un bilet unic pentru metrou și transportul de suprafață, dar când am avut discuția cu un singur bilet, de la metrou au spus că noi sunt atașați de cardul cu fâșie magnetică și nu o să renunțăm cât timp metroul e la noi și discuția s-a închis. ELCEN, ca să avem și transport și producție, dacă am avea 1,5 mld l-am cumpăra, nu-i avem, dimpotrivă avem datorii către Termoenergetica care are datorii către ELCEN”, a spus el.

În ceea ce privește transportul public, edilul a precizat că nu există fonduri suficiente nici pentru creșterea frecvenței pe transportul urban sau interurban, deși Bucureștiul are un necesar clar în aceste domenii. „Pe transportul public, necesarul este de 30% pe urban și 100% pe interurban, nu am avut bani să mărim frecvența nici pe urban nici pe interurban.”, a spus Dan.

La dezbaterea despre viitorul administrativ al Capitalei, Nicorel Nicorescu, consilier general USR, a evidențiat criza bugetară cu care se confruntă Bucureștiul. În ciuda faptului că primăria a obținut fonduri europene pentru proiecte de infrastructură, Nicorescu a avertizat că actualul sistem de bugetare nu permite suficiente investiții pentru dezvoltare. „Dacă nu rezolvăm problema finanțării, riscurile de blocare a orașului sunt foarte mari”, a spus Nicorescu, menționând că bugetul disponibil pentru investiții a scăzut cu 1,5 miliarde de lei față de anul trecut. „În fiecare an, marea frustrare este că din bugetul capitalei nu avem decât 250 mil lei să alocăm pentru investiții. Deci este profund defect acest sistem”, a spus el.

Un alt model pentru București: 17 orașe într-unul singur

Cătălin Berescu, membru al Comisiei Tehnice de Urbanism a PMB, și Emil Ivănescu, președintele Ordinului Arhitecților din București, au discutat despre necesitatea unei abordări unificate la nivelul întregii metropole. În acest sens, Berescu a sugerat că întrebarea corectă nu este doar despre cum să gestionăm șapte sectoare separate, ci despre cum să integrăm 17 orașe – inclusiv localitățile periurbane, cum ar fi Otopeni, Bragadiru, și Voluntari – într-o guvernanță metropolitană unitară. „Dacă Bucureștiul își vede de guvernanța lui și Buftea de guvernanța ei, sau dacă malul lacului, dacă Sectorul 2 își vede de malul lui de lac și primarul din Dobroiești își vede de malul lui, atunci este de râsul-plânsul”, a spus el.

Context

Un referendum local în București a fost convocat de primarul general Nicușor Dan pentru a avea loc pe 24 noiembrie , simultan cu primul tur al alegerilor prezidențiale. Organizarea lui a fost validată de Consiliul General al Muncipiului București, iar în prezent sunt discuții tehnice legate de organizare din partea Autorității Electorale Permanente.

Referendumul privește două teme solicitate de primarul general: împărțirea bugetului între Primăria Capitalei și sectoare și modificarea regimului de autorizare pentru construcții care să fie apanajul Primăriei Capitalei. O a treia întrebare a fost solicitată de PSD pentru a fi finanțate programe pentru limitarea consumului de droguri în școlile din București. Pe această temă, PSD nu a venit cu date suplimentare.

Necesitatea unui referendum a fost adusă în discuție de Nicușor Dan după victoria din alegerile locale din iunie 2024. El a anunțat că al doilea mandat de primar câștigat în București depinde de o schimbare a împărțirii bugetului și a puterii de decizie la nivel de autorizații de construire, și a militat pentru o structură comună a sectoarelor care să emită unitar avizele.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

28 comentarii

  1. Nu mi se pare o idee buna ca toata puterea, bugetul si autorizarea constructiilor sa fie in nana unui singur om. Dupa Nicusir poate veni un Piedone si vom asista neputinciosi. L-am votat pe Nicusor, dar voi vota Nu la referendum…

    • Nu stiu daca este neaparat vorba de „puterea” unui singur om.
      Un oras atat de mare are nevoie sa aprobe chestiunii mici, locale. Asfaltarea unei noi strazi care astazi este de pamant.

      Cum poate o primarie de oras de 2 milioane de oameni sa monitorizeze orice ulita?

      Trebuie un balans intre primaria generala, care sa aprobe proiecte „mari” si primarie locala, care sa se ocupe de chestiuni cu adevarat locale

    • In Romania, riscul acesta exista la orice vot! Spre exemplu, la prezidentialele de anul acesta pe care „Piedone” il alegeti? Personajele eligibile ale fiecarui scrutin sunt subiecte subiective care tin de preferintele electoratului, subiectul obiectiv este cadrul legislativ si aplicarea acestuia, de aceea votez DA la referendum.

  2. Dacă trece referendumul și se modifică legea am avea șansa unei capitale care se dezvoltă unitar și armonios precum capitalele occidentale pe care le admirăm.

  3. Abordarea unitară aduce mai multe lucruri pozitive decât cea fragmentată, care franeaza, încetinește și modelează urat capitala.

