Ce se află în spatele tensiunilor din estul Mării Mediterane dintre Grecia și Turcia / Obiectivele lui Erdogan privind gazele, rolul Ciprului și al Libiei

Schimburile de acuzații între Grecia și Turcia sunt acum la ordinea zilei, într-un moment în care cele două țări sunt la apogeul tensiunilor geopolitice, în principal cu dosarul energetic și chestiunile militare și diplomatice, relatează Il Fatto Quotidiano, citată de Rador.

Ministrul turc de Externe Mevlut Cavusoglu s-a gândit să revigoreze controversa asupra rolului american în estul Mediteranei, când a amintit că Turcia va furniza arme și își va spori prezența militară în zona Ciprului ocupată de turci, ca răspuns la alegerea Statelor Unite de a revoca parțial embargoul de arme asupra Ciprului.

Cu câteva ore mai devreme, președintele turc Recep Tayyip Erdogan susținuse că dorește să facă „tot ce este necesar pentru a apăra drepturile Turciei pe insulele din Marea Egee”, declanșând și mai multă tensiune, din moment ce actuala diviziune a insulelor din Marea Egee este consecința Tratatului de la Lausanne din 1923, contestat în mod regulat de Ankara, de când prezența gazului a apărut în acea porțiune de ape.

Potrivit lui Erdogan, motivația Greciei „de a înarma insulele este incompatibilă cu rațiunea și cu alianța. Politica de provocare și tensiune nu este și nu va fi un avantaj pentru nimeni”. Atena este îngrijorată că „schema Ucraina” declanșată de Moscova cu privire la anexarea republicilor separatiste ar putea fi replicată într-un fel și în Marea Egee și a delegat Bruxellesul și NATO să se ocupe de această chestiune.

De altfel, vicepreședintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, și-a reiterat certitudinea că Europa se va putea mișca în mod coordonat și colectiv în sectorul energetic, o problemă strâns legată de tensiunile cu Turcia. S-a declarat îngrijorat în special de „retorica incendiară și incontrolabilă a vecinilor”, explicând că el însuși o interpretează ca „un semn al propriei nesiguranțe cu privire la poziția lor în lume și în contextul geopolitic actual”.

Tradus: dacă, pe de o parte, Ankara joacă un rol în chestiunea cerealelor și în cea diplomatică postbelică din Ucraina, Atena poate conta pe sprijinul necondiționat al Washingtonului și Parisului în privința gazului și apărării.

Grecia a devenit noul hub de gaz din Mediterană, în lumina faptului că prin teritoriul său tranzitează gazoductul Tap, interconexiunea Igb cu Bulgaria și că portul Alexandroupolis este implicat în prezent în proiectul FRSU, un terminal plutitor care va permite creșterea prezenței (și a utilizării) gazului. Atena este, de fapt, principalul hub mediteranean, și în lumina deciziilor care vor fi luate cu privire la gazul prezent în Cipru și Israel, și anume zăcămintele Leviathan, Zohr și Kronos.

Până anul trecut, construcția gazoductului Eastmed pentru a aduce conducta de 1.900 de kilometri în Salento, în regiunea Puglia din sudul Italiei, părea evidentă, dar mai târziu SUA au preferat să oprească proiectul onshore/offshore, definindu-l ca fiind prea scump (6 miliarde de dolari) și aducător de tensiuni cu Turcia, care ar fi fost exclusă. Invazia Ucrainei a schimbat tiparul, aducând din nou în centrul atenției problema independenței energetice europene. Printre altele, compania italiană Edison a reiterat recent că, dacă s-ar construi conducta, în patru ani, Italia s-ar putea bucura de un flux suplimentar de gaz de 10 miliarde de metri cubi.

Tot din acest motiv, ministrul turc de Externe Cavusoglu se va deplasa în scurt timp în Libia, pentru a semna acordul bilateral pentru Zona Economică Exclusivă, unde unele companii turcești vor fi implicate în exploatarea petrolului și gazelor naturale. Mâna dreaptă a lui Erdogan continuă să acuze Atena de imixtiune, fără să amintească că acel acord turco-libian reprezintă o fractură „verticală” în harta Mediteranei, deoarece se insinuează în apele Cretei, care, după cum se știe, este teritoriu grecesc, prin urmare ale unui stat membru UE. Potrivit lui Cavusoglu, Grecia este supărată pentru că Turcia și-a asumat un rol important. „Mai întâi am semnat acordul cu Libia privind delimitarea zonelor maritime.

Așa că am determinat limitele vestice ale platformei noastre continentale. De nouă ori, navele Greciei, ale greco-ciprioților și ale țărilor terțe au încercat să intre. Am evitat toate acestea cu eforturi diplomatice și cu măsurile pe care le-am adoptat pe teren. Importanța și succesul Turciei pe arena internațională înnebunesc Grecia.

Acesta este motivul pentru care Grecia vrea să provoace Turcia”. Printre ocaziile la care se referă Cavusoglu se numără și cea de acum două săptămâni, în care Paza de Coastă grecească a deschis focul asupra unei nave care refuzase să se oprească pentru o inspecție în largul Bozcaada (Tenedos), în nordul Egeei. Ipoteza examinată de anchetatori este cea a contrabandei cu arme pe axa Turcia-Libia. Înainte de a fi numită Anatolian, nava se numea Mavi Marmara și a fost implicată în 2010 în încercarea de a rupe blocada israeliană din Gaza.

Washingtonul, care a semnat un tratat bilateral istoric cu Atena pentru folosirea a patru baze grecești, a încadrat Grecia ca noul său punct de sprijin militar pentru două cadrane absolut semnificative, cum ar fi Euro-Mediterana și Orientul Mijlociu: Flota a șasea americană va efectua întreținerea pe un șantier naval grec, baza Souda Bay din Creta va fi dublată pentru a crește capacitatea submarinelor nucleare, unde pista lungă a aeroportului este deja folosită pentru parcarea bombardierelor B-52 și a aeronavei Air Force la nevoie.

În cele din urmă, portul Alexandroupolis este deja folosit de Marina SUA pentru a muta trupe și vehicule până în țările NATO, situate în extremul est al UE. De asemenea, după ce a cumpărat 18 avioane Rafale din Franța, Grecia ar trebui să primească și o patrulă de F-35.

Pentru a reveni la amenințările turcești, cuvintelor lui Erdogan și Cavusoglou se adaugă pătrunderea continuă pe cerul elen a avioanelor F-16 și a dronelor turcești: pe unul dintre avioanele de luptă a urcat în mod provocator și ministrul Apărării Akar, deschizând un alt front cu Atena și Bruxelles, din cauza apartenenței Turciei la NATO. Turcia care, câteva zile mai târziu, a șocat toți aliații atlantici, participând la Samarkand la summitul SCO, pentru prima dată în istoria NATO.

Problema a fost discutată în urmă cu două zile la Istanbul de consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, și de consilierul șef al președinției turce, Ibrahim Kalin. Cele două părți au discutat, de asemenea, despre sprijinul lor continuu pentru Ucraina în fața agresiunii ruse, inclusiv condamnarea tentativei Rusiei de a anexa ilegal teritoriul ucrainean. Dar un accent deosebit a fost pus pe „importanța dialogului și a diplomației în soluționarea eventualelor dispute din estul Mediteranei”.

Sursa: Il Fatto Quotidiano/ Rador/ Traducerea: Oana Avram