G4Media.ro

Cea mai scurtă săptămână de cursuri din acest an școlar, doar 3…

Foto: Unsplash.com

Cea mai scurtă săptămână de cursuri din acest an școlar, doar 3 zile. De joi încep liberele pentru Sfântul Andrei și Ziua Națională

Elevii și profesorii încep luni, 27 noiembrie, cea mai scurtă săptămână de școală din acest an școlar, de doar trei zile. Aceștia vor merge la cursuri până miercuri inclusiv, urmând ca joi, 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, și vineri, 1 decembrie, de Ziua Națională, să rămână acasă, fiind nelucrătoare prin Codul Muncii, scrie Edupedu.ro.

Următoarea vacanță este cea de Crăciun și începe pe 22 decembrie. Cu alte cuvinte, de luni, 4 decembrie, când se întorc la școală după cele două zile libere legale și weekendul 2-3 decembrie, elevii și profesorii mai au 3 săptămâni de cursuri. În aceeași zi, vineri, 22 decembrie, se termină și modulul 2 din anul școlar curent, prevede structura anului școlar 2023-2024 stabilită prin ordinul de ministru (OME) 3.800.

Până la finalul anului 2023, adică exclusiv în modulul al doilea, elevii trebuie să aibă câte 3 note la disciplinele cu mai mult de 2 ore pe săptămână, potrivit unei adrese a Ministerului Educației din 4 septembrie 2023. Dintre aceste note, cel puțin una se recomandă să fie acordată în urma unei evaluări scrise, după cum se arată în document.

Citește articolul complet pe Edupedu.ro.

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

1 comentariu

  1. În condițiile astea, așteaptă cineva rezultate bune în educație, în administrație, în guvernare, etc?!