Cei patru presupuşi atacatori de la Crocus City Hall din Moscova au fost arestaţi preventiv
Cei patru presupuşi atacatori care au comis atentatul de la sala de concerte Crocus City Hall din Moscova, soldat cu 137 de morţi, au fost plasaţi duminică în arest preventiv pentru două luni. Decizia a fost luată de un tribunal din capitala rusă, transmite News.ro.
Cei patru bărbaţi sunt acuzaţi de „terorism” şi riscă închisoare pe viaţă, a anunţat tribunalul Basmanni din Moscova într-un comunicat.
Arestul lor preventiv, care urmează să se încheie la 22 mai, poate fi prelungit până la procesul lor, a cărui dată nu a fost încă stabilită.
Cei patru suspecţi se numesc Dalerdjon Mîrzoev, Saidakrami Raceabalizoda, Şamsidin Fariduni şi Muhammadsobir Faizov, potrivit canalului oficial Telegram al instanţelor din Moscova.
Bărbaţii identificaţi sunt, potrivit presei ruse, cetăţeni ai fostei republici sovietice Tadjikistan care trăiesc în Rusia.
Trei dintre cei patru au pledat „vinovat” la toate acuzaţiile.
După ce pe reţelele sociale au circulat înregistrări video neverificate şi brutale cu interogatoriile suspecţilor, imagini din sala de judecată publicate de mass-media ruseşti au arătat că un suspect a fost adus într-un scaun cu rotile şi părea că îi lipseşte un ochi, un altul avea un bandaj în locul urechii drepte, altul avea un ochi vânăt şi o pungă de plastic ruptă în jurul gâtului, iar un al patrulea suspect cu faţa umflată părea dezorientat şi se străduia să îşi ţină ochii deschişi.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen BankCitește și...
© 2024 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii