
Cel care a atacat-o pe şefa guvernului Danemarcei este un bărbat de 39 de ani, care va compărea sâmbătă în instanţă
Poliţia daneză a anunţat sâmbătă că suspectul reţinut pentru atacul de vineri seara aupra premierului Mette Frederkisen este un bărbat în vârstă de 39 de ani, care va fi prezentat în faţa unei instanţe în jurul orei locale 13 (11.00 GMT), pentru o audiere preliminară, transmite Reuters, citată de Agerpres.
Frederiksen, lideră a Partidului Social Democrat danez şi şefă a guvernului de la Copenhaga din 2019, a fost şocată de atacul asupra sa din piaţa Kultorvet din capitală, a comunicat cabinetul prim-ministrului.
Ea a reuşit să se îndepărteze şi nu prezenta urme de răni, a declarat agenţiei citate Soren Kjergaard, un barman din centrul oraşului, care a văzut cum Frederiksen pleca sub escortă.
Nici poliţia, nici cabinetul premierului nu au precizat nimic despre motivul agresiunii, nici dacă atacatorul era înarmat.
Reuters reaminteşte câteva incidente similiare recente în Europa, înaintea alegerilor europarlamentare. În urmă cu o lună, au fost atacaţi trei politicieni germani – în unele cazuri în legătură cu alegeri locale – iar săptămâna aceasta au avut loc în Germania noi atacuri de acelaşi gen. În 15 mai, premierul slovac Robert Fico a fost rănit de gloanţe trase de un atacator.
Urmărește mai jos producțiile video ale G4Media:
Donează lunar pentru susținerea proiectului G4Media
Donează suma dorită pentru susținerea proiectului G4Media
CONT LEI: RO89RZBR0000060019874867
Deschis la Raiffeisen Bank© 2025 G4Media.ro - Toate drepturile rezervate
Acest site foloseşte cookie-uri.
Website găzduit de Presslabs.
2 comentarii