G4Media.ro

CEC, banca statului, a reziliat contractul cu Papaya Advertising, agenția care dăduse…

CEC, banca statului, a reziliat contractul cu Papaya Advertising, agenția care dăduse liber angajaților pentru protest la moțiunea de cenzură. ”Am primit un email sec”

Agenția de publicitate Papaya Advertising a anunțat marți seara pe Facebook că CEC Bank, banca deținută de statul român, a reziliat contractul la o zi după ce agenția anunțase că dă liber angajaților săi azi pentru protestul anunțat la Parlament în ziua moțiunii de cenzură. ”Am primit un email sec în care eram notificați că a încetat contractul-cadru”, a declarat pentru G4Media.ro Robert Tiderle, șeful agenției.

Întrebat de reporterul G4Media.ro dacă CEC a invocat terminarea la termen a contractului sau încălcarea vreunei prevederi contractuale, Robert Tiderle a negat, adăugând că CEC a dat un preaviz de 60 de zile.

Reamintim că CEC Bank este condusă de Radu Grațian Ghețea de 11 ani. Din Consiliul de Administrație mai fac parte Andrei Liviu Stamatian, Mihaela Lucica Popa, Gheorghe Carabasan, Ciprian Badea, Mirela Sitoiu, Valentin Mavrodin, Mihai Gogancea Vatasoiu, Mirela Calugareanu și Elena-Oana Iacob.

Agenția de publicitate Papaya Advertising a anunțat luni pe Facebook că miercuri, 27 iunie, le va da liber angajaților pentru a participa la mitingul de la Parlament din ziua moțiunii de cenzură. Papaya Advertising a realizat reclama la Transavia, compania condusă de Ioan Popa, un apropiat al lui Klaus Iohannis, cu sloganul „Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic”.

Reclama a fost salutată de internauți, mai ales după ce agenția și-a lansat creația cu anunțul ”Pentru ca răul să triumfe, e suficient ca oamenii buni să nu facă nimic. Sau brandurile”. Reclama la Transavia a apărut pe fondul apelului la boicotarea brandurilor comerciale care își fac reclamă pe Antena 3 și RTV.

Papaya Adertising a realizat și reclamele la vopseaua Savana care ironizează campania Coaliției pentru Familie.

Anunțul Papaya Advertising legat de ruperea contractului de către CEC:

”Dacă știe cineva motivul real pentru care ne-au reziliat contractul astăzi, la mai putin de 24 de ore de la postarea anterioară, îl rugăm să ne ajute. Nu de alta, dar, dacă am greșit profesional, este bine să știm, să nu repetăm greșeala și pentru alte bănci care ne-ar putea angaja în viitorul apropiat.

Dacă nu am greșit profesional și cauza rezilierii este păstrarea coloanei vertebrale în poziție verticală, anunțăm pe aceasta cale că asta nu o să se schimbe.

Suntem liberi și nu doar de contract. Suntem liberi pentru ca așa am decis să fim.”

Publicitate electorală

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

22 comentarii

  1. Si acum de ce va plangeti ca muierile ?

    • Eh, tie iti e ciuda ca nu intelegi ce e aia coloana vertebrala, asa-i? Mda, e greu de explicat unora..

    • Si pe langa ca n-ai coloana, mai esti si misogin. Baiat fin, ce mai!

    • BAH VOMA DE BALEGA ROSIE IN CURAND VA TREBUI SA ITI SCHIMBI STAPANII. DRAGNEA VA MERGE LA PUSCARIE IAR CRIM.minalii de la AMBASADA RUSIEI VOR REFUZA SA TE PLATEASCA CHIAR SI IN VODKA…CUMPARA-Ti CAT MAI AI TIMP UN BILET PT BEOGRAD ACOLO UNDE O POPULATIE DE NEANDERTHALIENI MANANCA ZILNIC K.KTUL LUI PUTIN. Vei FI FERICIT!

  2. Bravo Papaya! Aveti coloana vertebrala! Poate ca veti pierde contractele cu statul, dar le veti castiga pe cele cu firmele libere.

  3. NU SE PLÂNG CĂ MUIERILE.ATUNCI ROMÂNIA SĂ FIE CONDUSĂ DE INTERLOPI .NU VA MAI PLANGETI CA NU AVEM AUTOSTRĂZI, SPITALE, INFRASTRUCTURA.

