G4Media.ro

Cehia promite că va înceta să mai folosească cărbune până în 2033…

Sursa foto: Pexels

Cehia promite că va înceta să mai folosească cărbune până în 2033 / Noul guvern vrea să crească ponderea energiei nucleare și a surselor regenerabile

Noul Guvern ceh şi-a prezentat vineri programul politic în care se prevede că utilizarea cărbunelui în producţia de energie va înceta până în 2033, urmând ca în paralel să fie crescută ponderea energiei nucleare şi a surselor regenerabile, transmite AP, citată de Agerpres.

În prezent, termocentralele pe bază de cărbune sunt responsabile pentru aproape 50% din producţia totală de electricitate a Cehiei.

„Vom crea condiţiile necesare pentru ca transformarea energetică şi dezvoltarea regiunilor carbonifere să facă posibile eliminarea cărbunelui până în anul 2033”, a anunţat Guvernul condus de premierul conservator Petr Fiala.

Precedentul Executiv ceh, condus de miliardarul Andrej Babis, nu a aprobat o dată ţintă pentru renunţarea la cărbune dar un grup consultativ a recomandat anul 2038 într-un plan care a fost criticat de ONG-urile de mediu pentru că nu era suficient de ambiţios.

Activiştii de mediu au apreciat vineri că 2033 este o dată nejustificat de târzie. „Guvernul ceh ştie foarte bine că oamenii de ştiinţă ne-au spus că statele europene trebuie să renunţe la cărbune până în 2030. Trebuie să accelereze planul”, a declarat Mahi Sideridou, director la organizaţia Europe Beyond Coal.

În paralel cu renunţarea la cărbune, Cehia vrea să devină mai dependentă de energia nucleară, în timp ce ţara vecină Germania vrea să închidă toate centralele nucleare până la finele acestui an.

Germania şi alte state membre UE, precum Austria, şi-au exprimat opoziţia faţă de o propunere a Comisiei Europene care prevede că, în anumite condiţii, centralele nucleare şi cele pe gaze pot fi considerate investiţii „verzi”.

Ministerul ceh al Industriei şi Comerţului a anunţat vineri că este o „prioritate” pentru el să susţină energia nucleară şi energia din surse regenerabile.

În prezent, Cehia se bazează pe şase reactoare nucleare care produc o treime din necesarul său de electricitate. Autorităţile de la Praga finalizează un plan pentru construcţia unui nou reactor şi lucrează la planurile pentru alte unităţi.

Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:

Susține-ne activitatea G4Media logo
Donație Paypal recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media

Donează prin Transfer Bancar

CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867

Deschis la Raiffeisen Bank
Donează prin Patreon

Donează

Citește și...

2 comentarii

  1. Hmm… Nu cred deloc! Dar cehii premianți promit că vor fi verzi și umflă banii de PNRR… :)))

  2. O singura si … simpla intrebare : Germania CAND va renunta la arderea carbunelui ? Ca de-abia isi modernizara marea mina de carbuni exploatata la suprafata – Deci :Buna de functionare inca 25 de ani – Pana in 2045 !!! Dar au gaze rusesti – VERZI ca prazul oltenesc !