    • Foarte adevarat!
      Dar exista riscul pe care il expune @Ludwig si nu fara temei: cum facem sa evitam acel risc?
      Bine… e drept ca din 7 primari riscul ca 3-4 sa fie de tip Piedone este chiar mai ridicat.
      PS. Votez DA

    • @inapa…

      Să înțeleg ca întrebarea este “De ce există Consiliu general?”, sau “De ce facem alegeri din când în când?” ?

    • @Baliza
      Nu! Intrebarea mea e cum facem sa nu mai voteze unii (in numar asa de mare!) niste derbedei, sau niste smecheri, doar pentru ca sunt mai guralivi?
      Pana la urma, ND, care nu e chiar politician de meserie, s-a descurcat binisor cu un CG care nu i-a fost chiar prietenos. Sper sa inteleaga lumea ceva, pentru viitor, din prestatia lui.

  4. Puterea nu e a unui singur om.Exista Consiliul General asa cum s=remarcat.In momentul de față există vid de reglementare legală în ce privește atribuțiilor funcționale , administrative și financiare la nivelul capitalei, ceea ce conduce la dezvoltare nearmonioasa, suprapuneri de atribuții cu sectoarele, blocaje, contradicții.

    • Cel mai bine ar fi ca PMB sa fie desființată. Ar mai dispărea din birocrație

  5. *exercitarea atribuțiilor funcționale

  6. Fundamentală era desființarea primăriilor de sector, nu ce propune Nicușor! De aceea nu voi vota!

    • Dar ce este rau in ce propune ND?

    • E prea puțin, pare a fi mai mult pentru imagine.

    • Marcel!
      Articolul tocmai consecinta asta vrea sa puna in discutie: o data validat referendumul asta, se deschide calea spre o unificare a primariilor – care s-ar putea face in urma unei dezbateri legislative, nu neaparat prin referendum, de exemplu (zic) in cadrul re-organizarii administrativ teritoriale care se tot da de gard.
      Daca s-ar pune toate intrebarile intr-un referendum acesta ar fi respins cu siguranta – fiindca, inmod firesc, nu poti astepta unanimitate pe o suma extinsa de probleme.
      De exemplu, unii sunt suparati ca le-a crescut taxa de parcare de la aproape de loc la foarte putin si asta e o problema existentiala, care primeaza…

    • As mai adauga ca pretenul marcel haitasu lui haisan, a bagat si el o intrebare fara legatura, tocmai cu scopul de a devia atentia si a face ca referendumul sa nu reuseasca. Plus ca prietenul lui marcel de la patiserie, grebla, mai baga si el niste strambe, ca vezidoamne, cine plateste buletinele de vot…?

  7. Că în multe alte cazuri Romania are o varianta proprie. I capitala împărțită în 6 felii și un mare primar fără bani. De ce? Simplu. Ca fiecare primar de sector să aibă 1000 de angajati poliție locală, să dea autorizații după chef. Așa ne-am trezit cu poduri fără autorizație și clădiri mamut cu autorizație anulată. Așa au apărut blocuri fara autorizație că din sectorul 5. Trebuie sa ne uitam in lumea larga și să vedem ca ce avem noi nu are nimeni . un dezastru care aduce poluare și risipa de bani publici.

  8. Votez DA cu ambele maini, pentru viitorul imediat dar, mai ales, pentru cel putin mai indepartat…

  9. Mars cu referendumul tau cu tot . Nu ai pe ce cheltui banii nostri

    • Mai bine cheltuim banii pe parandaraturi la partide că așa suntem obișnuiți. Sectoarele 3, 4 și 5 a ajuns o feudă moștenită cu firme căpușă la banii publici.

  10. Debandada și interesele actuale ce țin de primăriile de sector este maximă cu 6 poliții locale (garcea) ce păzesc parcuri prin firmele de partid (parandarant). Desființarea sectoarelor și reorganizarea administrativă a țării prin regionalizare, desființarea județelor și mai ales județul administrat mafiot Ilfov prin trecerea administrativă la regiunea limitrofă ce se va înființa. Primăria capitalei nu este doar pt.suvenții și aprobări de toaletări. Sectoarele au mai mulți bani decât capitala (vezi sectorul 4) pasajul Unirii, planșeu, metrou. Referendumul trebuie să treacă.

  11. Nicuşor să nu uite că votul este unilateral, cei care te votează se aşteaptă să primescă la rândul lor ce ai promis, votantul ăsta se plictiseşte repede de vorbe, deci ar fi bine să nu uite acest aspect cum au uitat cei despre care vom vorbi mai jos.

    Mulţi politicieni îşi fac calcule la alegerile astea pe baza votului util şi cred că încă mai funcţionează răul ce mic şi mare, alţii mai cred că după mărirea taxelor-imozitelor-preţurilor cumpărare votul prin p0meni va avea acelaşi efect ca altădată, iar unii încearcă amândouă varlante, dar nici unul dintre ei nu ştiu cam ce reacţie vor avea votanţii la urne.

