G4Media.ro

Cea mai mare pensie din România după recalculare: 20.000 de euro. Ministrul…

Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Cea mai mare pensie din România după recalculare: 20.000 de euro. Ministrul Muncii: Are un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuţii foarte mari

Ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu, a dezvăluit, la Prima TV, că cea mai mare pensie în România se ridică la suma de 100.000 de lei lunar, aproximativ 20.000 de euro. Pensia este încasată de un fost angajat în sistemul bancar, care a contribuit la sistemul de pensii doar 18 ani. ”Are cea mai mare pensie din România fiindcă contribuţiile au fost foarte mari”, a explicat ministrul Muncii, transmite News.ro.

”Cea mai mare pensie este din sistemul public, este pe contributivitate. Este o pensie a unui asigurat care a lucrat în domeniul financiar-bancar, care are un stagiu de cotizare de 18 ani, dar cu contribuţii foarte mari. Are cea mai mare pensie din România fiindcă contribuţiile au fost foarte mari. În urma unei contribuţii substanţiale, are cea mai mare pensie din România, care e undeva în jurul a 100.000 RON, adică aproximativ 1 miliard de lei vechi”, a spus ministrul Muncii în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV.

Simona Bucura-Oprescu a fost întrebată dacă e vorba de guvernatorul BNR Mugur Isărescu. ”Nu. Vorbesc de domeniul financiar-bancar într-o instituţie privată. Este o instituţie bancară care nu a falimentat în anii 90, este o instituţie bancară cu reputaţie prestigioasă, cu o cotă mare de piaţă şi astăzi când vorbim”, a explicat ministrul Muncii.

De asemenea, Simona Bucura Oprescu a mai fost întrebată dacă, din postura de ministru social-democrat, consideră că e corect ca un profesor să aibă 3.000 de lei pensie pe lună după 40 de ani de muncă, iar un bancher să aibă 20.000 de euro după 18 ani de muncă.

„Consider că e corect faptul că profesorilor, datorită noii legi, le-au crescut veniturile din pensii. Cunosc un număr mare de profesori care mi-au mulţumit că au primit decizii de recalculare cu o pensie mult mai mare. Incorect a fost ca ani la rândul profesorii să primească salarii mici. Primind salarii mici, şi pensiile profesorilor au fost mici”, a conchis Simona Bucura-Oprescu.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

7 comentarii

  1. Pai și aia cu grupa nu au contribuit mai mult? P.S. nu sunt pensionar și mai am ani mulți pana o sa ajung. Întreb asa doar, pentru corectitudine.. .

  2. Ce magicieni sunteti. Scoate-l in fata pe ala din privat ca sa nu fie nevoie sa vorbiti de cei speciali. Pai asta de la privat ca sa aiba pensie de 100k cu 18 ani contributii, v-a platit peste 20 de milioane contributii

  3. Doamna bucura nu ne spune si cati pensionari care e ponderea pensionarilor de privat cu peste 10000 pensie vs. pensionari speciali

  4. Pai din cate înțeleg eu, prima dată doamna ministru spune că ‘Cea mai mare pensie este din sistemul public, este pe contributivitate”, apoi ne spune că e o bancă privată, o bancă privată care n-a falimentat in anii 90. Ce face, se contrazice singură sau nu înțeleg eu bine? Sau adevărul e undeva la mijloc, o fi vorba de CEC care a supraviețuit anilor 90 dar banca e in proprietatea statului, din câte știu eu.

  5. Problema e că baza este foarte jos, de-aia sunt pensiile mici. Se iau de cei care n-au contribuit suficient sau de asistații sociali. Să se ia de asistații speciali care au zero contribuții și primesc pensii enorme. Pensia specială e cea mai mare mizerie și culmea ipocriziei acestor hoți (bandi ți).

  6. Cei care au foarte mult vor avea si mai mult iar cei cei care au putin vor ramane tot cu putin. Capitalism de cacao.

  7. Păi nu așa vă place în capitalismul vostru feroce! Dar ce să zici să fii toată viață un angajat al Statului și să ai la 47 de anișori o pensiucă cam tot așa? Rumânistan