G4Media.ro

Ce se știe despre noua tulpină de coronavirus apărută în Regatul Unit

sursa foto: Wikipedia

Ce se știe despre noua tulpină de coronavirus apărută în Regatul Unit

Regatul Unit a decis să re-carantineze Londra și sud-estul țării, ca urmare a apariției unei noi mutații ale coronavirusului care pare mai contagioasă decât precedenta. Două mutații sunt cruciale, căci afectează proteina Spike, grație căreia virusul se fixează pe receptorii ACE-2 ai celulelor umane.

O nouă tulpină de coronavirus a apărut recent în Marea Britanie. Cazurile de Covid-19 s-au înmulțit de la începutul lunii decembrie și premierul a susținut că această creștere ar putea fi în directă legătură cu noua variantă a virusului, care s-ar putea transmite cu ”până la 70% mai ușor”.

„Nu există dovezi că această tulpină este mai letală sau că provoacă o formă mai severă a bolii” sau că reduce eficacitatea vaccinurilor, a adăugat Boris Johnson. Guvernul britanic a decis să recarantineze Londra și sud-estul țării, ceea ce înseamnă o treime din populația Angliei, înainte de sărbători.

Olanda a reacționat la rândul său duminică, suspendând zborurile dinspre Regatul Unit, fiind urmată de Belgia, Italia, Bulgaria, România, Irlanda, Franța și Germania.

Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a declarat pe Twitter că este în contact cu autoritățile sanitare britanice. Acestea din urmă „vor continua să împărtășească informații și rezultatele analizelor și ale studiilor lor în curs”, scrie organizația. „Vom informa statele membre și publicul atunci când vom afla mai multe despre caracteristicile acestei noi tulpini și orice posibile implicații”.

Ce știm, în acest moment, de această nouă formă de coronavirus ?

  1. Un virus mai contagios?

Afirmațiile lui Boris Johnson se bazează în special pe faptul că această nouă variantă de coronavirus a fost detectată mai frecvent în zone din Regatul Unit unde numărul de cazuri a crescut, explică BBC. Cu toate acestea, oamenii de știință nu au reușit încă să demonstreze în laborator că acesta din urmă este într-adevăr mai contagios.

„Totul poate fi explicat printr-o transmitere spontană rapidă a virusului, similară cu cea observată în Franța, Germania sau Suedia, observă Patrick Berche, membru al Academiei de Medicină și fost director general al Institutului Pasteur din Lille. ”Nu este exclus ca această nouă variantă să fie mai contagioasă, dar nu avem încă dovezi”.

„Această nouă tulpină constă într-un număr mare de mutații genetice, dintre care unele pot juca un rol în contagiozitatea sau pericolul virusului”. Două dintre mutații afectează gena Spike, care codifică proteina cu același nume prin care virusul se atașează la receptorii ACE-2 din celulele umane, ceea ce poate crește capacitatea virusului de a se atașa și de a pătrunde în celule.

  1. Care sunt caracteristicile acestei variante?

Prima mutație majoră a fost botezată de către cercetători N 501. Ea afectează în special receptorul, partea proteinei Spike care se fixează de receptorii celulelor umane. Este deci plauzibil ca această mutație să facă virusul mai contagios.

O altă mutație apăruse deja în varianta virusului observată în fermele de nurcă din Danemarca, transmisă unei număr de zece oameni. Guvernul danez a dat ordinul de sacrificare a tuturor celor 17 milioane de nurci din țară, după care a revenit asupra deciziei. Guvernul danez se temea că această mutație va face vaccinurile ineficiente. Acestea urmăresc de fapt să genereze anticorpi care se fixează pe proteinele Spike ale virusului.

  1. Care este impactul asupra campaniei de vaccinare?

Aceasta este întrebarea pe care și-o pun în acest moment oamenii de știință britanici. „Știm că această variantă există, dar nu știm ce înseamnă din punct de vedere biologic”, a declarat Alan McNally, profesor la Universitatea din Birmingham, pentru BBC. Este mult prea devreme pentru a trage concluzii cu privire la importanța acestei mutații”.

Cele două mutații „nu afectează a priori imunogenitatea virusului”, adică capacitatea sa de a provoca un răspuns imun din partea corpului, explică Patrick Berche. Ceea ce ar fi o veste bună pentru campaniile actuale de vaccinare.

Mai multe țări au început deja campanii de vaccinare pe scară largă, în frunte cu Regatul Unit. Autoritățile britanice de sănătate au anunțat miercurea trecută că aproape 140.000 de persoane au primit deja vaccinul dezvoltat de Pfizer și BioNTech. Londra a comandat 357 milioane de doze de la șapte laboratoare diferite.

Sursa: Les Echos / Autor: Hortense Goulard / Traducerea: Ruxandra Lambru (Rador)

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

10 comentarii

  1. O sursa?
    Link către un studiu?

  2. Exista 2 mari temeri:
    1. Daca virusul mai sufera cateva mutatii, vaccinul ar putea deveni ineficient.
    2. Despre asta nu vorbeste nimeni, dar daca exista scenariul in care cine a facut deja boala, sa o faca din nou din cauza acestei tulpini, atunci e cel mai nasol…

    Pe statistica Londrei se vede un spike imens, iar Londra e trecuta in martie prin foc. Asa ceva nu ar trebui sa se intample la o populatie aproximativ expusa la virus.

    • @Doru, fii mai explicit si mai coerent. Nu se intelege nimic din ce spui

    • @Dorele ne mai tii in tensiune mult? Cica vom muri, asa-i?

    • Dupa ce or sa scoată câteva zeci de miliarde profit cu vaccinurile acestea, în vara or sa ne anunte ca nu mai sunt eficiente, ca a suferit virusul mutații, și ca o sa avem valul 3, și ca mai trebuie sa stam un pic închiși în case, și ca și ca…iar oamenii obedienti din fire vor accepta fără nicio problema.

  3. Poate este o mutatie provocata de vaccin. Mai ramane sa faceti reclama la vaccin sau sa puneti afise pe stalpi. „Genialul” vaccin.

  4. Stresam lumea fara sa stim ceva clar. Misto! Mai ales cu inchiderea granitelor.

  5. N-ati inteles nici acum cum functioneaza mintea politicianului sau nu ma credeti cind o spun eu?
    Este un fis aruncat pe piata ca sa mai sperie un pic zimbri Britaniei, sa stea cuminti in carantina.
    Asa a fost toata pandemia asta, de la inceput si va fi asa pina la sfirsit.

  6. Virusul a suferit o mutație: s-a mutat în Anglia și Suedia ca să-i pedepsească că au zădărnicit măsurile de îmbogățire rapidă a escrocilor lumii!