Cea mai mare asociere de fermieri cere 14 măsuri urgente de la guvern. În cazul nerezolvării loc, amenință cu un protest la nivel național
Alianța pentru Agricultură și Cooperare, care reunește patru mari federații de fermieri, a transmis luni către Ministerul Agriculturii solicitările fermierilor și ale cooperativelor membre, potrivit unui comunicat. E vorba despre 14 cereri majore, cu impact atât asupra bugetului de stat, cât și asupra modului în care cerealele din Ucraina tranzitează România.
Alianța arată în comunicat că, dacă ministrul Agriculturii, Florin-Ionuț Barbu, nu va accepta și respecta termenele asumate, va iniția de urgență demersurile pentru organizarea unui protest autorizat la nivel național.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) e formată din Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Naţională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF.
Iată cele 14 măsuri urgente cerute de fermieri:
1. Plata către toți fermierii în regim de urgență a subvențiilor APIA – plăți directe și plăți compensatorii (e vorba despre subvențiile din fonduri europene). Termen: 31 Ianuarie 2024 pentru schemele care nu țin de alte termene.
2. Derogare GAEC 7 și GAEC 8. Termen: 23 Ianuarie 2024. GAEC 7 și 8 sunt reglementări la nivel european care prevăd obligativitatea rotației culturilor și un procentaj minim de teren lăsat necultivat în fiecare fermă, în funcție de suprafață. Ambele măsuri au ca scop protecția mediului
3. Compensarea pierderilor suferite de fermierii români afectați de importurile din Ucraina și reintroducerea taxelor vamale pentru mărfurile de origine Ucraina. Este obligatorie adoptarea unor măsuri de stabilire a unor culoare separate pentru cerealele și oleagioasele din România /UE, monitorizarea transporturilor prin sigilii electronice cu GPS și clarificarea situației cu mărfurile agricole de origine Republica Moldova. Termen: 31 Mai 2024.
4. Acordarea de credite cu dobândă subvenționată pentru capital de lucru și investiții în ferme, cu marja dobânzii de maxim 2%. O atenție deosebită față de fermierii aflați în dificultate și care actualmente sunt excluși din proiectul de OUG aflat în consultare publică. Termen: 31 Ianuarie 2024.
5. Utilizarea suplimentară a cadrului temporar Ucraina pentru acordarea către toți fermierii pentru plata în regim de urgență a sprijinului de 100 euro/ha/UVM pentru toate culturile agricole în anul agricol 2022-2023 (culturi de primăvară și culturi de toamnă). Promovarea unei OUG pentru declararea stării de forță majoră, în agricultură, la nivel național. Termen: 31 Mai 2024.
6. Actualizarea valorii ajutorului de stat privind rambursarea accizei pentru motorina achiziționată și utilizată în agricultură. Termen: 30 Iunie 2024.
7. Modificarea în regim de urgență a Ordonanței 195/2002 privind circulația pe drumurile publice:
• echivalarea permiselor de condus categoria B, cu categoria TR;
• introducerea tractoarelor agricole și forestiere în categoria vehiculelor lente;
• continuarea înregistrării la Primărie a tractoarelor și celorlalte vehicule lente;
• exceptarea utilajelor și echipamentelor agricole folosite maximum 60 zile pe an în circulația pe drumurile publice, de la obligația realizării inspecției tehnice periodice și obținerea CIV.
Termen: 31 Ianuarie 2024.
8. Asumarea revizuirii și adoptării legislației necesare, în actualul exercițiu parlamentar, privind durata minimă a contractului de arendă, precum și concesionarea pășunilor. Termen: 30 Iunie 2024.
9. Acordarea unui ajutor de stat pentru subvenționarea îngrășămintelor utilizate în sectorul agricol. Termen: 30 Iunie 2024.
10. Compensarea costului energiei folosite pentru irigații. Termen: 31 Ianuarie 2024.
11. Reintroducerea facilităților fiscale pentru salariații din agricultură. Termen: 30 Iunie 2024.
12. Clarificarea legislației pentru plata subvențiilor de tip ANT și SCZ în zootehnie începând cu anul de cerere 2023. Termen: 31 Ianuarie 2024.
13. Sprijin pentru sectorul de vaci de lapte printr-un ajutor de minimis pentru achiziția de vițele. Termen: 31 Marie 2024.
14. Plata subvențiilor pe baza unor dovezi privind activitatea agricolă pentru combaterea încasării sumelor APIA de către persoane care nu fac agricultură. Termen: 29 Februarie 2024.
Fermierii au mai cerut discuții și pentru alte chestiuni relevante identificate de membrii organizațiilor membre AAC:
• Modul de aplicare a legislației privind amplasamentul fotovoltaicelor pe terenuri fertile;
• Legea Vânătorii și carnivorelor mari;
• Analiza modului prin care Oficiul de Cadastru și Carte Funciară implementează legislația și hotărârile judecătorești cu impact asupra fermierilor (vânzarea-cumpărarea terenurilor, cadastru etc.);
• Implementarea și operaționalizarea Sistemului Național de Gestionare și Control Integrat al Riscurilor în Agricultură.
Termen: 31 mai 2024.
Reprezentanții Alianței pentru Agricultură și Cooperare participă luni la întâlnirea care va avea loc la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii