G4Media.ro

Ce se va întâmpla cu israelienii răpiți de Hamas?

Sursa foto: SAID KHATIB / AFP

Ce se va întâmpla cu israelienii răpiți de Hamas?

O operațiune israeliană de salvare a celor peste 100 de persoane capturate de teroriștii Hamas și transportate în Fâșia Gaza după atacul-surpriză de sâmbătă ar fi plină de dificultăți – și ar putea duce la uciderea celor răpiți, susțin experți în negocierea de ostatici. Potrivit informațiilor, zecile de persoane capturate în Israel de Hamas – atât israelieni, cât și cetățeni străini – sunt ținute în diferite locații din Gaza, complicând eforturile Israelului de a le elibera prin operațiuni ale forțelor speciale. În același timp, negociatori din Qatar și Egipt acționează pentru a obține eliberarea ostaticilor, pe care islamiștii au amenințat că-i vor ucide.

Răpiți de teroriști

Zeci de persoane au fost capturate de Hamas în atacul lansat de gruparea teroristă împotriva Israelului sâmbătă dimineața. Soldați și civili israelieni, precum și cetățeni străini au fost luați ostatici de teroriștii palestinieni, probabil pentru a-i schimba la un moment dat cu prizonieri Hamas deținuți în închisorile israeliene. (În trecut, Israelul a schimbat un număr mare de prizonieri palestinieni cu israelieni deținuți de Hamas).

Imagini șocante postate pe platformele de socializare au arătat militari și civili israelieni capturați, agresați și abuzați de teroriștii palestinieni, care s-au infiltrat în Israel.

Potrivit unora dintre înregistrări, femei speriate au fost luate de lângă parteneri și transportate cu motociclete de teroriștii arabi, în timp ce altele au fost bătute și încătușate înainte de a fi aruncate cu forța în spatele camionetelor. Alte imagini au arătat femei în vârstă transportate cu vehicule folosite pe terenurile de golf sau copii luați de lângă părinții lor.

Printre cei capturați se numără copii, femei și bătrâni israelieni.

Zeci de persoane, în special tineri, au fost capturate în urma atacului teroriștilor de la Nova Music Festival, ținut în deșert, în apropiere de granița cu Gaza. De asemenea, mai mulți soldați israelieni au fost luați ostatici de islamiștii care au penetrat frontiera puternic fortificată dintre cele două părți.

În plus, cel puțin doi mexicani, trei brazilieni, un student nepalez și un cetățean britanic se numără printre cei dispăruți și presupuși răpiți. O sursă de la Ministerul german de Externe a declarat pentru CNN duminică seara că “trebuie să presupunem” că printre cei răpiți de Hamas există cetățeni germani. “Din câte știm, toate sunt persoane care au cetățenie israeliană pe lângă cetățenia germană,” a spus sursa, dar nu a comentat cazurile individuale.

La rândul sau, un purtător de cuvânt al Ministerului de Externe din Thailanda a declarat că unsprezece cetățeni thailandezi au fost luați ostatici de Hamas.

În acest moment, Israelul face eforturi să stabilească numărul exact de ostatici care au fost luați în Gaza, o enclavă izolată cu circa 2,3 milioane de locuitori înghesuiți pe 360 de kilometri pătrați, unul dintre cele mai dens populate locuri din lume.

Locotenent-colonelul Richard Hecht, un purtător de cuvânt al armatei israeliene, a declarat duminică pentru CNN că “zeci de persoane” au fost capturatre de Hamas și a subliniat cât de complexă este situația. Într-un briefing anterior, el a spus că “civili, copii și bunici” se numără printre cei ținuți captivi de teroriștii islamiști.

De asemena, locotenent-colonelul Jonathan Conricus, și el purtător de cuvânt al Forțelor de Apărare Israelului (IDF), a afirmat că “este fără precedent în istoria noastră că avem atât de mulți cetățeni israelieni în mâinile unei organizații teroriste.”

CNN a precizat că au trecut mai bine de 17 ani de când un soldat israelian a fost luat ca prizonier de război în urma unui atac asupra teritoriului israelian. În 2006, militanții islamiști l-au capturat pe Gilad Shalit, un soldat care avea 19 ani la acea vreme, de pe partea israeliană a graniței cu Gaza. Hamas l-a ținut captiv pe Shalit timp de cinci ani înainte ca el să fie schimbat cu peste 1.000 de prizonieri palestinieni din închisorile israeliene.

Până acum, se știa că grupul terorist deținea doi civili israelieni care trecuseră granița în Gaza și fuseseră capturați, precum și rămășițele a doi soldați israelieni.

De partea sa, Hamas nu a anunțat încă numărul exact de ostatici pe care i-a capturat, dar un purtător de cuvânt al mișcării islamiste – desemnată drept organizație teroristă de Statele Unite, Uniunea Europeană, Canada, Israel, Japonia, Australia și Marea Britanie – a spus că au capturat și mai mulți israelieni luni dimineață în contextul în care cele două tabere sunt implicate în confruntări violente.

