Ce se va întâmpla cu bazele militare rusești din Siria?
Ar putea Rusia să piardă mai mult decât un aliat odată cu căderea lui Bashar al-Assad? În timp ce dictatorul și familia sa au găsit se pare azil politic la Moscova, soarta celor două baze militare rusești din Siria este în suspans. Luptătorii islamiști ai lui Hayat Tahrir al-Sham (HTC) și liderul lor, Abu Mohammed al-Joulani, vor accepta oare în continuare prezența soldaților ruși care au contribuit în mare măsură la înăbușirea rebeliunii din 2015, în special prin bombardarea civililor? Nimic nu este mai puțin sigur, potrivit Rador Radio România.
Potrivit serviciilor de informații militare ucrainene (GUR), Rusia și-a evacuat navele din baza navală Tartus, inclusiv fregata Amiral Grigorovici din flota Mării Negre și cargoul Inginer Trubin din Flota de Nord. Construită în urmă cu cincizeci de ani în această regiune de coastă din nord-vestul țării, baza Tartus este cea mai mare amprentă militară rusă în afara teritoriului său, după cea de la Sevastopol.
Acesta permite marinei ruse să fie prezentă în Marea Mediterană, oferind navelor sale posibilitatea realimentării și efectuării reparațiilor. Este aproape de Canalul de Suez, o arteră maritimă vitală prin care trece 10% din comerțul mondial. În 2017, a fost semnat un acord cu guvernul sirian prin care se reînnoiește prezența rusă la Tartus pentru 49 de ani. Golful a fost modernizat încă din anii 1970 și ar putea găzdui aproximativ zece nave în total. „Baza de la Tartus este un mijloc de a te revendica drept o mare putere”, sublinia un articol din „La Revue Défense nationale” în 2022.
Ce alternative are marina rusă după probabila pierdere a bazei Tartus?
Odată cu pierderea probabilă a bazei Tartus, „orice desfășurare de nave rusești în Marea Mediterană va deveni mai complexă, deoarece va provoca o uzură mai mare a navelor”, estimează pe X Benjamin Gravisse, specialist în forțele ruse. Navele din Flota de Nord și Flota Pacificului vor putea trece prin Strâmtoarea Gibraltar și, respectiv, Canalul de Suez pentru a avea acces la Marea Mediterană. Dar odată cu închiderea strâmtorii Dardanele pentru navele militare din 2022, reparațiile și reviziile nu vor putea fi efectuate la Sevastopol și Novorossiysk, în Marea Neagră.
Există totuși câteva alternative pentru navele rusești. În primul rând, Algeria, unde sunt deja primite în mod regulat. De asemenea, între Rusia și Sudan sunt în desfășurare negocieri pentru crearea unei baze navale la Port Sudan, o locație strategică la Marea Roșie, lângă Canalul Suez. Dar războiul civil care devastează țara face ca această soluție să fie foarte ipotetică pentru moment.
Ultima variantă ar fi portul libian Tobruk, controlat de mareșalul Haftar, susținut de companii militare private trimise de Moscova. Dar, din nou, un război civil face nesigur orice proiect pe termen lung.
Baza Hmeimim, hub logistic rus în Siria
Un adevărat hub logistic situat în regiunea Latakia, la 100 km nord de Tartus, baza aeriană Hmeimim este o escală aproape obligatorie pentru avioanele de mari dimensiuni care transportă echipamente și forțe paramilitare rusești spre Africa.
Este apărată de sistemele antiaeriene S-400 și Pantsir. Cele patruzeci de avioane ale sale, bombardiere Su-34, avioane de atac la sol Su-24 și elicoptere de atac Mi-24 au contribuit semnificativ în 2016 la recucerirea Alepului de către regimul sirian. Cu toate acestea, resursele sale au fost reduse și transferate în teatrul ucrainean. Avioanele rusești au efectuat puține misiuni de bombardare în 2024 împotriva forțelor rebele siriene.
De la Hmeimim își evacuează forțele ruse armele și echipamentele militare din Siria cu un avion militar, susțin serviciile secrete ucrainene. Această informație pare să fie confirmată de imaginile din satelit culese pe 7 decembrie, care arată trei avioane de transport militare Il-76 și un An-124 pe baza aeriană. „Pierderea Siriei ca bază de transbordare ar putea fi o lovitură gravă nu numai pentru pozițiile noastre din Orientul Mijlociu, ci și în Africa”, s-a alarmat bloggerul pro-rus Rybar pe Telegram. „Avioanele cargo pot zbura din Rusia în Libia fără realimentare numai dacă sunt goale”.
„Este prematur să vorbim despre menținerea bazelor rusești la Hmeimim și Tartus; acesta este un subiect de negociere cu cei care vor conduce Siria”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a informat Tass luni, 9 decembrie. În orice caz, Moscova și-a schimbat radical discursul cu privire la opoziția siriană, trecând de la „grupări teroriste” la „grupuri de opoziție” în câteva zile. Potrivit canalului CNN Türk, s-a ajuns la un acord între Rusia și Turcia pentru evacuarea soldaților ruși prezenți în alte circa zece poziții din Siria.
Sursa: LE POINT / Rador Radio România
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
Pentru a posta un comentariu, trebuie să te Înregistrezi sau să te Autentifici.