G4Media.ro

Cea mai mare creștere economică din Arabia Saudită din ultimii 10 ani…

Sursa foto: Unsplash / Zbynek Burival

Cea mai mare creștere economică din Arabia Saudită din ultimii 10 ani / Datorită vânzărilor de petrol, PIB-ul regatului ar urma să crească cu 7,6% în 2022

Arabia Saudită a înregistrat cea mai importantă rată de creştere din ultimii zece ani, cu o creştere de 9,6% în primul trimestru al anului 2022 faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, datorită boom-ului din sectorul petrolului, notează Agerpres, care citează AFP.

„Activităţile petroliere au permis ca Produsul Intern Brut (PIB) real să atingă cea mai mare rată de creştere din ultimii zece ani, la 9,6% în primul trimestru al anului 2022”, a indicat Autoritatea saudită de statistică în primele estimări publicate duminică.

Sectorul petrolier a înregistrat o creştere de 20,4% în primul trimestru faţă de primul trimestru din 2021, în timp ce activităţile non-petroliere au progresat cu 3,7%, a precizat sursa.

Cu toate acestea, datele pentru trimestrul 2022 sunt „incomplete deocamdată” şi pot fi revizuite, a adăugat ea.

Războiul din Ucraina şi explozia preţurilor la ţiţei au fost o mană pentru statele producătoare de petrol precum Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de ţiţei.

PIB-ul regatului ar urma să crească cu 7,6% pentru întreg anul 2022, potrivit previziunilor Fondului Monetar Internaţional.

De la invadarea Ucrainei de către Rusia la 24 februarie, Riadul a rezistat cererilor SUA de a-şi majora producţia în încercarea de a limita preţurile.

Regatul saudit şi Emiratele Arabe Unite au subliniat angajamentul lor faţă de alianţa petrolieră OPEC+, pe care o conduc Riadul şi Moscova, demonstrând independenţa lor în creştere faţă de aliatul istoric american.

Agenţia de rating Fitch şi-a revizuit luna trecută perspectivele pentru Arabia Saudită, prezicând că regatul va înregistra un excedent bugetar în 2022, pentru prima dată din 2013.

Dar Fitch a subliniat că, în ciuda eforturilor de diversificare a economiei, petrolul încă reprezintă mai mult de 60% din veniturile bugetare totale ale Arabiei Saudite.

Sursa foto: Unsplash / Zbynek Burival

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...