Brigăzile Al Qassam, aripa armată a Hamas, a avertizat că atacurile israeliene în zonă ar putea reprezenta o amenințare pentru ostatici, purtătorul de cuvânt al grupării, Abu Obaida, spunând într-un mesaj audio înregistrat sâmbătă că aceștia sunt “prezenți în toate axele din Fâșia Gaza.”

Într-un interviu acordat publicației arabe de știri al-Ghad TV, Mousa Abu Marzouk, adjunctul șef al biroului politic al Hamas, a declarat că numărul ostaticilor israelieni “nu a fost încă determinat, dar sunt peste o sută” și a susținut că printre ei se află ofițeri de rang înalt din armata israeliană.

Un alt grup armat palestinian, Jihadul Islamic, a declarat duminică că deține cel puțin 30 de ostatici în Gaza.

CNN a precizat că teroriștii Hamas au luat ostatici în comunitatea de graniță Be’eri și în orașul Ofakim, aflat la circa 32 de kilometri est de Gaza. Potrivit unui purtător de cuvânt al IDF, generalul brigadier Daniel Hagari, cele două locații au fost “principalele puncte focale” ale crizei și locul de unde au fost răpiți mulți israelieni.

Opțiunile Israelului

Ostaticii israelieni capturați de Hamas vor complica orice răspuns militar israelian în Gaza, deoarece ostaticii vor fi probabil dispersați în așa fel încât să descurajeze Israelul de la atacuri aeriene în Gaza care ar putea pune ostaticii în pericol, afirmă experții.

Un fost consilier principal al ONU și unul dintre cei mai experimentați negociatori de ostatici din lume, Scott Walker, a afirmat de altfel că o operațiune israeliană de salvare a celor capturați de Hamas și duși cu forța în Gaza ar fi plină de dificultăți – și ar putea duce la uciderea ostaticilor.

“Este de înțeles și rezonabil ca IDF să se pregătească pentru o operațiune de salvare armată a ostaticilor – dar aceste operațiuni sunt unele dintre cele mai riscante. Este probabil ca ostaticii să fie dispersați și mutați și va fi foarte puțin probabil ca o forță israeliană să intre și să elibereze ostaticii dintr-o singură lovitură, fără a suferi pierderi semnificative, fie ale ostaticilor, fie ale propriilor lor oameni,” a spus expertul.

Walker a adăugat că ostaticii luați de Hamas ar putea fi bine tratați dacă vor fi folosiți ca prizonieri politici sau ca monedă de schimb – dar că soarta lor ar putea fi mult mai sinistră dacă Hamas are un motiv ascuns.

“Ostaticii trebuie ținuți în viață – să primească hrană și apă la minimum. Dacă intenția Hamas este să îi folosească ca monedă de schimb sau în vederea schimburilor de prizonieri, este posibil ca ostaticii să fie tratați rezonabil bine… dacă vrei să folosești ostaticii ca monedă în trocul politic, nu îi poți răni… Este evident că Hamas este foarte capabil să fie dur și brutal – așa că este posibil, deși puțin probabil – să supună unul sau unii dintre ostatici unui tratament brutal și să-i execute pentru a arăta că sunt serioși (în legătură cu obiectivele urmărite), semănând frică și instabilitate suplimentară în regiune pentru propriul lor câştig.”

De altfel, într-o declarație dată AP de purtătorul de cuvânt al Hamas, Abdel-Latif al-Qanoua, acesta a spus că ostaticii ar putea fi folosiți ca monedă de schimb pentru eliberarea prizonierilor politici palestinieni din Israel.

Purtătorul de cuvânt al Hamas a spus că grupul vrea “să elibereze toți prizonierii palestinieni” din Israel și să pună capăt provocărilor israeliene din Cisiordania și Ierusalim, în special la Moscheea Al-Aqsa – un loc considerat sfânt atât pentru palestinieni, cât și pentru israelieni, care a fost anterior în mijlocul altor conflicte violente.

“Suntem într-o luptă deschisă pentru a ne apăra poporul și Moscheea Al-Aqsa,” a afirmnat purtătorul de cuvânt al Hamas. “Această bătălie este legată de eliberarea tuturor prizonierilor palestinieni și de încetarea activităților acestui guvern fascist din Ierusalim.”

El a afirmat că grupul a capturat “un număr mare de israelieni” în Gaza, fără a oferi o cifră precisa. Abdel-Latif al-Qanoua a precizat că aripa militară a Hamas, al-Qassam, va anunța cifrele mai târziu, dar a adăugat că și mai mulți ostatici au fost capturați luni dimineață în orașul israelian Sderot, care se află la mai puțin de un kilometru de Gaza.

Aaron Cohen, un expert în contraterorism și fostul membru al IDF, nu a comentat despre soarta probabilă a ostaticilor, dar a avertizat că este posibil să fie despărțiți și dispersați dacă nu sunt salvați rapid.

“Cu cât Israelul așteaptă mai mult să poată efectua acele salvări ale ostaticilor în Gaza, cu atât teroriștii vor putea să mute acei ostatici mai mult, ceea ce face mai dificil pentru Mossad și agențiile noastre de informații sau Shin Bet să-i găsească,” a spus el într-un interviu acordat Fox News.