    Păi dacă nu ştiu să le dăm câteva indicii, chiar dacă par unele mai critice şi mai din p0p0r măcar sunt clare şi nu atâta de evazive cum ne vorbesc politicienii ca să nu se dea de gol când nu vor să se dea de gol, adică vor şti exact la ce aşteptări să se aştepte politicieni la alegeri.
    ……………….
    – Când în p.la noastră desfiinţaţi odată pensiile alea speciale!
    – Cât în p.la noastră mai trebuie să menajăm toţi infractorii până să ne facem propriile noastre ţe’pe şi ghil0tine!
    – Când în p.la noastră vă opriţi din furat că ne-am săturat să ne daţi numai taxe, impozite, inflaţie, preţuri mărite!
    – Mai aşteptăm mult în p.la noastră hoa’rdele ale de p.le ca să ne lnvadeze, ca să ştim dacă mai votăm cu aur0lacii sau nu!
    – Ce p.ula noastră de propagandişti aveţi că sunt complet imp0tenţi logic la cap !
    – Unde în p.la noastră ne mai vindecăm că ne fugăriţi toţi medlcii de nu găsim nici măcar unul pentru imp0tenţă mintală ca să vă salvăm propagandiştii!
    – Când în p.la noastră mai mergeţi pe la şcoală şi vă luaţi diplomele pe bune că ni s-a acrit de toţi politicienii imp0tenţi în propria lor limbă maternă!
    – Când în p.ula noastră vă căutaţi un loc de muncă pe bune ca să mai învăţaţi şi voi ceva să faceţi când ajungeţi să vă angajaţi la stat!
    – Cine în p.la noastră sunt atâta de buIangii să vrea ar’mată obligatorie şi să ne dea ar’me pe mână ca să le dăm numai p.le!
    – Când în p.la noastră ne daţi salarii şi pensii care să aibă şi valoare nu doar să fie doar nişte hârtii igienice mărite fără valoare, ca să putem să ne permitem să vă întreţinem măi buIangiilor, cu taxe, impozite, inflaţie, preţuri până la cer!
    – Unde în p.la noastră va găsesc pe toţi buIangii lac0mi care atuncea când nu vă daţi p.ule în propria alianţă de guvernare vă daţi p.le pe la D.N.A, evident când nu vă fugărim noi votanţii să vă dăm p.le!
    – Când îi p.la noastră de buIangii vă opriţi să vă mai fu..ţi unul pe altul în propriile voastre alianţe la guvernare şi să vă apucaţi şi de muncă, că la câte p.le vă daţi unul la altul pe zi ca să vă motivaţi lipsa de muncă nici noi nu am p0menit de atâta p.le în tot comentariul ăsta!
    ……………….
    Acuma sigur ştiţi clar cam ce părere avem noi votanţii despre voi, iar toţi cei care vă aşteptaţi să vi se dea un vot util mergând iarăşi pe fraiereala cu răul mic şi mare vă asigurăm că atâta p.le o să primiţi de nu o să mai folosiţi niciodată strategia asta cu votul util crezând că oamenii vă vor susţine orice aţi face în detrimentul celorlalţi care sunt la fel de buIangii ca voi.

    Deci măi PNL-iştilor dacă aşteptaţi la alegerile astea vot util veţi primi la schimb numai p.le, din cauză că este pentru prima dată când în acelaşi timp electoratul nehotărât urăşte în acelaşi timp şi PSD şi PNL, iar pe PNL îi urăşte chiar mai mult de data asta.

    Deci din start voi PNL aţi pierdut deja, ca şi ceilalţi fiindcă nu cred că vreţi să vedeţi ce se va întâmpla dacă AUR va face alianţă cu PSD după ce AUR îi va pr0stii să le dea votul(vă spunem noi dacă nu ştiţi, se vor prinde măi şi tot ce nu au reuşit să înţeleagă ce încercau unii să le explice vor ajunge să înţeleagă singuri, apoi veţi avea rev0luţie pe bune cu ţe’pe şi ghil0tine măi, numai p.ule o să vă luaţi, dacă p.le aţi vrut p.le o să vă şi dea).

    Succes la alegeri iar dacă planurile voastre au luat deja în calcul ce tocmai am scris ne pare rău că v-am deranjat cu atâtea p.le pe care ştiaţi deja că le veţi lua.

  12. Pentru proiecția dezvoltării economice și sociale a unui oraș mare,crearea unei zone metropolitane este o abordare modernă, sens în care mă întreb de ce Brașovul de exemplu are zonă metropolitană și Bucureștiul nu.

  13. Vă dați seama câte mafii se hrănesc de la primăriile astea de sector și din Ilfov?! Mie mi se pare o chestie de domeniul fantasticului să le răzbești și să desființezi primăriile din București și Ilfov. Dacă s-ar putea asta înseamnă că se poate orice, doar cerul e limita și România ar putea deveni cea mai dezvoltată țară din zonă!

  14. Pentru ce mi-a făcut cu taxa pe locul de parcare de rezidență, eu nu votez la referendumul ăsta!