Restaurația. Ce tăcere cumplită se lasă peste România

Rareori mi-a fost dat să văd cenzura dictată economic sau autocenzura funcționând atât de eficient în presă ca în cazul Laurei Vicol, un fel de Elena Udrea a PSD-ului, dar mult mai toxică. De la primele dezvăluri  despre legăturile periculoase ale noului președinte al Comisiei Juridice din Camera Deputaților cu lumea interlopă, subiectul a fost fie ignorat de către cea mai mare parte a presei, fie publicațiile-coafor  au sărit rapid să-i spele imaginea.

Dezvăluirea G4Media.ro despre voiajele Laurei Vicol la Monaco, cu jetul privat, unde soțul său are închiriat un imobil de lux, cu toate semnele de majore de întrebare care curg de aici, a fost preluată doar de Libertatea și alte doua-trei publicații online. În paralel, Nordis, firma soțului, a inundat televiziunile și presa cu publicitate. Să fie oare o simplă coincidență?

Or, aici avem de-a face cu un interes public major. Reformele-cheie din justiție,  modificarea Codurilor Penale sau desființarea Secției Speciale, vor trece pe la Laura Vicol. Soțul ei, Răzvan Vladimir Ciorbă, are o condamnare penală definitivă pentru evaziune fiscală și un dosar în curs la DNA, cu acuzații de grup infracțional organizat, fraudă cu fonduri europene și evaziune fiscală. Ciorbă a fost chiar arestat pentru o scurtă perioadă.

Cum este posibil ca aproape toată presa să tacă, să se uite în altă parte și să nu pună în discuție la modul serios faptul că o funcție atât de importantă este ocupată de un politician atât de nepotrivit? Vă amintiți cum aproape la fel s-a întâmplat cu fosta șefă DIICOT, Georgiana Hossu, numită de președintele Iohannis în ciuda avizului negativ de la CSM și în ciuda faptului că soțul ei era judecat pentru corupție?

Și atunci, cu puține excepții, subiectul aproape că n-a existat în presa mare. Dacă G4Media.ro nu l-ar fi ținut sus pe agenda publică, foarte probabil că doamna Hossu, cu toată condamnarea definitivă a soțului, avea o șansă bună să fie și azi șefă la DIICOT. Mai grav este că tocmai jurnaliștii care au îndrăznit să scrie despre problemele acestei numiri au început apoi să fie filați profesionist de echipe întregi de dubioși.

O altă instituție de control esențială într-o democrație, CNA, e pe cale să încapă din nou pe mâna unei protectoare a mogulilor, Monica Gubernat, pentru care PSD și PNL au modificat o lege cu dedicație în Parlament. La fel de semnificativă e și propunerea PSD la ANRE, o altă instituție-arbitru, care reglementează piața din energie. Aici, unde e nevoie mai mult ca oricând de profesioniști, a aterizat pe o funcție de conducere un fermier, fratele secretarului general PSD, Paul Stănescu. Clientelism și incompetență. Iar colonizarea statului cu politruci, când vine vorba de instituții-cheie, se va vedea în cazul energiei în decizii proaste, arbitrare și care distorsionează piața.

O altă instituție importantă, ANAF, a fost la rândul ei împărțită politic între PNL și PSD. Partidul lui Ciolacu și-a tras și el un instrument de control al pieței (Vama). Politizarea ANAF și a Vămilor are drept consecință tot o disfuncție a statului – în acest caz colectarea taxelor.

Asistăm la o restaurație nu doar de tip pesedist, ci la restaurația unei lumi de anii post-comunismului pe care o credeam dispărută, o lume a micilor nomenclaturi de partid care fac legea în țară, taie și spânzură după bunul plac.

În magistratură se întâmplă la fel. O mână de magistrați mai are azi curajul să ceară reforme, desființarea Secției Speciale sau să critice lipsa de voință politică în respectarea angajamentelor luate în cadrul MCV. Tocmai acești judecători și procurori sunt în continuare hărțuiți cu anchete disciplinare de către Inspecția Judiciară: Dragoș Călin, Bogdan Pârlog, Cristi Dănileț.

Brațul armat al politicienilor de ieri și de azi a propus, luni, excluderea judecătorului Cristi Danileț din magistratură pentru postări benigne pe Tik Tok. Nu este deloc o întâmplare, ci o declarație de război clară, cu acceptul tacit al sistemului care-l ține pe Lucian Netejoru în fruntea Inspecției tocmai pentru a-și duce până la capăt misiunea de a pune cu botul pe labe magistrații incomozi.

Tăcerea sistemului judiciar este elocventă: în loc să facă zid în fața unei asemenea abuz de proporții, să condamne această nedreptate strigătoare la cer, colegii domnului Dănileț au dat bir cu fugiții. Vremea protestelor pe scările instanțelor a apus, buzduganele politicienilor (Secția Specială, Inspecția Judiciară, bâtele mogulilor de presă) și-au făcut datoria și au obținut efectele scontate: frica, tăcerea, dezangajarea.

Societatea însăși – ONG-uri sau simpli cetățeni – pare anesteziată sau copleșită de alte probleme: pandemie, prețurile la energie, la alimente. Confuzia e mare, deruta totală, capacitatea de reacție minimă.

Toate aceste exemple de mai sus sunt semnele unor deficite și dezechilibre democratice majore din societatea românească.  Justiția și presa, pilonii de sprijin ai oricărei democrații, instituții-cheie de checks and ballances, cu un rol vital pentru sănătatea unei națiuni în a sancționa derapajele sau excesele puterii. Când sunt puse sub control, cum se întâmplă acum, democrația intră în suferință gravă, cu efecte distrugătoare pe termen mediu și lung.

România era, oricum, o democrație aproape nefuncțională. Cu distorsiunile grave de mai sus ne îndreptăm către o democrație dirijată sau democratură, după modelele autoritare din Est.

Foarte probabil că liniștea, mult dorita liniște iliesciană sau pax iohanniana, de care a scris în premieră Cristian Pantazi acum ceva timp, este pe cale să se producă. Cel două mari partide, PNL și PSD, guvernează în sfârșit împreună și mai au nevoie de puțin, de foarte puțin pentru a împărți în liniște, cu binecuvântarea președintelui Iohannis și a sistemului de putere de sub el, uriașele resurse financiare care se întrevăd la orizont.

Cine tace acum, cine întoarce capul în partea cealaltă când puterea strivește indivizi ca pe insecte cu scopul de a reduce vocile critice la tăcere, este complicele lor. Ce tăcere cumplită se lasă peste România! Și ce trist ar fi dacă, la fel ca în comunism, oamenii vor căuta soluții individuale, renunțând să se mai lupte pentru o idee.

Singurele surse de gălăgie sunt tensiunile din coaliței când vine vorba de împărțirea bugetului. Dar în nici un caz bătălia nu se duce pentru interesul public sau pe principii democratice.