Ce se întâmplă când vorbește Marcel Ciolacu / Limitele candidatului PSD la prezidențiale

Nimic. Pur și simplu nimic. Nici un gram de emoție, de empatie, de energie în vocea aceasta obosită, ușor răgușită și monotonă. Marcel Ciolacu citește într-o cadență și intonație care amintesc puțin de Congresele PCR și Nicolae Ceaușecu.

Nici o variație, nici un moment de conexiune cu pesediștii adunați sâmbătă în sala Romexpo să-și realeagă președintele și candidatul la prezidențiale.

Ciolacu a ratat complet momentul care trebuia să fie de maximă emoție. Nici atunci când a vorbit despre părinții săi nu a ridicat nasul din hârtii. A citit mai departe ca un politruc pasaje foarte personale menite să-l umanizeze la maxim pe candidatul PSD și să smulgă audienței măcar un oftat, dacă nu cumva lacrimi. Nici un fior n-a străbătut sala.

Aici trebuia, probabil, să lase hârtiile deoparte, să-și scoată ochelarii și să se adreseze, cu cuvintele lui, celor prezenți în sala. Până la urmă voia să le o facă confesiune. Epic fail.

Am fost acolo, între ei, tocmai ca să văd pe viu capacitatea de mobilizare a candidatului PSD, puterea lui de a electriza armata de partid înainte de marea bătălie din iarnă.

Este probabil cel mai netalentat orator dintre liderii partidului iar dintre candidați, la mare concurență cu Nicolae Ciucă. Neclar care dintre cei doi reușește să adoarmă mai repede audiența.

Cea mai mare problema a candidatului PSD Marcel Ciolacu este prestanța și prestația de prezidențiabil. Nu pare din acest film și nici el nu insuflă convingerea că vrea să joace acest rol. Nu pare liderul care inspiră armatele de partid înainte de bătălie că merge la victorie sigură.

A avut, în schimb, parte de un discurs foarte bine scris, echilibrat, fără exces de lozinci sau exagerări inutile. A atins toate temele ideologice și politice mari și relevante pentru un prezidențiabil. Pe conținut, aproape fără cusur.

Consilierii săi și echipa de campanie au căutat să-l prezinte drept liderul care a schimbat din temelii partidul moștenit de la Liviu Dragnea, l-a reformat și repus pe calea europeană, dar și un politician simplu, un ”om normal” care  nu pretinde că este mai mult decât este.

Ciolacu a anunțat câteva noutăți care merită marcate.

În primul rând, a ținut să sublinieze că va împărți puterea. ”România are nevoie  un președinte care să accepte că într-un stat normal puterea trebuie împărțită! Nu acaparată de un singur om”. Este anunțul care a stârnit cea mai mare nedumerire printre pesediști. Cum adică? Dacă vom câștiga Cotroceniul, nu vom mai avea funcția de premier? Cu cine altcineva vrea să împartă Ciolacu puterea?

În al doilea rând a declanșat atacul la președintele Klaus Iohannis. Nu i-a pronunțat numele, dar a utilizat toate sintagmele iconice pentru președintele absent, avioane private, crose de golf, pârtii de schi și paltonul prezidențial.

Cum ar veni, l-a lovitul cu pămătuful. A fost exact ca la wrestling: adversarii se lovesc nemilos, dar la reluare se vede că pumnul nu atinge fața. Asta spune multe despre relația Marcel Ciolacu – Klaus Iohannis și cu puterea din umbră care-i ține pe toți la un loc.

Ruperea de Cotroceni se produce timid, fără atacuri frontale, dar Ciolacu pare să înțeleagă că nu are cum să evite răfuiala cu trecutul dacă vrea să fie un candidat credibil. Pasul următor ar fi să-i pronunțe numele lui Klaus Iohannis atunci când se preface că lovește.

În al treilea rând, merită marcată oferta economică. Ciolacu a proiectat așa  numitul triunghi strategic, ”industrie-agricultură-servicii”, drept ”partea crucială a planului de creștere în următorii zece ani”.

Jumătate de discurs a vorbit ca un viitor premier,  nu ca un viitor președinte. Propuneri ca scutirea de impozit pe zece ani pentru banii aduși în țară de românii din străinătate țin de puterea executivă. Nu intră în atribuțiile președintelui, care tocmai a anunțat că vrea să împartă puterea.

Pe scurt, Marcel Ciolacu a dat impresia la Congresul PSD de sâmbătă că se simte mai bine în haina de premier, că nivelul său maxim de competență este puterea executivă. Gesticulează încă total neconvingător în poziția de candidat la președinție.

Chiar dacă strategii săi vor să-l proiecteze drept ”un om simplu, din popor, fără școli înalte”, golurile din educație se văd tot mai clar. Pe măsură ce ambițiile liderului PSD cresc și vrea să sară o treaptă mai sus, pe cea mai înaltă poziție din statul român, se împiedică tot mai tare în propriul CV. Îl trădează ”vocea și talentul”.

Marcel Ciolacu și-a atins limitele în funcția de președinte PSD, unde a reușit într-adevăr să schimbe fața partidului și să-l facă frecventabil. Se opintește din greu să facă față funcției de premier, unde încă nu e clar ce rezultate pune pe masă.

Nici un președinte PSD de dinaintea lui care a intrat în cursa prezidențială din poziția de premier nu a câștigat. Adrian Năstase, Victor Ponta, Viorica Dăncilă, cu toții au pierdut. Funcția de premier oferă avantajul unei vizibilități sporite, dar vine și cu pasive greu de dus în campania electorală.

Cea mai mare bătaie de cap a candidatului PSD este azi recalcularea pensiilor. În loc să defileze în campanie cu creșterea lor, premierul Ciolacu se confruntă cu un val de nemulțumiri în rândul alegătorilor de bază ai PSD.

Va reuși Marcel Ciolacu să scape de blestemul candidatului-premier? Își dorește cu adevărat să ajungă la Cotroceni și ”să împartă puterea”?