G4Media.ro

Cea de-a treia conferinţă a donatorilor pentru Republica Moldova, găzduită de Franţa…

Sursa foto: © European Union 2022 - Source : EP / Philippe BUISSIN

Cea de-a treia conferinţă a donatorilor pentru Republica Moldova, găzduită de Franţa duminică şi luni

Cea de-a treia reuniune a Platformei de Sprijin pentru Moldova se va desfăşura duminică şi luni la Paris şi va fi co-prezidată de România, Franţa şi Germania. La eveniment, delegaţia Republicii Moldova va fi condusă de preşedinta Maia Sandu şi vor participa mai mulţi membri ai Guvernului de la Chişinău, relatează Agerpres.

Platforma de Sprijin pentru Republica Moldova (Moldova Support Platform) este o iniţiativă a României, Germaniei şi Franţei, care urmăreşte generarea de asistenţă imediată politică, financiară şi materială, precum şi de expertiză aprofundată pentru procesul de reformă democratică, din partea instituţiilor şi statelor membre ale Uniunii Europene, a ţărilor G7, a instituţiilor financiare internaţionale şi organizaţiilor internaţionale, precum şi a altor parteneri de dezvoltare. Potrivit site-ului Guvernului de la Chişinău, scopul organizării Conferinţelor este de a mobiliza, concentra şi coordona sprijinul politic, tehnic şi financiar al ţărilor dezvoltate pentru Republica Moldova.

Prima ediţie a Conferinţei ministeriale a Platformei de sprijin pentru Republica Moldova a avut loc la Berlin pe 5 aprilie 2022, iar cea de-a doua – la Bucureşti, pe 15 iulie.

Miniştrii de externe ai României şi Republicii Moldova, Bogdan Aurescu, respectiv Nicu Popescu, au avut o convorbire telefonică în timpul căreia au discutat despre pregătirea celei de-a treia conferinţe a donatorilor, găzduită de Franţa.

„Ne-am coordonat pe subiectul priorităţilor de cooperare a reuniunii de la Paris, în special cele care vizează proiectele de infrastructură, transport şi securitatea energetică”, a detaliat Nicu Popescu citat într-un comunicat de presă difuzat sâmbătă de Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene al Republicii Moldova.

De asemenea, în contextul participării României şi Republicii Moldova la Sommetul Francofoniei, desfăşurat sâmbătă la Djerba, Tunisia, cei doi miniştri s-au referit în timpul convorbirii telefonice la sincronizarea poziţiilor comune ale celor două ţări în adoptarea declaraţiilor finale ale acestuia. ”Ataşamentul faţă de limba franceză este o altă legătură strânsă între Chişinău şi Bucureşti”, a subliniat ministrul de externe Nicu Popescu, conform aceluiaşi comunicat de presă.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

4 comentarii

  1. Bravo Franța.

    • Da mi si mie, o mie….
      Auzi bre, cum de n au fost astia in stare sa si construiasca o amarata de centrala si o conducta in 30 de ani?
      Da mi si mie, o mie….

  2. Ce-i mai place lu’ tăntica asta să se plimbe și să își pună poalili în cap! Da’ de ce nu și-au dezvoltat nimic-nimicuța pe teritoriul lor, ca să nu fie în ra.hat acum?

  3. tu sa decizi prezenta la conferinta in care o sa faci tu donatii. Fiecare doneaza ce vrea si cui vrea, fara sa-ti dea tie explicatii.
    Daca era Romania printre donatorii Moldovei, atunci puteam discuta aici intre noi daca suntem sau nu de acord cu asta.
    Lectii despre cum anume trebuiesc acordate ajutoarele sa le dai atunci cand sunt pe buznarul tau