Cei șase elevi implicați în moartea profesorului francez Samuel Paty din anul 2020, condamnați la închisoare. Paty a fost decapitat după ce prezentase caricaturi cu profetul Mahomed la un curs despre libertatea de exprimare
Tribunalul pentru Minori din Paris a pronunţat vineri pedepse cuprinse între 14 luni de închisoare cu suspendare şi şase luni de închisoare sub supraveghere electronică la domiciliu în cazul celor şase adolescenţi inculpaţi pentru implicarea lor în uciderea brutală a profesorului Samuel Paty, decapitat în octombrie 2020 de un jihadist, o crimă care a şocat Franţa, transmit Reuters, dpa, EFE şi AFP, conform Agerpres.
Profesorul le arătase elevilor caricaturi cu profetul Mohamed în timpul unei ore despre libertatea de exprimare, înfuriind mai mulţi părinţi musulmani.
Printre elevii judecaţi s-a aflat şi o fată care le-a spus părinţilor că Paty le-ar fi cerut elevilor musulmani să iasă din clasă înainte de a prezenta caricaturile. Tribunalul pentru Minori a găsit-o vinovată de mărturie mincinoasă şi calomnie, după ce s-a dovedit că adolescenta nici măcar nu se afla în clasă la acea oră. Fata a primit 18 luni de închisoare cu suspendare şi măsuri de probaţiune timp de doi ani.
Ceilalţi adolescenţi au fost găsiţi vinovaţi de participare la o conspiraţie criminală premeditată şi de complicitate la pregătirea atacului.
Citește articolul complet pe Edupedu.ro.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank