G4Media.ro

Cea mai redusă rată a șomajului de la reunificarea Germaniei. Probleme mari…

Sursa Foto: Automarket.ro

Cea mai redusă rată a șomajului de la reunificarea Germaniei. Probleme mari pentru industria auto

Germania înregistrează în noiembrie cea mai redusă rată a șomajului de la reunificare. Consumul contribuie la echilibrarea situației, având în vedere conjunctura economică nefavorabilă. Industria auto are probleme mari, transmite postul de radio Deutsche Welle.

Numărul șomerilor a scăzut în noiembrie în Germania la 2,18 milioane, cel mai redus nivel de la reunificarea țării. În noiembrie au existat cu 24.000 de persoane fără loc de muncă mai puține decât în octombrie și cu 6000 mai puține față de anul trecut, după cum a anunțat Agenția federală a Muncii (BA) din Nürnberg. Rata șomajului este de 4,8 procente.

Șeful BA, Detlef Scheele, a arătat că actuala conjunctură economică nefavorabilă se reflectă și asupra pieței muncii, dar că aceasta rămâne în ansamblu pe mai departe „robustă”. Dacă se iau în calcul joburile sezoniere, atunci în noiembrie ar fi cu 16.000 mai puțini șomeri. Numărul locurilor de muncă neocupate se ridică la 736.000, cu 10% sub oferta din 2018.

Industria germană suferă

Experții economici cred că actuala evoluție pozitivă se datorează consumului solid, care ar echilibra neajunsurile provocate de situația economică dificilă. Problemele se înregistrează mai ales în industrie, unde au loc în continuare concedieri, potrivit institutului economic Ifo din München. Branșa industrială, atât de importantă pentru economia germană, bazată major pe exporturi, are mult de suferit din cauza conjuncturii internaționale slabe, a conflictelor comerciale masive și a nesiguranței produse de fenomene precum Brexitul.

Cel mai puternic afectată este în prezent industria auto, pilon al economiei germane, care suferă din cauza problemelor din piețele internaționale.

Audi desființează mii de locuri de muncă

La Audi, parte din grupul Volkswagen, se negociază de mai multă vreme un program de economisiri intitulat plan de viitor. Conform acestui plan, fiecare al șaselea loc de muncă de la Audi din Germania va fi desființat. Aceasta se va produce însă, potrivit acordului dintre conducerea Audi și sindicat, doar cu protejarea socială a celor afectați de restructurări, a căror concediere se va produce cu oferirea unor pachete de protecție socială.

În total, ar urma să se piardă net până în 2025 7500 de locuri de muncă la Audi, din cele 61.000 existente în Germania. Ar urma să fie desființate în total 9500 de locuri de muncă, dar alte 2000 vor fi create în domenii ca electromobilitatea și digitalizarea. Putea să fie însă și mai rău: conform DPA, care citează un document emis de sindicatul de la Audi, conducerea companiei ar fi vizat inițial desființarea a 14.000 de joburi.

Garanția locului de muncă pentru lucrătorii Audi rămași la fabricile din Ingolstadt și Neckarsulm ar urma să fie extinsă din 2025 până în 2029. La Neckarsulm se produc modelele de la A4 la A8, plus R8 – fabrica suferă de subproducție, fiind afectată major de criza din jurul motoarelor cu aprindere. Pentru al treilea an la rând, fabrica va avea o producție anuală de sub 200.000 de mașini, la o capacitate de producție maximă de 300.000 de unități. Situația duce la creșterea costurilor de producție.

Audi este în cădere liberă din 2015, după scandalul Diesel căzând mult în urma concurenților direcți de la Daimler și BMW. Scandalul a costat firma miliarde de euro iar vânzările au fost tot mai proaste în ultimii ani. Următorul șef de la Audi, Markus Duesmann, are sarcina să readucă această marcă pe profit și ar urma să colaboreze mai strâns cu Porsche și VW. Până în 2025, Audi ar trebui să lanseze pe piață 30 de modele electrice. Programul de austeritate vizează economii de șase miliarde de euro, bani care ar urma să fie investiți în electrificare și digitalizare.

Criză și la alte companii

Nu doar Audi se află însă într-o situație grea. Și BMW are probleme similare, dar refuză deocamdată să apeleze la concedieri. Compania are în vedere alte măsuri, precum reducerea primelor de merit și de Crăciun acordate angajaților săi.

Situația din piața auto afectează și firme precum Bosch, care a anunțat desființarea până în 2022 a 600 de locuri de muncă din domeniul Automotive Electronics. Anunțul duce la 3500 de joburi care ar urma să fie pierdute la Bosch, toate având legătură cu industria auto.

Cascada anunțurilor de acest gen va continua probabil, potrivit experților, fenomenul fiind deja pe rol de mai multe luni și afectând și alte nume cunoscute, precum Daimler, Continental și numeroase firme mici și mijlocii.


 

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

4 comentarii

  1. Şi noi unde mai lucrăm după revenirea PSDului din 2020?

    • Lucram la Marketing: imbracam totul in frumos si predicam ca Ceausescu cât de bine e. Probabil ai mai remarcat asta la PSD.
      Si la producatorii de masini e la fel. Si la Opel: reclame la greu – luați că-s bune. Până si Jandatmeria a luat dube de la Opel. Crezi ca putem sa aflam cat au platit pentru o bucata?

  2. Da măi, spuneti de Audi ca ne si intereseaza.
    De ce nu spuneti despre Opel… pe care americanii de la GM l-au vandut ca pe o zfreanță la peugeout.
    Cei de la Opel aveau problene inca de prin 2005… si ca sa faca economii au inceput sa renunte la calitatea masinilor produse: au renuntat chiar si la unele conponente de la bord – de ex. indicatorul de temperatura al lichidului de racire, au folosit lipici in loc de suruburi la imbinarea componentelor de la motor, au renuntat la frana pe discuri pe spate, etc.
    Cireasa de pe tort: au gasit sprijin la politicieni sa nu mai fie obligate serviceurile proprii sa fie auditate profesionist – au mers pe incredere ca RAR vor face treaba in locul lor si ca mecanicii si seful de service nu-si vor bate joc de masinile clientilor.

    • Pai opel mereu au fost masini slabe calitativ! Masini de calitate au facut cam pana la inceputul anilor ’80!
      Acum ca au fost preluati de francezi sunt si mai proaste!