  4. Dormiti in pace…!
    C.E.C. Bank vegheaza…!
    PS. Cei care au credite la CEC, probabil ca stiu deja cum trebuie sa procedeze…!
    PPS. Pentru refinantare, puteti intra si pe: www. I.A.D. Bank. com

  5. Pai atunci mancati niste coloana vertebrală boilor!

  6. Se pare ca Transavia s a oferit sa i ajute pe cei de la Papaya cu niste pulpe gat si pulpe spate.

    • Bumerangul loveste ! Cand TFL-istii sustineau ca firmele sa nu mai faca publicitate la A3 / Romania TV era perfect !

  7. felicitari PAPAYA !

  8. Baietii de la Papaya au transmis ca banii nu cumpara o coloana vertebrala dreapta. Bravo lor.

    Pe de alta parte trebuie sa acceptam ca fiecare client are la randul lui clientii sai. Care nu trebuie dezamagiti. Asa cum jumatate din tara cere companiilor sa nu mai faca publicitate la posturile tv compromise (si aceste companii trebuie sa tina seama de clientii lor) tot asa si CEC-ul are clienti care pot sa nu fie de acord cu atitudinea politica a Papaya. „Eu am banii la CEC si din comisioanele mele CEC plateste pe unii cu care nu sunt de acord!”.

    Trebuie sa fim constienti ca fiecare roman are alte prioritati si alte optiuni politice. Si nu poti sa le impui schimbarea cu forta. In niciunul din sensuri.

    PS: parerea mea sincera este ca cei din conducerea CEC au pupat un fund prin miscarea asta si oamenii ii vor tine minte.

  9. Mafia bancară răspunde „prezent” la comanda politica. Băncile sunt pline de foști „toa’si” cu cefe groase si capete rase, de rude, amante si alte specimene pe care numai profesionalismul nu le a adus sa le lucreze intr o bancă. Interesele acestei clici de a susține statu quo-ul este imens. Despre asta e vorba in aceasta narațiune.

  10. Bravo Papaya Advertising, sunt mândru cu asa romani. Alături de voi și alții romani sau cetățeni ai acestui neam, indiferent de etnie și/sau culoare, dar oameni cu coloană vertebrală dreaptă , cu principii și valori drepte, vom reuși sa reconstruim această tara.

    Sunt alături de voi!

  11. De, asa se-ntampla cand o companie de stat are conducere numita politic: executa comanda politica.
    Rusine CEC BANK!
    Sper sa pierzi cat mai multa cota de piata.
    Ati avut noroc pana acum cu pensionarii. Cum sunt pensionarii – asa este si banca.
    Ori ca te duci la Posta, ori la CEC Bank, e tot aia: sisteme perimate si atmosfera la fel.
    Sa nu mai zic de personal….

  12. Bravo CEC Bank, chiar nu ma asteptam sa reactionati cumva atata timp cat tovarasul Ghetea e marele boss. Apropo, stie cineva ce grad are Ghetea?

  13. Cinste voua baieti! De oameni ca voi are nevoie tara, nu de cozi de topor securisto-bolsevice.

  14. dragi baieti de la Papaya, imaginea asta trebuie putin prelucrata:
    „hai ca NU se poate ! CEC Bank lanseaza serviciul de pupat in c..”
    si ghinda-mouse-spermatozoid stafidita, inrosita si cazuta complet pe jos, eventual facuta bucati
    „servicii pentru: politicieni corupti, mafioti, functionari dubiosi sau membri fanatici ai ciumei rosii”

  15. Acesta Papaya de care nu a auzit nimeni pana acum, isi face reclama, dupa ce timp de 10 ani a incasat bani grei de la CEC.Am ascultat interviul patronului, care are o banuiala…Cat de stupid sa fii, ca pe baza unei banuieli si frustrari personale sa ataci o banca???omul a recunoscutsingur ca e suparat, ca are doi copii, ca vrea masina cu motor de 4 litri nu de 3 litri, asa ca, a recunoscut involuntar ca este doar un frustrat.Inainte de-a pune botul la fake news, cititi si documentati-va !!!Toti rahatii devin victime politice, hai sa va fie rusine !….Parchetul General sa se sesizeze in legatura cu acest atac murdar la adresa unicei banci romanesti.