CEDO condamnă Rusia pentru folosirea recunoaşterii faciale la metrou, care le-a permis autorităților să aresteze un manifestant la Moscova
Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat marţi Rusia cu privire la folosirea de către autorităţile ruse a recunoaşterii faciale la metrou, care le-a permis să identifice, localizeze şi aresteze un manifestant la Moscova în 2019, relatează AFP.
Bărbatul, un cetăţean rus născut în 1985, a luat metroul şi transporta cu el o siluetă de carton în mărime naturală a unui manifestant care agita o banderolă cu mesajul ”risc până la cinci ani (de închisoare) (…) din cauza unor manifestaţii paşnice”.
Poliţia a descoperit fotografii şi o înregistrare video a unei manifestaţii organizate de către acest bărbat – singur, în metrou – care au fost publicate pe reţele de socializare.
Reclamantul acuză poliţia că a recurs la recunoaşterea facială pentru a-l ”identifica pe baza unor capturi de ecran de pe Internet”, iar apoi a cules imagini înregistrate de camere de supraveghere video în staţii ale metroului din Moscova prin care a trecut în ziua acestei manifestaţii.
”Câteva zile mai târziu”, poliţia a folosit ”recunoaşterea facială în timp real pentru a-l repera şi aresta în timp ce călătorea cu metroul”, potrivit CEDO.
Curtea, cu sediul la Strasbourg, stabileşte că ”procesarea datelor cu caracter personal” ale reclamantului ”s-a dovedit extrem de intruzivă”, în contextul ”manifestaţiei sale paşnice, care nu a ameninţat nici ordinea şi nici securitatea publice”.
Această folosire ”în acest caz a fost incompatibilă cu idealurile şi valorile unei societăţi democratice guvernate de statul de drept”, stabileşte Curtea într-o hotărâre pronunţată de către şapte judecători.
Potrivit Curţii, au fost încălcate Articolul 8, care reglementează dreptul la viaţă privată, şi Articolul 10, al libertăţii de exprimare ale Convenţiei europene a drepturilor omului,
”În perioada 2017-2022, peste 220.000 de camere de supraveghere video au fost instalate la Moscova, inclusiv în metrou”, afirmă CEDO, care precizează că acestea sunt toate ”echipate cu o tehnologie de recunoaştere facială în timp real”.
CEDO a condamnat Rusia la plata unor despăgubiri morale reclamantului în sumă de 9.800 de euro şi la plata cheltuielilor de judecată, în sumă de 6.400 de euro.
Rusia a fost exclusă din Consiliul Europei (CoE) în martie 2022, însă este obligată să pună în aplicare hotărârile Curţii cu privire la acţiuni sau omisiuni care au avut loc înainte de 16 septembrie 2022.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank