G4Media.ro

Cea mai mare centrală solară din Chile a fost inaugurată în deșertul…

Sursa foto: Pexels

Cea mai mare centrală solară din Chile a fost inaugurată în deșertul Atacama

Grupul energetic Generadora Metropolitana a inaugurat luni în deșertul Atacama (nord) cea mai mare centrală solară din Chile, cu o capacitate instalată de 480 de megawați (MW), capabilă să furnizeze energie electrică pentru aproape o jumătate de milion de locuințe, transmite agenția AFP.

„Inaugurarea proiectului fotovoltaic CEME1 este un nou pas spre încetarea dependenței sistemului nostru electric de combustibilii fosili și spre decarbonizarea matricei noastre energetice”, a declarat ministrul chilian al energiei, Diego Pardow, într-un comunicat de presă emis de companie cu ocazia punerii în funcțiune a centralei, programată inițial pentru 2023.

Cele 882.720 de panouri fotovoltaice acoperă o suprafață de 435 de hectare, echivalentul a 370 de terenuri de fotbal.

Generadora Metropolitana este o întreprindere deținută în mod egal de grupul francez EDF și de partenerul său chilian AME.

EDF este prezent în Chile din 2014, unde a lansat deja mai multe proiecte de energie regenerabilă în regiunea Atacama și la nord de capitala Santiago.

Centrala solară Bolero (nord), alcătuită din 475.000 de module fotovoltaice și lansată la sfârșitul anului 2016, a reprezentat cea mai mare centrală solară din țară până în prezent.

Aceasta a fost inaugurată la sfârșitul anului 2016 de EDF și compania japoneză Marubeni și poate alimenta cu energie electrică mai mult de 190.000 de locuințe în fiecare an.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...