Cea mai iubitoare felină: Povestea sfinxului, torcătorul „chel” care a apărut după o mutație genetică naturală / Legătura dintre lipsa blănii și afecțiunea pe care o caută

Deși o rasă relativ nou apărută, pisica sfinx și-a câștigat deja o reputație în întreaga lume – în mare parte drept „pisica fără păr” sau „cheală” datorită blănii sale extrem de scurte și aproape imposibil de văzut cu ochiul liber, similară pufului de pe piersică. Unele persoane probabil le cunosc mai mult pentru prețurile piperate cu care sunt vândute exemplarele de rasă pură, însă aproape orice stăpân al unei asemenea pisici va vorbi prima oară nu despre dificultatea achiziționării, ci despre cât de afectuos și iubitor este micul său prieten chel.

Evident, atunci când este întrebat, orice stăpân de pisică (sau alt animal) are în casă cel mai prietenos, iubitor și inteligent animal de pe fața Pământului, însă în privința sfincșilor, experții sunt și ei de acord în privința nivelului neobișnuit de energie și afectivitate demonstrat de pisici.

Asociația Americană pentru Prevenirea Cruzimii împotriva Animalelor (ASPCA) descrie sfinxul drept o rasă potrivită pentru copii și chiar alte animale de companie, cu o nevoie ridicată de atenție și prietenoasă chiar și cu străinii. În aceste privințe, conform asociației, comportamentul lor ar putea fi mai degrabă asociat cu cel al câinilor. 

Cercetarea efectuată în domeniu în ultimii ani pare să confirme acest fapt. Potrivit The Telegraph, un studiu din 2012, realizat de Școala Națională de Medicină Veterinară din Alfort, Paris și publicat în Jurnalul Comportamentului Veterinar, a arătat faptul că pisicile cu pedigree sunt, în general, mult mai prietenoase decât cele „comune”, iar în vârful listei în această privință se găsea chiar sfinxul.

Există mai multe teorii asupra motivului pentru care pisicile fără păr sunt atât de prietenoase și, în mod deloc surprinzător, toate au o legătură directă cu trăsătura lor definitorie și modul în care a apărut aceasta. 

În 1966, potrivit BBC, o pisică domestică din regiunea canadiană Ontario a dat naștere unui pui lipsit total de păr, ceea ce a fost rapid explicat de o mutație genetică naturală. Puiul a fost numit „Prune” (argou englezesc care se referă la prune uscate) datorită aspectului său și de la el a început primul program de împerechere al pisicilor fără păr. Inițial, noua rasă era simplu cunoscută drept „canadiana fără păr”.

Prune este în general recunoscut drept prima pisică sfinx din istorie, însă este greu de spus dacă sfincșii moderni sunt în cea mai mare parte descendenții lui sau nu. Asociația Internațională a Pisicilor, care recunoaște rasa din 2005, punctează faptul că Prune, singura pisică fără păr cunoscută la acea vreme, a trebuit să se împerecheze cu pisici obișnuite, iar gena ce provoacă lipsa blănii nu este una dominantă. Din acest motiv, doar o parte dintre descendenții lui Prune au avut aceeași mutație. Rasa a început să se contureze cu adevărat abia în anii 1970, când mai multe programe succesive de împerechere au creat o populație stabilă de pisici fără păr.

Encyclopedia Britannica trasează originea rasei între anii 1975 și 1978, când mai multe pisici fără stăpân care au dezvoltat întâmplător mutația distinctivă au fost salvate de pe străzile din Toronto.

În orice caz, consecințele mutației nu sunt numai de natură estetică. După cum punctează Cat Fanciers’ Association, una din cele mai influente organizații internaționale dedicate îngrijirii și clasificării pisicilor, deși sfincșii sunt în general animale sănătoase și robuste, stăpânii trebuie să le ofere atenție deosebită în ceea ce privește igiena, în condițiile în care nu au blana care să le protejeze de mediu și să le absoarbă uleiurile corporale. 

Acesta este considerat și unul din motivele principale din spatele comportamentului afectuos al sfincșilor – ASPCA explică faptul că lipsa blănii groase le impune pisicilor anumite dificultăți în ceea ce privește reglarea temperaturii corporale, motiv pentru care au nevoie de surse externe de căldură. În acest caz, stăpânul, sau orice om din apropiere, devine evident o țintă convenabilă. 

De altfel, tendința sfincșilor de a căuta locuri sau obiecte care emană căldură este recunoscută de spitalele și centrele veterinare de prin lume, motiv pentru care niciun calculator, televizor, fereastră însorită sau pătură călduroasă nu este în siguranță. 

Această explicație nu este, totuși, singura care a fost înaintată. La urma urmei, sfincșii nu sunt singurele pisici foarte drăgăstoase din lume. Studiul realizat de Școala Națională de Medicină Veterinară din Alfort a inclus numeroase rase pure de pisici și combinate, iar rezultatele au arătat că toate pisicile de rasă pură sunt în general mai afective, nu numai sfincșii.

Explicația acestui fapt se găsește într-o practică folosită de oameni pentru majoritatea animalelor domestice: împerecherea selectivă, care presupune împerecherea animalelor cu trăsături considerate dezirabile pentru a crește incidența acestor caracteristici într-o populație. 

Dacă este aplicată pe o perioadă destul de lungă de timp, această tehnică duce la apariția „raselor pure” de câini, pisici sau orice alte animale de companie – practic toate rasele moderne de pisici, câini sau orice alte animale din lume sunt rezultatul împerecherii selective, iar sfincșii nu sunt o excepție de la regulă.

Deseori, caracteristicile fizice sunt cele urmărite pentru împerechere, dar în privința animalelor de companie, anumite trăsături de comportament, în special deschiderea față de oameni, sunt de asemenea atent monitorizate.

Legătura dintre factorii genetici și predispoziția pisicilor pentru interacțiunile cu oamenii este cunoscută de decenii întregi și a devenit subiectul a numeroase studii științifice, cum ar fi unul realizat în 1992 de Colegiul de Medicină Veterinară al Universității Cornell, din SUA sau chiar mai devreme, în 1986, de Școala veterinară din Bristol, Marea Britanie.

Aceste studii, printre altele, au arătat faptul că, în general, în timpul programelor de împerechere ale pisicilor, exemplarele cele mai prietenoase erau favorizate pentru a-și duce genele mai departe. După generații întregi în care membrii unei populații de animale sunt împerecheați în baza receptivității la interacțiunile cu oamenii, rezultatul este ușor de ghicit 

Până și în prezent, “prietenia față de oameni” este unul din standardele după care sunt clasificate și judecate pisicile de rasă pură, în special cele menite să ia parte la competiții. 

Cats Fanciers’ Association, de exemplu, publică standardul de competiție pentru fiecare rasă în parte, iar în cazul sfincșilor, există doar trei trăsături care pot duce la descalificarea automată a unei pisici: o coadă îndoită sau anormală, anomalii structurale sau un comportament agresiv.

Indiferent de motive, totuși, faptul incontestabil este că sfincșii sunt printre cele mai iubitoare (dacă nu chiar cele mai), faimoase și cu siguranță cel mai ușor de recunoscut pisici din lume. Cel mai probabil, rămân rare în casele oamenilor doar din cauza prețului lor considerabil, care în România poate ajunge și la 1500 de euro conform site-urilor de specialitate.