Ce știm sigur despre cazul Pantelimon: nu există protocoale clare pentru cazurile limită! / Care sunt procedurile în Franța

Am citit în presă despre cazul de la spitalul Pantelimon în legătură cu decese la secția ATI. Scopul acestui text nu este de a comenta un caz care este în curs de judecare. Mi-aș permite doar să fac o paralelă cu analizele care se fac în cazul erorilor medicale. Bineînțeles nu pot să-mi exprim părerea despre acest caz și să știu dacă este vorba aici de o eroare medicală sau altceva; ancheta în curs va stabili exact ce s-a întâmplat.

Dar analiza în cazul erorilor medicale ne poate ajuta să înțelegem cum s-a ajuns aici.

Astfel, după o eroare medicală, în Franța se organizează o reuniune în care analizăm cazul pentru a înțelege cauzele care au dus la un accident, sau care ar fi putut cauza un accident. Atunci analizăm cazul conform unei grile de analiză ALARM in care explorăm printre altele:

• Antecedentele pacientului
• Starea generală de sănătate
• Tratamentele anterioare și intraspitalicești
• Prezența protocoalelor de îngrijire
• Prezența de algoritmi decizionali
• Definirea sarcinilor (cine face ce?)
• Factori de stres psihologic
• Comunicare între medici dar și între medici și asistenți
• Comunicarea cu pacientul și anturajul lui.
• Și nu in ultimul rând influența managerială, sau presiunea managerială în luarea deciziilor.

Dacă am analiza cazul actual prin această prismă, este foarte probabil că am înțelege mai bine desfășurarea evenimentelor și am înțelege cauzele profunde care au dus la această situație.

Dincolo de ceea ce s-a întâmplat la Pantelimon cred că este momentul să ne gândim în general la felul în care ne ocupăm de pacienții noștri care sunt în situație critică, la pacienții care ajung la limita resurselor terapeutice, la pacienții care sunt la sfârșitul vieții, după o boală lungă sau după agravarea bruscă a stării lor de sănătate. Repet, vă invit la o discuție generală, dincolo de un caz particular.

În Franța, de exemplu, legea Leonetti din 2005, modificată în 2016, clarifică o serie de cazuri. Această lege a introdus de exemplu “directivele anticipate” sau “instrucțiunile prealabile” care permite colectarea dorințelor persoanei. Acestea permit pacientului să-și exprime, în prealabil, dorința de a continua, limita, opri sau refuza tratamente sau proceduri medicale, pentru ziua în care nu o mai poate face singur, de exemplu din cauza unui accident sau a unei boli grave.

Aceste “directive anticipate” sunt cerute fiecărui pacient care este spitalizat în Franța.

Ar fi interesant sau chiar NECESAR ca aceste proceduri să existe în România. Pe de altă parte aceste directive nu se aplică în unele cazuri: în cazul unei urgențe care pune viața în pericol, moment în care se acordă timpul necesar pentru o evaluare completă a situației (de exemplu: pacientul care necesită resuscitare în urma unui accident, infarct etc). Sau atunci când instrucțiunile prealabile par vădit inadecvate sau incompatibile cu situația medicală.

În acest caz, medicul trebuie să ia decizia în cadrul unei proceduri colegiale iar decizia este luată de mai mulți medici care discută cazul. Odată luată, această decizie se scrie în dosarul medical iar decizia de a refuza aplicarea directivelor prealabile se aduce la cunoștință persoanei de încredere care a fost desemnată de pacient. Acestea sunt prevederi clare scrise în recomandările pe care le primesc pacienții pentru completarea acestor directive.

Aici este al doilea punct important: în Franța este obligatoriu să fie desemnată o persoană de încredere care va fi în legătură cu echipa medicală pentru informare dar și pentru luarea unor decizii importante și uneori dificile.

Tot Legea Leonetti a introdus în Franța “interzicerea încăpățânării nerezonabile”. Adică pacientul, familia sau medicii pot decide că îngrijirea pacientului nu mai este rezonabilă si că se poate hotărî oprirea îngrijirii sau chiar însoțirea pacientului pentru ultimele clipe când i se va administra o sedare și medicamente împotriva durerii pentru a-i permite o moarte demnă.

Pe de altă parte există o discuție aprinsă dar necesară în Franța în legătura cu dreptul de “a muri cu demnitate”, o discuție pe care ar trebui s-o avem la nivel de societate și în România pentru a permite pacienților să beneficieze de adevărate îngrijiri paliative atunci când nu mai este nimic de făcut din punct de vedere strict medical.

Dar cum poate lua un medic o decizie adecvată de sedare, de oprirea îngrijirii, de însoțirea unui pacient în ultimele momente de viață dacă nu există niciun text, niciun protocol, nicio lege? Chiar dacă decizia este necesară pentru confortul sau demnitatea pacientului, medicul sau asistentul vor fi în impas din cauza inexistenței unor directive și proceduri clare în aceste cazuri.

Pe de altă parte există în Franța experți pe lângă tribunal, în toate domeniile. Nu am auzit să existe în România, dar cred ca experți în diferitele specialități medicale ar putea fi de mare folos în caz de litigiu, în caz de proces, pentru a aduce clarificări din punct de vedere medical și pentru a permite luarea unei decizii cât mai juste.

Așa cum vedeți, ne îndepărtăm mult de cazul actual discutat în presă. Dar cred că dincolo de discuția legată de caz, putem să folosim acest prilej pentru a face ceva extrem de util pentru pacienți, dar și pentru a pune la punct protocoale clare care vor ajuta medicii în a lua decizia justă la momentul oportun.

Notă: Medicul Radu Lupescu este președintele comunității medicale din Clinica Rhéna din Strasbourg. A fost decorat de președintele Emmanuel Macron pentru lupta împotriva pandemiei.