În acest sens, publicația olandeză Trouw se întreabă: „Portocaliii vor învinge pur și simplu România? Asta e o gândire prea ușoară” și numește parcursul greoi al Olandei din grupă și partea de tablou a fazei eliminatorii pe care se află „o binecuvântare deghizată”, deoarece calificarea de pe locul 3 le-a pavat un drum, aparent, mai accesibil spre semifinale.
„Această expresie pare să se aplice acum eșecului sportiv al echipei olandeze împotriva Austriei (înfrângere cu 3-2 în ultimul meci din grupă). Acest rezultat a oferit Portocaliilor o cale de urmat neașteptată, atractivă. Cel puțin pe hârtie”, spune aceeași publicație.
Trouw îl remarcă pe Andrei Rațiu datorită părului său albastru și performanței din faza grupelor. „La minge nu este deloc un fotbalist sofisticat, dar voința sa este fără precedent”. Publicația afirmă că munca, voința și viteza naționalei României sunt simbolizate de fundașul dreapta de la Rayo Vallecano.
Ziarul național, Algemeen Dagblad (AD), caracterizează următorul adversar al Olandei drept „o apărare solidă într-o Românie compactă” și este convins că nu este un oponent deloc ușor pentru echipa lui Ronald Koeman.
Una dintre cele mai mari publicații olandeze, De Telegraaf, spune despre România că „nu are vedete adevărate, dar forța constă în colectiv, cu jucători care vor să muncească din greu pentru echipă”. Aceștia remarcă puterea tricolorilor pe contraatac și amintesc ocaziile pe care le-au avut în a doua repriză cu Belgia.
Deși De Telegraaf a spus că România este o echipă „fără stele adevărate”, recunoaște că portarul Florin Niță a fost „unul dintre cei mai remarcabili jucători români la EURO 2024”. Pe lângă Niță, publicația îi menționează și pe Radu Drăgușin pentru clubul la care activează și pe Andrei Rațiu pentru părul său albastru.
Căpitanul Virgil Van Dijk nu consideră următoarea adversară ca fiind una accesibilă și crede că nimeni nu trebuie să o subestimeze. „Cred că, în situația în care ne aflăm acum, după modul în care am jucat ultimul meci, nu trebuie să subestimăm pe nimeni. Trebuie să rămânem foarte concentrați, să muncim din greu unii pentru alții și să punem multă energie în meciul de marți”, a declarat acesta, citat de publicația De Telegraaf.