
Ceasuri de lux contrafăcute, confiscate la frontieră, în Vaslui / A declarat că voia să le dăruiască unor prieteni
Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa efectuează cercetări în cazul unui bărbat cu cetăţenie română şi moldovenească, asupra căruia au descoperit zece ceasuri de mână, cu inscripţii şi logouri ale unor branduri de lux, susceptibile a fi contrafăcute, transmite Agerpres.
Potrivit unui comunicat de presă transmis de Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi, bărbatul s-a prezentat la controlul de frontieră pentru a intra în ţară, conducând un ansamblu rutier format din camion şi remorcă, ambele înmatriculate în Republica Moldova.
„În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunţit asupra mijlocului de transport şi persoanelor, ocazie cu care echipa comună de control, formată din poliţişti de frontieră şi lucrători vamali a descoperit, ascunse şi nedeclarate, în vederea sustragerii de la controlul vamal, în cabina camionului, zece ceasuri de mână cu inscripţii şi logouri ale unor branduri de lux, susceptibile a fi contrafăcute. Cu privire la bunurile descoperite, acesta a declarat că le-a achiziţionat din Ungheni, la preţuri mult sub preţul real, cu intenţia de a le face cadou unor prieteni şi că nu ştia că există obligativitatea de a le declara autorităţii vamale în momentul intrării în ţară. Conform prevederilor legale, a fost luată măsura reţinerii ceasurilor, în vederea confiscării şi expertizării acestora pentru a se stabili autenticitatea şi valoarea lor”, precizează sursa citată.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale. AGERPRES /(AS – autor: Loredana Ciobanu, editor: Karina Olteanu)
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank