Cea mai mare companie de apă din Marea Britanie, plasată sub măsuri speciale, în timp ce se confruntă cu datorii de 20 de miliarde de dolari / Compania are peste 16 milioane de clienți
Autorităţile britanice de reglementare au luat joi măsura fără precedent de a plasa Thames Water, compania furnizoare de apă pentru Londra şi zonele din sudul Angliei, sub administrare specială, în timp ce aceasta caută noi finanţări din partea investitorilor, pentru a-şi susţine viitorul, transmite CNBC, transmite News.ro.
Autoritatea de reglementare Ofwat a spus că Thames Water va fi supusă unui control sporit şi trebuie să îşi reevalueze planurile de îmbunătăţire a performanţei operaţionale şi a rezistenţei financiare.
Ofwat a aprobat cheltuieli de 16,9 miliarde de lire sterline (21,8 miliarde de dolari) pentru ca Thames Water să investească în îmbunătăţirea serviciilor pentru clienţi şi pentru mediu – o sumă sub cele 19,8 miliarde de lire sterline pe care Thames Water le solicitase.
Între timp, autoritatea de reglementare a dat companiei permisiunea de a majora facturile clienţilor cu o medie de 99 de lire sterline anual, în următorii cinci ani, aproape jumătate din ceea ce a solicitat.
Într-un comunicat de joi, Thames Water a declarat că propunerea sa de cheltuieli are scopul de ”a menţine rezerve fiabile de apă potabilă sigură şi de înaltă calitate şi de a elimina şi trata eficient apele uzate din Londra, Valea Tamisei şi comitatele Home (din jurul Londrei) acum şi în viitor”.
Compania a pus sub semnul întrebării declaraţia Ofwat conform căreia planul său de afaceri este ”inadecvat”, dar a spus că va furniza autorităţilor de reglementare dovezi suplimentare pentru a-şi susţine propunerile şi a remarcat că o determinare finală nu trebuie să fie dată până în decembrie 2024.
Compania lovită de criză are peste 16 milioane de clienţi şi încearcă să evite rezultate precum naţionalizarea temporară sau divizarea.
În primăvara acestui an, acţionarii i-au respins oferta pentru o injecţie de capital de 500 de milioane de lire sterline, în timp ce compania-mamă Kemble a intrat în situaţie de neplată.
Thames Water este deţinută de un consorţiu de acţionari instituţionali care includ fonduri de pensii, fonduri suverane şi capital privat.
Cel mai mare acţionar extern al său este Ontario Municipal Employees Retirement System, unul dintre cele mai mari planuri de pensii din Canada.
Arieratele companiei au crescut în ultimele două decenii, iar miercuri a raportat o datorie netă de 15,2 miliarde de lire sterline în anul încheiat în martie 2024.
A spus că, în scenariul de bază actual, nu va rămâne fără bani până în mai 2025, presupunând că poate continua să îşi atragă facilităţile de credit revolving şi să utilizeze toate resursele de numerar.
Thames Water – şi alte companii de utilităţi britanice – au fost aspru criticate din cauza creşterii puternice a deversărilor de ape uzate în căile navigabile ale Marii Britanii, inclusiv în râul Tamisa.
Preşedintele Thames Water, Adrian Montague, a declarat miercuri că planul companiei va atrage ”investiţii foarte necesare”, adăugând că el crede că este posibil ”să redresăm această afacere”.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank