CEDO condamnă Polonia după desemnarea neconformă a unui judecător al Curţii Constituţionale
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat vineri Polonia, considerând că alcătuirea Curţii Constituţionale este ”compromisă de ilegalitate” din cauza desemnării neconforme a unuia dintre judecătorii săi de către puterile executivă şi legislativă, dominate de conservatorii populişti din Partidul Lege şi Justiţie (PiS), transmite AFP, citată de Agerpres.
CEDO a dat astfel dreptate unei companii poloneze şi a recunoscut încălcarea ”dreptului la un tribunal stabilit prin lege”, după ce Curtea Constituţională poloneză a refuzat, cu trei voturi pentru şi două voturi împotrivă, să examineze recursul pe care compania îl formulase.
Judecătorii CEDO au motivat această condamnare prin ”neregulile care au compromis desemnarea” unuia dintre judecătorii Curţii Constituţionale care participase la această decizie.
Ei au reamintit că preşedintele polonez Andrzej Duda, membru al PiS, a refuzat să accepte depunerea jurământului de către trei judecători (ai Curţii Constituţionale) care fuseseră aleşi în mod legal în octombrie 2015 de camera inferioară a parlamentului polonez.
Câteva luni mai târziu, în decembrie 2015, deputaţii polonezi au ales trei noi judecători, printre care cel care ulterior a participat la decizia incriminată.
Aceşti magistraţi şi-au preluat astfel funcţiile ”în posturi care fuseseră deja atribuite”, subliniază CEDO.
CEDO consideră că ”acţiunile puterilor legislativă şi executivă repun sub semnul întrebării – în scopul uzurpării – rolului Curţii Constituţionale”.
Magistraţii europeni au condamnat de asemenea Polonia pentru încălcarea ”dreptului la un proces echitabil” în această afacere, estimând că jurisdicţiile poloneze nu au răspuns la argumentele companiei. Polonia trebuie să îi achite 3.418 euro companiei respective.
Sursa foto: CEDO / Facebook
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii