G4Media.ro

Cea mai mare staţiune turistică montană din Ucraina, Bukovel, este ocupată aproape…

sursa foto: facebook

Cea mai mare staţiune turistică montană din Ucraina, Bukovel, este ocupată aproape în totalitate de refugiaţi din zonele puternic afectate de război

Aadjunctul guvernatorului regiunii Ivano-Frankivsk, Ludmila Sirko, a declarat pentru reporterul Agerpres, că cea mai mare staţiune turistică montană din Ucraina, Bukovel, este ocupată aproape în totalitate de refugiaţi din zonele puternic afectate de război.

Potrivit acesteia, gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din staţiune este de cel puţin 95%, iar toate persoanele care rămân peste noapte la hotelurile private din Bukovel plătesc serviciile de cazare.

„Foarte multe persoane refugiate aici sunt persoane cu bani, care au avut posibilitatea să închirieze apartamente sau camere la hotel. (…) 90 – 92% din locurile de cazare din Bukovel sunt ocupate. Nu mai sunt locuri libere, nici măcar contra-cost. Toate persoanele care sunt acolo sunt cu plată”, a precizat ea.

Oficialii din Ivano-Frankivsk susţin că în regiune s-au refugiat, până în prezent, peste 83.000 de persoane. Dintre acestea, peste 43.000 sunt cazate în spaţii private.

Staţiunea Bukovel este situată la poalele Muntelui Bukovel, la graniţa regiunilor Ivano-Frankivsk şi Transcarpatia, în apropiere de frontiera cu România. Aici există mai multe hoteluri, care oferă peste 1.500 de locuri de cazare. De asemenea, în zonă există alte aproximativ 12.000 de locuri pentru turişti, relatează Agerpres.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

2 comentarii

  1. Great, acum Dementul stie unde-si va trimite rachetele!

  2. Si noi rymani îi cazărm pe gratis. Sa le file rusi… Sa sa spele cu ei pe cap.