G4Media.ro

Cea mai numeroasă minoritate din Banat se prezintă majorității. Muzică, gastronomie, târgul…

Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both

Cea mai numeroasă minoritate din Banat se prezintă majorității. Muzică, gastronomie, târgul meșteșugarilor cu produse handmade la Zilele Culturale Maghiare din Timișoara

Zilele Culturale Maghiare din Timișoara 2024, sub tema „Fără Frontiere”, au revenit cu a IX-a ediție. Asociația Bastionul-Varbastya a pregătit un program variat pentru acest weekend, desfășurat în piețele Victoriei și Libertății: concerte pop-rock cu trupe din Ungaria și Ardeal, muzică și dansuri populare maghiare, gastronomie tradițională, târg de meșteșugari cu produse handmade, ateliere și activități pentru copii, dezbateri, lansări de carte, proiecții de filme, activități sportive și spectacole de reenactment istoric cu participarea unor trupe din Ungaria și Timișoara, alături de multe alte evenimente.

Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both

Deschiderea oficială a avut loc aseară, 26 septembrie, pe scena mare din Piața Victoriei. La eveniment au participat oficialități locale și invitați din România, Ungaria (Potápi Árpád, secretar de stat responsabil pentru politici naționale al Cancelariei Prim-ministrului Ungariei, și Csaki Bela, vicepreședintele Comitatului Csongrad) și Serbia (Buranyi Hajnalka, primarul localității Zenta).

„Este o bucurie să ne reîntâlnim la Zilele Culturale Maghiare. Celebrăm contribuția maghiarilor în toate secolele în care au activat în Timișoara, celebrăm cultura maghiară, încă atât de vie în Timișoara, și faptul că încă contribuie la existența Teatrului Maghiar, a Liceului Bartok Bela, a multor biserici și comunități, precum și la Casa Maghiară, deschisă recent. Maghiarii sunt prezenți în viața Timișoarei și îmbogățesc acest oraș. Acest lucru nu este valoros doar pentru maghiari, ci pentru noi toți, pentru întreaga comunitate. Toți avem nevoie să învățăm unii de la alții, toți trebuie să exersăm empatia față de cei care vorbesc o altă limbă și toți putem descoperi că diferențele dintre noi ne fac mai puternici. Diversitatea din Timișoara este o sursă de inovație. Timișoara trăiește acest spirit multicultural, care l-a făcut atât de faimos”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Dominic Fritz la deschiderea Zilelor Maghiare din Timioara FOTO Ștefan Both

Alin Nica, președintele Consiliului Județean Timiș, a subliniat relația armonioasă dintre etniile din Timișoara: „Sărbătoarea culturii maghiare construiește an de an punți de legătură între tradiție și modernitate. Vă mulțumim că păstrați vie flacăra moștenirii istorice care se leagă atât de profund de parcursul vieții din regiunea Banatului. Comunitatea maghiară este extrem de activă în societatea timișoreană de ieri și de astăzi. Alături de români, germani, sârbi, slovaci, evrei și toate celelalte etnii și confesiuni, ați construit un spațiu al conviețuirii pașnice, o adevărată Uniune Europeană la scară locală. În graiul bănățean avem cuvinte de origine maghiară, în bucătăriile noastre avem rețete moștenite de la maghiari, iar pe clădirile pe care le admirăm vedem semnătura culturii maghiare. Dar poate cel mai important element este momentul Revoluției din 1989, când toate etniile conviețuitoare au sărit să apere un prelat maghiar, de unde a pornit scânteia revoluției eliberatoare de comunism”.

Peter Tamaș, consulul onorific al Ungarie la Timișoara, președintele Asociației Bastionul FOTO Ștefan Both

După discursurile oficiale, trupa maghiară Csík, distinsă cu Premiul Kossuth, a susținut un concert de world music, îmbinând muzică ușoară cu elemente tradiționale.

Finanțare de la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara

Festivalul, inclus în programul „Repere în cultură pentru perioada 2014-2027”, a primit o finanțare de 1,9 milioane de lei de la Centrul de Proiecte al Primăriei Timișoara.

„Sunt patru ediții care vor fi finanțate prin acest proiect, un ajutor imens pentru noi, deoarece putem planifica din timp, fără a mai aștepta finanțări până în ultimul moment. Anul acesta a fost mai dificil, pentru că rezultatele au fost comunicate la sfârșitul lunii august, iar contractele au fost semnate luna aceasta. Totuși, pentru următorii trei ani, munca noastră va fi mai ușoară, deoarece avem siguranță și pe ce să ne bazăm”, a declarat Kasa Zsolt, coordonatorul evenimentului.

Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both

Activitățile pentru copii și evenimentele sportive sunt organizate de Fabrica de biciclete SMW din Timișoara în Piața Libertății, unde se va desfășura și târgul meșteșugarilor, cu aproximativ 100 de căsuțe din lemn.

Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both

Cel mai verde festival din Timișoara

Festivalul se remarcă și prin inițiativele ecologice. În parcarea Modex se desfășoară târgul gastronomic, cu 17 standuri care oferă preparate culinare maghiare tradiționale. Festivalul utilizează exclusiv pahare reutilizabile și tacâmuri din materiale ecologice, iar informațiile despre program vor fi disponibile exclusiv online, eliminând astfel necesitatea unui caiet tipărit.

„Campania noastră <Înverzesc Zilele Culturale Maghiare din Timișoara începută în 2019 continuă și în anul acesta. Vom face tot posibilul pentru ca festivalul nostru să fie cel mai verde festival al Timișoarei. Realizarea acestui lucru nu e o sarcină ușoară, dar dacă speakerii, vânzătorii și voluntarii colaborează, putem reduce cu succes amprenta ecologică a evenimentului. Prin urmare, adresăm tuturor participanților rugămintea de a arunca deșeurile doar în pubelele desemnate. De anul trecut, corturile gastro de la festival au devenit complet ecologice, adică nu folosesc plastic sau derivate ale acestuia, toate ambalajele, farfuriile, tacâmurile sunt realizate din materiale ecologice. În corturile noastre de bere, și în acest an, pentru a reduce generarea de deșeuri de plastic, vom folosi pahare de plastic reutilizabile la prețul de 10 lei. Se plătește o singură dată, iar la finalul evenimentului poate fi luat acasă ca suvenir sau cadou, dar poate fi și returnat cu recuperarea prețului”, a declarat Peter Tamas, președintele Asociației Bastionul-Varbastya.

Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both

Concerte pe scena mare

Serile vor fi marcate de spectacole pe scena din Piața Victoriei, cu formații de renume. Vineri va avea loc un spectacol de dansuri populare susținut de ansamblul Bekecs din Mureș. Sâmbătă, trupa Margaret Island din Budapesta va sărbători 10 ani de activitate. Cea mai așteptată prezență la festival este trupa NOX, care va concerta duminică, 29 septembrie, la ora 21:00, fiind recunoscută pentru stilul lor care îmbină muzica pop modernă cu influențe tradiționale maghiare.

Reconstituirea asediului din 1552 al Cetății Timișoara

Pe 27 și 28 septembrie, în Parcul Castelului Huniade, va avea loc o reconstituire istorică a asediului Cetății Timișoara din 1552, organizată de Asociația Sportivă Losonczy István, aducând la viață atmosfera medievală prin spectacole susținute de trupe de reenactment din Ungaria, Serbia și România.

Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Târgul gastro de la Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Târgul gastro de la Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Târgul gastro de la Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Târgul gastro de la Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both
Târgul gastro de la Zilele Maghiare din Timișoara FOTO Ștefan Both

 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...