Eforturi de eliberare

În mijlocul amenințărilor proferate luni de Hamas și Brigăzile al-Qassam că vor ucide ostatici dacă Israelul va continua bombardamentele în Fâșia Gaza, o sursă a declarat pentru Reuters că mediatori din Qatar au purtat discuții urgente pentru a încerca să negocieze eliberarea femeilor și copiilor israelieni capturați de gruparea militantă și ținuți în Gaza în schimbul eliberării a 36 de femei și copii palestinieni din închisorile israeliene.

Ministerul de Externe din Qatar a confirmat implicarea sa în discuțiile de mediere cu Hamas și oficiali israelieni, inclusiv cu privire la un posibil schimb de prizonieri. Qatarul ar fi luat legătura cu oficialii Hamas din Doha și Gaza, a spus sursa Reuters.

Reamintim că Qatarul are o linie directă de comunicare cu Hamas, iar trimișii Qatari au contribuit anterior la medierea armistițiilor dintre gruparea islamistă și Israel. În timp ce baza de putere a Hamas este în Gaza, unii lideri ai grupării se află în Qatar, precum și în alte țări din Orientul Mijlociu.

Negocierile în curs, pe care Qatar le conduce în coordonare cu Statele Unite de sâmbătă seara, “evoluează pozitiv”, a spus sursa.

“Suntem în contact constant cu toate părțile în acest moment. Prioritățile noastre sunt să punem capăt vărsării de sânge, să eliberăm prizonierii și să ne asigurăm că conflictul este controlat fără extinderi regionale,” a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Externe, Majed Al-Ansari, fără a da detalii.

Când a fost rugat să răspundă la informațiile vehiculate de Reuters, un oficial israelian a spus însă doar: “Nu sunt negocieri în curs.” Hamas nu a comentat informația.

Numărul exact de femei și copii israelieni ostatici pe care Hamas îi oferă în schimbul potențial cu 36 de femei și copii palestinieni identificați de gruparea islamistă nu este clar, a declarat sursa.

Reuters a precizat că detaliile despre negocierile care se concentrează pe eliberarea a 36 de palestinieni din închisorile israeliene nu au fost raportate anterior. Numărul ostaticilor israelieni ținuți în Gaza rămâne, de asemenea, neclar.

Un oficial palestinian, familiarizat cu eforturile de mediere cu Hamas și Israel în trecut, a declarat pentru Reuters că Qatarul și Egiptul au fost în contact cu grupul islamist, dar intensitatea luptelor a pus sub semnul întrebării orice posibil succes în negocieri.

Reuters a scris, citând două surse egiptene din domeniul securității, că Egiptul a fost la rândul său în contact strâns cu Israelul și Hamas pentru a încerca să prevină escaladarea luptelor dintre ele și să asigure protecția ostaticilor israelieni.

Egiptul a îndemnat Israelul să exercite reținerea și Hamas să mențină captivii în stare bună de sănătate, pentru a ține deschisă posibilitatea detensionării în curând, deși atacurile israeliene asupra Fâșiei Gaza au îngreunat medierea, au spus sursele egiptene, vorbind sub rezerva anonimatului.

Sursa care a fost informată cu privire la discuțiile conduse de Qatar a declarat pentru Reuters: “Nu a existat niciun acord privind logistica sau un mecanism pentru eliberarea (ostaticilor).”

Întrebat despre coordonarea Washingtonului cu Qatar pentru un potențial schimb, Departamentul de Stat al SUA a făcut referire la un apel telefonic de sâmbătă între secretarul de stat Antony Blinken și prim-ministrul Qatarului, în care cei doi au convenit “să rămînă strâns coordonați.”

Eran Lerman, un fost consilier adjunct israelian pentru securitate națională, a declarat că niciun israelian nu va accepta condițiile răpitorilor, invocând brutalitatea atacului Hamas de sâmbătă. “Trebuie să vedem cât timp (teroriștii islamiști) vor ține ostaticii, când în următoarele zile nu vor mai avea apă, electricitate, mâncare, medicamente pentru întreaga populație din Gaza.”

Israelul a spus că va acționa pentru eliberarea ostaticilor, aderând la un principiu îndelungat de a nu lăsa prizonieri în urmă. Dar, a scris Reuters, opțiunile prim-ministrului Benjamin Netanyahu de a răspunde atacului brutal al Hamas ar putea fi reduse din cauza temerilor legate de soarta israelienilor capturați de islamiști, în condițiile în care o națiune marcată de crizele de ostatici din trecut se confruntă, probabil, cu cea mai gravă criză de acest fel de până acum.

Surse: New York Times, New York Post, BBC, CNN, Daily Mail, AP, FoxNews, Reuters

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

3 comentarii

  1. Din poze nu reiese ca Atacatorii sunt Arabi. Mai degraba Wagneriti . Evident o religie înrudită cu hamas.

  2. Scoșateți ostaticii de acolo și radeți Gaza de pe fața pământului.

  3. *Scoateți